Privitor ca la teatru

Câtă similitudine uneori poți vedea, oglindindu-te în ochii ingenui ai unui copil și în cei încărcați de povară, ai unui bătrân!

Zilele trecute, în ochii unei bunicuțe neputincioase care cerșea pe o stradă, nu departe de serviciul meu, am descifrat privirea unei fetițe de patru ani de la orfelinat pe care o frecventam  demult, înainte de a fi adoptată.

Mesajul acelei priviri mi-a urcat un nod în gât, așa cum mi se  întâmpla de fiecare dată când mergeam în vizită la orfelinat – singurătate și așteptare chinuitoare. Pe cât de mare este setea de mângâiere, înțelegere, afecțiune, protecție, siguranță, pe atât de mare e golul cauzat de lipsa lor.

Pe cât de banal ar fi să închei această reflecție cu îndemnuri de a fi mai mărinimoși, mai receptivi, mai capabili să trăim ipostazele unora mai triști ca noi, pe atât de actual ele rămân, căci bunătatea sufletului din noi trăiește timpuri din grele în tot mai grele.

Nadine Chilianu