Profesoară de canto la „Vocea României”

De când a trecut Prutul, Anișoara Balmuș culege lauri în domeniul muzicii. A ajuns să predea la Școala de Muzică a Loredanei Groza, „Wanderstudio – Atelierul de voce”, fiind și una din back-vocalistele acesteia, cântă la evenimentele private de acolo, iar de curând a primit oferta de a fi antrenoare de canto la „Vocea României”. Oferta a venit din partea Irinei Rimes chiar în ziua în care Anișoara a fost omagiată și fără a sta pe gânduri a doua zi aceasta a zis „Da!”. Astfel, în fiecare zi de vineri o putem vedea pe profesoara de canto antrenând vocile concurenților de la cel mai prestigios concurs de muzică din România. O altă noutate e că de curând interpreta s-a căsătorit, eveniment pe care l-a organizat discret pe ambele maluri ale Prutului.

În urmă cu trei ani vă spuneam că Anişoara Balmuş a luptat cum a ştiut ea mai bine ca să se afirme pe scena de acasă, iar cum roadele efortului depus nu erau pe măsura aşteptărilor, a decis să ia taurul de coarne şi să treacă Prutul, unde în doar câteva luni talentul i-a deschis uşa spre succes.
Tânăra interpretă a devenit profesoară de canto la Școala de Muzică a Loredanei Groza, „Wanderstudio – Atelierul de voce”, iar între timp diva din România i-a propus să devină una din back-vocalistele ei. De curând, Anișoara noastră a primit o ofertă de nerefuzat și anume aceea de a fi profesoară de canto la cel mai prestigios concurs de muzică de peste Prut. Astfel, în fiecare vineri, o putem vedea cum antrenează vocile din echipa Irinei Rimes.

Despre munca în echipă cu Irina Rimes

 

„Propunerea a venit din partea Irinei. Ne-am văzut fugitiv la filmările concursului pentru că am avut doi elevi de-ai mei care au participat la preselecții și care au mers mai departe. De ziua mea, mi-a scris Irina și a venit cu propunerea de a fi profesor de canto în echipa ei. Știa că predau canto în București și avea nevoie de un om pe care să se poată baza. Eram la o nuntă cu Marius, soțul meu, când am primit mesajul ei, iar a doua zi am și dat răspunsul pozitiv.
Îmi place de Irina pentru că are gust muzical și știe ce vrea de la vocile sale din concurs, iar alegerile pe care le face pentru concurenții săi sunt deosebite. Îmi este ușor să lucrez cu ea și ne înțelegem pentru că ține cont de părerea mea. Are o echipă foarte bună”, ne-a declarat Anișoara Balmuș.

A fost și ea concurentă la „Vocea României”

Spune că e pe cât de frumos, pe atât de greu să lucreze cu vocile de la prestigiosul concurs. Îi place munca pe care o face la „Vocea României”, activitate pe care o consideră drept o nouă treaptă în creşterea sa profesională.
„Pentru că aici îmi pun în practică toată experiența și atuurile nu doar ca antrenor vocal, ci și ca interpret. Sunt oameni diferiți, oameni cu mai multă ori mai puțină experiență. Acum doi ani și eu am participat la acest concurs, iar dacă atunci cineva mi-ar fi spus că voi ajunge vocal coach, nu l-aş fi crezut. Însă uite că lucrurile iau o întorsătură frumoasă: pierzi într-o parte și câștigi în alta”, susține back-vocalista care a fost și colegă de facultate cu Irina Rimes în timp ce-și făceau studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

Anul acesta a fost unul foarte aglomerat pentru Anișoara Balmuș. Înainte de a primi oferta de la „Vocea României”, a susținut numeroase spectacole alături de Loredana Groza, unde mai pui că și la Atelierul de Voce a avut un program extrem de încărcat. A trebuit să organizeze nunta pe care a făcut-o de curând, iar timp pentru ea ca interpretă nu a avut aproape deloc. Însă promite că la anul va recupera în această privință.
„După ce se va termina „Vocea României”, o să văd ce pot face pentru cariera mea solo. Aș avea gânduri despre piese și colaborări, însă le las pe la anul căci nu-mi place să fac lucrurile în grabă”, susține interpreta.

Despre nuntă

Și cum a pomenit de nuntă, nu am putut să nu o descoasem în această privință. Ne-a spus că pentru ea familia este locul unde își găsește liniștea și înțelegerea, și locul unde se relaxează cel mai bine. Nu consideră că viața ei personală trebuie expusă și nu a simțit că trebuie să anunțe public faptul că de doi ani este logodită.
Cel care i-a furat inima se numește Marius, un tânăr originar din Brăila care lucrează în domeniul economiei. Cei doi s-au cunoscut într-un cerc de prieteni, iar cererea în căsătorie a venit acum doi ani.

 

„Un muzician și un economist se împacă foarte bine. Nu mă vedeam cu cineva din muzică pentru că lucrurile devin complicate când oamenii fac parte din același domeniu. Cel puțin așa cred eu. Soțul meu mă completează și facem un tot întreg. De cele mai multe ori simt că el este ceea ce mă liniștește, ceea ce-mi lipsește și mă completează. Pe data de 22 septembrie am făcut căsătoria civilă la București, iar nunta la Chișinău. Nașii sunt din România, iar despre nuntă pot spune că am vrut să facem un eveniment de poveste pentru invitații noștri de pe ambele maluri ale Prutului și vrem să credem că ne-a reușit acest lucru.
Dacă ar fi să mai repet încă o dată ziua nunții, nu aș schimba absolut nimic. Pregătirile ne-au consumat mult, iar la organizare trebuie timp și răbdare, pe când noi am făcut totul rapid. Nunta voiam să o facem la anul, însă mamele noastre au zis să nu o întindem și ne-am decis rapid”, ne-a povestit profesoara de canto.

Nunta a fost una cu tradiții și cu bucate tradiționale moldovenești, iar cele două rochii pe care le-a purtat în cele mai importante zile din viața ei Anișoara și le-a cusut la comandă.
„Am vrea să plecăm în luna de miere, însă nu avem cum pentru că ne așteaptă munca. O să mergem după Crăciun, în plus avem și un cadou din partea nașilor și anume de a merge la o cramă, unde vom sta câteva zile. Probabil, vom face acest lucru până la sărbători”, conchide Anișoara Balmuș.

Lena NEGRU-AFTENII