Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru Ilan Şor

512-bem-shor

Foto: moldova.org

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a transmis în instanţa de judecată dosarul privind comiterea infracţiunii de escrocherie şi spălare de bani de către fostul şef al Băncii de Economii (BEM), Ilan Şor. Potrivit procurorilor, Şor este învinuit că, în perioada 4 noiembrie 2014–25 noiembrie 2014, ar fi obţinut, prin înşelăciune, peste 5 miliarde de lei de la BEM pe care i-ar fi spălat prin intermediul a zeci de companii offshore, sumă confirmată şi de memorandumul KROLL, prezentat la solicitarea organului de urmărire penală. 

Potrivit rechizitoriului, inculpatul i-ar fi convins pe membrii Consiliului de administrare al Băncii de Economii să voteze pentru creditarea companiilor sale, tăinuind că el este proprietarul de facto al acestora. Fiind audiaţi de procurori, membrii Consiliului au recunoscut că au fost induşi în eroare de şeful lor, care le-ar fi dat asigurări că debitorii sunt agenţi economici serioşi, iar afacerea este profitabilă pentru bancă datorită dobânzilor mari pe care le vor primi după rambursarea creditelor. Procurorii au mai obţinut probe prin care s-a demonstrat că inculpatul a urmărit deghizarea provenienţei ilicite a banilor, adică ascunderea faptului că mijloacele financiare au fost sustrase din Banca de Economii.

În fața procurorilor, Şor a declarat că schema frauduloasă a fost pusă la cale de fostul premier Vlad Filat, care i l-a prezentat pe omul de afaceri Veaceslav Platon, cu rugămintea de a-l ajuta ca, prin aceste credite, dovedite ulterior frauduloase, să-şi rezolve problemele legate de stingerea unor datorii faţă de alte bănci din Republica Moldova. Procurorii solicită o pedeapsă de până la 15 ani pentru primarul de Orhei. Cauza va fi judecată de către Judecătoria Buiucani.