„Prin cartea ‘Eşarfe în cer’ am încercat să-mi înving frica de moarte”


Interviu cu Dumitru Crudu, poet, prozator, dramaturg

Spune-mi te rog, Dumitru Crudu, ce ştiai despre moarte în copilărie?

Casa părinţilor mei se află nu departe de cimitir. Drumul spre cimitir trecea pe lângă casa noastră, ceea ce înseamnă că am văzut foarte multe procesiuni funerare, iar la altele am mers împreună cu mama şi cu tata. Am suferit foarte tare când a murit mătuşa mea Eugenia. Moartea ei mi-a tăiat genunchii şi foarte mult timp am umblat năuc, deşi aveam doar trei ani. Mă înspăimânta gândul că o să moară bunica mea Ana care era bătrână şi, ţin minte că, odată, într-o primăvara, eram sub un măr înflorit, am trăit o mare spaimă la gândul că ea s-ar putea să moară.

Ce ştii despre moarte acum?

Acum. Acum tot mai mult cred că moartea nu înseamnă neapărat sfârşitul. Omul se desparte de trupul său pentru a pleca într-o lume. E un alt fel de naştere. O naştere într-o altă lume, despre care nu ştim prea  multe.

Văzând cum mor, unul după altul, anul trecut şi anul acesta, părinţii soţiei tale, ai vrut strigi? În loc ţipi, ai început scrii poezie?

Exact. Toate poeziile din cartea „Eşarfe în cer” le-am scris în timp ce vegheam lângă Zoia Gheorghievna. Vegheam pe rând. O oră eu şi o oră soţia mea. Şi în timp ce vegheam eu, am început să scriu aceste poezii, fără să mă gândesc că scriu poezii. Scriam nişte texte despre şi pentru ea. Nişte texte prin care încercam să comunic cu ea. Nişte texte prin care încercam să-mi înving frica de moarte. Nu mă ajuta nimic: nici calmantele, nimic. Culmea e că doar textele astea m-au ajutat să-mi regăsesc stăpânirea de sine şi m-au ajutat să n-o iau razna. Le-am adunat într-un volum în semn de preţuire pentru ceea ce a fost Zoia Gheorghievna

CarteaEşarfe în cer, proaspăt apărută la EdituraCartier”, a venit ca o izbăvire?

Da. Dintre toate cărţile mele de poezie, la „Eşarfe în cer” ţin cel mai mult, pentru că nici pentru o clipă nu mi-am propus să scriu poezie sau o carte. Dar cu toate astea, aş fi preferat să nu o fi scris niciodată şi Zoia Gheorghievna, Evgheni Ivanovici şi mama mea să fi rămas în viaţă.

Omul roşu care rămâne ca o garoafă pe mormântul mamei femeii tale e o figură de stil sau o viziune?

Chiar am întâlnit un asemenea om în cimitir, un bătrân îmbrăcat în nişte haine foarte elegante care a picat ca din cer la mormântul Zoiei Gheorghievna şi a început să ne explice ce înseamnă numele ei. Nimeni nu-l cunoştea şi nici el nu ştia pe nimeni. Nu era însă un cerşetor, fiindcă era îmbrăcat gomos, era îngrijit, ras şi mirosea a parfum scump. Şi nici nebun nu era, că vorbea foarte legat. Culmea e că a rămas la mormântul Zoiei Gheoghievna după ce noi am plecat. Singura deosebire dintre poezia mea şi ceea ce s-a întâmplat în realitate e că nu era îmbrăcat în roşu.
Cât de aproape eşti de poezia vizionară?

Sper să fiu apropiat prin felul cum am gândit volumul, pentru că am amplasat poeziile în carte într-o ordine inversă celei în care le-am scris în realitate. Mai mult decât atât, toate poeziile încep după moartea mamei soţiei mele şi se termină când ea mai era în viaţă şi nu ştia cum o să evolueze lucrurile. Sau, altfel spus, ultimul poem vorbeşte despre moarte ca despre o nouă naştere. De aia, şi se termină cu ideea de speranţă.

Cine sunt poeţii care te-au salvat după ce ai părăsit satul natal Flutura?

Foarte mulţi, începând de la poeţii italieni, americani, poeţii români din România şi terminând cu poeţii români din Republica Moldova. Dar m-a ajutat foarte mult şi faptul că pe unii poeţi i-am cunoscut personal. O influenţă foarte mare asupra mea au avut-o poeţii Nicolae Popa, Leonida Lari, Alexandru Muşina, Leo Bordeianu sau Emilian Galaicu-Păun.

Ce cărţi de poezie citeai când ai scrisEşarfe în cer?

În perioada aceea nu am putut citi nimic.

Cum reacţionează cititorii laEşarfe în cer?

Mi-am câştigat foarte mulţi prieteni. Chiar şi printre acei oameni care se uitau cam cu neîncredere la ceea ce scriam eu.

Ce înseamnă pentru tine gloria literară?

Nu ştiu, pentru că nu o am.

Avem inflaţie de poezie în România şi R. Moldova?

Nu. Din nefericire. Zic din nefericire, deoarece inflaţia nu e un lucru rău în sine. Căci, nu-i aşa, grâul se alege din neghină?

Ce vei face dupăEşarfe în cer?

Vreau să-mi termin noul meu roman şi să mai scriu o carte de poezii pentru… copii, din care deja am scris prima poezie.

A dialogat Irina Nechit