Pro Summitul de la Vilnius // Reîntâlnirea fraţilor în Europa

GRI_3103Pro Summitul de la Vilnius. Opinii

Reîntâlnirea fraţilor în Europa

Zarvă mare e în ţară! Care ţară, bre?! Ei, care ţară!? Ţărişoara ce ne-a dat-o Domnul Ştefan şi cu Domnu’ Eminescu. Cel pământ negru şi roditor brăzdat mereu de lacrimi, sudori, sudalme şi vaduri de amărăciune prin seculi… Testamentul însă unu-i, pentru că acolo scris-au cu litere de aur cronicarii şi rapsozii, oştenii cu voievozii, cărturarii şi plugarii, muncitorii, ce mai, întreg norodul…

Şi, ce scris-au ei acolo, prin decenii şi prin veacuri? Scris-au şi zis-au limpede şi clar că limba marilor poeţi ai neamului nostru: Eminescu, Mateevici, Arghezi sau Vieru este limba noastră cea română, pe care o vorbeşte mai tot omul “De la Nistru pân’ la Tisa”. Dar, cum se ştie în arealul românesc, se pare că… “Două Moldove” (sic!), adică două state româneşti (?!) sună oarecum nefiresc. Ruşii au numit pământurile dintre apele Prutului şi ale Nistrului, pe toată lungimea şi lăţimea lor,de la nord la sud, cât se poate de simplu: BASARABIA.

Cred că aveau dreptate. Se evitau în felul acesta confuziile care au apărut ceva mai târziu în era „sovietizării”, pe timpul lui Stalin, Hitler, Hruşciov, Bodiu, Brejnev sau… Dumnezeu mai ştie care mânuitor al “plaivasului” pe harta ăstei părţi de Europă! Şi-apoi este vetustă şi nelalocul ei graniţa actuală dintre România şi Republica Moldova, stat suveran şi independent cu identitate proprie. S-ar putea (e mai mult ca sigur), ca-n urma Summitului de la Vilnius, capitala Lituaniei, din 28-29 noiembrie 2013, actualele vize ale moldovenilor (basarabenilor) care doresc să călătorească în UE (deci implicit şi-n România) să dispară.

Dă, Doamne! Ar fi un pas “mic” într-o uriaşă arhitectură viitoare în care şi-ar găsi locul, firesc, toţi aceia care încă mai “vorovesc” limba Mioriţei, ca să se întâlnească, ca pe vremuri… “Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai… românii cu toţii”, fără a mai da socoteală (era gata-gata să scriu cuvântul acela famat “ciubuc”) unora şi altora, care se opuneau – din diferite motive – dezvoltării şi modernizării celor două state româneşti, surori gemene sau cum duios se spune în tulburătoarea melodie a soţilor martiri Doina şi Ion Aldea Teodorovici: “Două lacrimi gemene Chişinău şi Bucureşti”… Valori comune avem, slavă Domnului: limba, tradiţiile şi obiceiurile, mari scriitori şi savanţi deopotrivă, religie ortodoxă majoritară, toponime comune (îmi vin în minte Mereni, Sărata, Adâncata, Slobozia şi câte multe altele). Podgorii de toată frumuseţea împodobesc generos dealurile de-o parte şi de alta a Prutului.

În ceea ce priveşte însă limba comună vorbită sau scrisă şi de moldoveni (basarabeni), ea nu se poate numi în niciun caz cu glotonimul „limbă moldovenească” (sic!) deoarece sintagma aceasta nefericită e îmbrăţişată cu fervoare doar de către unii “pseudoînvăţaţi” (vezi dicţionarul ăla “caricatură” al lui v.s.!). Găselniţa aceasta e ilogică şi repudiată de oamenii cu adevărat instruiţi. În consecinţă, se cuvin adresate din partea noastră onorante felicitări oamenilor de ştiinţă, cunoscuţilor romanişti de la Sankt-Petersburg (Rusia) care au arătat, cât se poate de clar, pe baze cu adevărat ştiinţifice, “că-n Republica Moldova, stat suveran, suverană este numai limba română” pentru moldovenii care se instruiesc acolo, deoarece lucrul acesta este dovedit şi agreat ştiinţific. Punctum.

Datoria noastră este să ne bazăm, în primul rând pe valorile culturale perene care sunt adevărate punţi de legătură între Basarabia şi România. În acelaşi timp nu e cazul să mai ocolim relaţiile de ordin spiritual cu marea cultură rusă, generatoare a unor valori de referinţă pe plan mondial. Aşadar, „Expresul” cultural Moscova-Chişinău-Bucureşti trebuie neapărat repus în circulaţie! Nu toată lumea va fi de acord cu lucrul acesta, dar aşa-i bine, aşa-i democratic. Îmi vin în minte două mari personalităţi comune care ar lumina acest important şi civilizator tronson: DIMITRIE CANTEMIR şi B.P.HASDEU. Primul este ultimul mare cronicar moldovean, iar cel de-al doilea un uriaş savant, părinte al filologiei româneşti şi scriitor de valoare.

Şi încă un lucru poate esenţial: atât România, cât şi R. Moldova sunt două state tolerante. Nu întâmplător e faptul că atât aici, cât şi dincolo de Prut minorităţile au drepturi egale cu populaţia majoritară. Ambele state româneşti sunt adevărate “grădini cu flori alese”. A nu se confunda însă minoritatea rusă sau cea ucraineană din R. Moldova cu rusofonii, ştiut fiind că mulţi dintre aceştia au rădăcini în vechea nomenclatură „bolşevică” având o altă gândire. Baza noilor realităţi însă, e de data aceasta în mâinile tineretului basarabean care, în opinia mea, poate subiectivă, e unul bine educat şi suficient de matur.

E îmbucurător să constaţi că în R. Moldova am descoperit câteva licee teoretice cu limba de predare rusă, care poartă numele prinţului Dimitrie Cantemir (1673-1729) şi la noi, în România, la Breaza, lângă Câmpina (unde subsemnatul şi-a urmat studiile liceale cu ani în urmă), un renumit liceu militar, de unde a izvorât fruntea oştirii române în anii din urmă, poartă acelaşi nume de mândrie şi fală naţională cel al lui Dimitrie Cantemir, marea personalitate renascentistă a începutului de secol XVIII (secolul “Luminilor”). Cantemir e primul savant de-al nostru de talie europeană primit cu onoruri, în anul 1714, membru al Academiei din Berlin. Să credem aşadar în scrisul eruditului Cantemir (os domnesc, el însuşi domn pe scaunul Moldovei numai pentru un an) care în lucrarea sa de răsunet european „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” demonstrează, fără putinţă de tăgadă, romanitatea poporului român, unitatea de origine şi de limbă, continuitatea acestuia pe teritoriul vechii Dacii.

Tot la Câmpina învăţatul Hasdeu şi-a construit acel straniu castel în memoria frumoasei sale fiice Iulia. Şi, din nou, ce s-ar cuveni a se spune în plus? Punctum. Hora Unirii se joacă la fel atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău. Într-o foarte cunoscută operă literară, de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, unul dintre personaje afirma tandru: „Europa e cu ochii pe noi…”. Acum, Europa chiar ne vrea, în viitor împreună cu R. Moldova, alături de ea. Mâna întinsă nu se refuză niciodată. Cei înţelepţi de acum trebuie să găsească mijloacele şi căile (inclusiv politice) cele mai eficiente pentru a ne afla într-un viitor (deocamdată imprevizibil) împreună, români şi moldoveni, în UE, cu condiţia ca această alcătuire politică şi economică să supravieţuiască tuturor “intemperiilor… vremii”.

Lucrul acesta trebuie însă făcut cu decenţă, fără a deranja sau “supăra” pe alţii, fie ei „mici” sau „mari”, fără a le ştirbi cumva demnitatea la care ţin, pentru că aceasta, ştiut este, că nu se vinde şi nu se cumpără la tarabă! Vremea acaparării de teritorii cu „japca” a cam trecut… Rănile însă au rămas nevindecate, dar sunt în curs de cicatrizare. Trebuie multă înţelepciune politică pentru a detensiona conflictele care conduc, volens-nolens, la ură, zavistie, atitudini xenofobe şi „harababură”, într-un cuvânt, la un adevărat disconfort social. Cu toţii însă, nu ne dorim aşa ceva! Românii trebuie să ofere moldovenilor cărţi, cărţi, cărţi tipărite cu caractere latine. Şi, deopotrivă, români şi moldoveni să aibă cât mai multe întâlniri (contacte) dar acestea să se realizeze pe bază de reciprocitate, să nu bată vântul numai dintr-o singură direcţie, cum s-ar spune.

E bine, frate? E corect să fie aşa? Se pare că, da. Şi, vorba românului: ” ‘Om trăi şi ‘om vedea”. E însă un lucru cert: colindătorii au început deja pregătirile pentru Sărbători. De-acolo, de Sus, din Împărăţia Cerurilor, Ludwig van Beethoven, titanul muzicii universale, cu a sa “ODĂ A BUCURIEI” anunţă solemn Chişinăul: Primiţi cu colinda de Crăciun?…

Liviu DÂRJAN

Săcele-Braşov-România