Privitor ca la teatru

nadinPot părea nostalgică, tradiţionalistă, paseistă chiar, dar îmi place deseori să privesc harta României Mari… Admir „rotunzimea” ei viguroasă, de cetate medievală Ştefanică, care adună întreg neamul grămăjoară în hotarele sale fireşti şi naturale, „de la Nistru pân-la Tisa”, vorba marelui Eminescu. Îi urmăresc îndelung şi atent detaliile – împărţirea teritorial-administrativă, componenţa etnică, reşedinţele de judeţ, localităţile. Găsesc şi satul meu la cotul Nistrului, chiar la hotarul judeţului Tighina cu Cetatea-Albă. Păcat totuşi că-s imposibile călătoriile în timp. Aş fi avut ce vedea – un sat de răzeşi harnici, cu pământuri, frumoasa biserică, renumita şcoală cu bunul şi severul profesor Caraman (despre care tata putea să-mi vorbească ore în şir), pichetul şi grănicerii de la Nistru, care vegheau la hotarul Patriei şi-i mai scuturau uneori pe băieţii neastâmpăraţi, veniţi la scăldat, să nu treacă „firul apei”. Toate aceste momente stau undeva ascunse şi în memoria mea „genetică”, căci mereu le vântur în imaginaţia mea cu contur real de Românie interbelică.

Nadine CHILIANU