VIDEO // Procurorii au solicitat 19 ani de închisoare pentru Filat şi sechestrarea tuturor bunurilor

Procurorul Adriana Beţişor a anunţat după şedinţa de astăzi, 22 iunie, că a solicitat 19 ani de închisoare pentru fostul premier Vlad Filat. Totodată, procurorul a cerut o amendă în valoare de până la 3000 de unităţi convenţionale (60000 de lei), precum şi privarea dreptului de a deţine funcţii publice pe o perioadă de cinci ani. De asemenea, acuzarea a solicitat confiscarea bunurilor obţinute ilegal.

„A avut loc o nouă şedinţă în care au fost susţinute dezbaterile judiciare. Toate circumstanţele, declaraţiile martorilor, înscrisurile şi probele, toate acestea au fost înaintate judecătorilor. Am solicitat 19 ani de închisoare pentru corupere pasivă, 3000 de unităţi contravenţionale şi privarea dreptului de a ocupa funcţii pe un termen de cinci ani”, a menţionat procurorul Beţişor la ieşirea din şedinţă.

În plus, aceasta a fost întrebată de către jurnalişti despre dosarul lui Ilan Şhor, la care procurorul a declarat că există dovezi noi şi că, în curând, le va face publice.

Luni, 27 iunie, fostul premier va avea ocazia să-şi spună ultimul cuvânt în faţa instanţei de judecată. Până în prezent, potrivit lui Beţişor, el nu a făcut nicio decla­ra­ţie, nu şi-a recu­noscut vina şi ple­dează nevi­no­vat.

Precizăm că fostul premier se află în arest preventiv de mai bine opt luni. El este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă.

La rândul său, avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, a menţionat:

„Cerința procurorului este o rușine pentru întreaga țară. Cu un astfel de dosar, în care lipsesc probe, în care îi sunt încălcate lui Filat drepturile și este umilit, nu poţi să vii în instanță și să ceri 19 ani”. Acesta a adăugăt că dosarul ex-premierului Filat a fost deschis „cu încălcări și vicii de procedură: „Am pregătit o pledoarie în care menționăm că 90% din dosar sunt probe impertinente, colectate contrar legislației Republicii Moldova”.

De asemenea, Popa a menționat că sunt două persoane care ar alimenta acest dosar, Ilan Shor și procurorul Adriana Bețișor. Potrivit avocatului, Shor nu poate fi citat ca martor în acest dosar, dar ca învinuit. „Urmează ultimul cuvânt, deliberarea și pronunțarea sentinței”, a conchis Igor Popa.

În ce priveşte sechestrarea bunurilor lui Vlad Filat, amintim că procurorii au pus sechestru în 2015 pe cinci automobile – un Porsche Macan, două Touareg-uri, o Toyota Land Cruiser și un Mercedes Clasa S. „Mașinile vor fi folosite în calitate de probe și vor avea statut de corpuri delicte”, declaraseră atunci surse apropiate de dosar.

De asemenea, Bețișor declarase atunci presei că mașinile aparțin lui Filat și familiei sale și că au fost confiscate în cadrul investigațiilor. Aceste automobile figurează în autodenunțul omului de afaceri Ilan Shor, depus săptămâna trecută la Procuratura Generală. „La solicitarea lui Vlad Filat, în perioada anilor 2012–2014, prin intermediul companiilor pe care le controlam, au fost procurate automobile de model Mercedes Viano, de care el se folosește și în acest moment și care sunt înregistrate pe numele companiei Dufreemall, două mașini Volkswagen Tuareg, Porsche Macan, Toyota Land Cruiser și altele care au fost înregistrate pe persoane afiliate lui, indicate de acesta, dar pe care nu le cunosc”, scrie în autodenunțul său Ilan Shor.

În declarația de avere pe 2014, Vlad Filat a declarat că, în afară de salariul de deputat, în valoare de 10395 de lei, a încasat dividende de circa 420.000 de euro (circa 8 milioane de lei) din cota de 95,37% deținută la Kapital Invest Company din Iași, potrivit publicației financiare Mold-Street. Fostul premier moldovean mai declarase o casă de 180 metri pătrați (evaluată la peste 3 milioane de lei), un teren de 14 ari (evaluat la peste 1 milion de lei), două garaje (de 150.000 de lei fiecare), două autoturisme – o Toyota Corolla din 2008 și un Porsche Cayenne din 2013. Filat a mai declarat cinci conturi bancare, din care doar două i-ar aparține – unul de 150000 de lei și altul 16800 de euro. Soția sa, Angela Gonța, a încasat în anul trecut un salariu de 19300 de lei și drepturi de autor de la PRO TV de 143.800 de lei.

Potrivit unor estimări neoficiale, Filat ar fi unul dintre cei mai bogați oameni din R. Moldova, deținând prin persoane interpuse un adevărat holding media, instituții bancare și afaceri în sectorul agricol. Cotidianul ucrainean Delo îi atribuia lui Vlad Filat în 2010 o avere de circa 30 milioane de dolari din afaceri cu tutun și imobiliare, conform Mold-Street.