Prinţul pe cal alb

URSITĂ // Nu se ştie niciodată unde te aşteaptă norocul

Nu se ştie niciodată pentru că aşa-i place măriei sale să răsară de unde-l aştepţi mai puţin. Peste Nastea a dat buzna într-o primăvară chiar în faţa blocului în care locuia cu mătuşa ei.

A ieşit din casă să plece la serviciu şi… hop a dat cu fruntea în pieptul cuiva. Când a ridicat capul, a înmărmurit.

N-a văzut ochi mai albaştri decât la bărbatul cela. N-a observat că însureşte, că are sprâncene stufoase, că este înalt şi spătos – nimic în afară de ochii ceia peste seamă de senini.

S-a îndrăgostit pe loc

Nu ştia cum îl cheamă, dacă e însurat sau nu, dacă are copii. Un lucru a înţeles, bărbatul trebuie să fie al ei! Când a dat omul să treacă, l-a înhăţat de mână şi l-a întrebat dacă nu cumva o căuta pe ea?

I s-a uitat în ochi ca un căţeluş care se gudură la picioarele stăpânului său. Acesta însă a dat-o la o parte şi a urcat pe scări. Nastea, după el, să vadă în ce apartament va intra. Apoi a ieşit din nou din bloc şi s-a aşezat pe o bancă din curte. Aştepta să iasă bărbatul ca să-l descoase cum ştie ea mai bine.

Nu v-am spus că Nastea, pentru cei care o cunoşteau, era o femeie visătoare, pusă mereu pe şotii. Niciun bărbat nu şi-ar fi luat de nevastă o asemenea femeie, deşi era înaltă, subţire, cu ochi verzi, păr roşcat şi pistruiată de mama focului!

O mătuşă de-a ei îi băgase în cap ideea că nu se va mărita niciodată pentru că bărbaţilor nu le plac femeile pistruiate. Avea deja douăzeci şi opt de ani…

Nu s-a iubit niciodată cu nimeni

Până atunci, n-a încercat nimeni să o mângâie nici chiar în glumă, deoarece nu era o fată ca toate celelalte. A trăit mai mult printre cărţi decât printre copiii de vârsta ei. Nu se zbenguia prin curtea blocului, nu umbla la scăldat, nu se juca cu păpuşile. De fapt, nici nu avea multe jucării – o crescuse mătuşă-sa de una singură, cu un salariu modest. Şi dacă-i cumpăra ceva din când în când, era o carte de poveşti sau povestioare istorice.

Aşa credea ea că trebuie crescut un copil, n-a avut copiii săi.

A crescut-o de la trei luni. Copila era a unei verişoare care a născut de fată mare, părinţii acesteia, de ruşine, i-au interzis să mai vină în sat. Astfel, Maria, mama Nastei, a venit la Chişinău pe capul verişoară-si. Şi deoarece nu le ajungeau bani, într-o zi, Maria a ieşit din casă în căutarea unei munci şi nu s-a mai întors nici vie şi nici moartă.

Abandonată de mamă şi bunei

Ce să facă Sofia cu fetiţa? A trimis o scrisoare părinţilor fetei ca să vină să-şi ia nepoata. Aceştia însă i-au răspuns: „Fă ce vrei cu ea, nu adunăm bastarzi în casa noastră”. Sofia n-a mai dat-o nimănui, a crescut-o cum a ştiut ea – cu puţini bani, dar cu multă dragoste.

Nu i-a cerut să-i zică mamă, cu gândul că o să apară într-o zi cea care a născut-o. Însă anii au trecut şi Maria n-a mai apărut în pragul casei şi nici de veste n-a dat de pe unde o fi fost. Iată că a ajuns Nastea la douăzeci şi opt de ani, nemăritată încă, dar cu speranţa că o să dea de prinţul pe cal alb la timpul cuvenit.

Ursitul Nastei

Acesta i se părea a fi bărbatul pe care îl aştepta în curtea blocului. A apărut, dar nu era singur, avea la braţ o domnişoară. Aceasta era fiica unor oameni înstăriţi, una la părinţi, purtată pe palme de toate rudele ei. Inima Năsticăi s-a strâns ghem, bărbatul pe care-l îndrăgise n-o să fie niciodată al ei.

Peste doi ani, Năstica, cu ajutorul unor prieteni, şi-a schimbat locul de lucru. S-a angajat ca secretară la o firmă. Vorbea  engleza şi germana bine, absolvise facultatea de limbi străine, şi căuta un lucru mai plătit. Mătuşa, pe zi ce trecea, se simţea tot mai rău. Nastea făcea orice ca să-i aline durerea. Plătea o femeie care avea grijă de Sofia în timpul zilei, iar nopţile dormea în camera cu bolnava ca să fie la îndemâna acesteia.

Nu ştia că patronul firmei era tocmai bărbatul pe care-l îndrăgise cu doi ani în urmă. Abia atunci a aflat cum îl cheamă, că este văduv, că are 64 de ani şi e un muieratec din cale afară. Cu mintea, Năstica înţelegea că trebuie să se ţină mai departe de şeful ei, dar cu inima nu putea rezista.

Muieratec din cale-afară

Venea la serviciu ca de sărbătoare şi, pentru că avea o fire senină şi toţi în jurul ei o simpatizau, peste un timp, şi şeful a văzut în secretara lui mai mult decât o pistruiată.

Îl amuza peste seamă cum îi ieşea în cale oriunde se ducea.

A văzut că are picioare lungi, piept pietros şi înalt, că pistruii o fac picantă şi deosebită de alte tinere. Adică, Nastea a început să-i placă.

Nu obişnuise până atunci să lege relaţii cu femeile care erau angajatele lui. Cu Nastea însă era altă treabă. O dorea, ar fi vrut să o ţină în braţe şi să o legene uşor la pieptul lui. Dar îi era oarecum să se apropie de ea. Nu de aceea că era cu 34 de ani mai mare decât ea şi că ar fi fost frumoasă din cale-afară. Vedea în ochii ei iubirea ce i-o purta, căci nu era nici prost şi nici chior! Un sentiment de ruşine îl făcea nehotărât. Femeia asta nu putea fi o amantă sau o relaţie temporară. O vedea doar ca nevastă, mamă iubitoare şi bunică pentru mulţi nepoţi. Nu era însă gata să o ia de nevastă, se obişnuise de unul singur, stăpân pe viaţa şi timpul lui.

Într-o zi n-a mai răbdat

Copiii săi erau de mult căsătoriţi, avea şi nepoţi, aşa că ce-i mai trebuia? S-a luptat cât a putut să nu se atingă de tânăra femeie, dar într-o zi n-a mai răbdat. A luat-o la el acasă, chipurile să-l ajute la ceva.

Au făcut dragoste toată seara şi de atunci nu s-au mai despărţit. Când i-a venit sorocul Nastei să nască, a chemat la maternitate un funcţionar de la oficiul stării civile care le-a înregistrat căsătoria. Dumitru, băiatul lor, s-a născut legitim .