Primii paşi privind interconectarea sistemelor electroenergetice ale R. Moldova și României

retele-electrice-gazetadenavodari.ro_

Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) din România au semnat ieri, 14 decembrie, contractul privind elaborarea și prezentarea studiilor de fezabilitate privind interconectarea sistemelor electroenergetice ale R. Moldova și României, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, în cadrul studiului va fi analizată posibilitatea interconectării prin intermediul a trei proiecte cu stații „Back-to-Back”: pe existenta linie de înaltă tensiune Isaccea – Vulcănești, precum și pe două linii noi de înaltă tensiune România – Ungheni – Strășeni și Bălți – Suceava.

Valeriu Triboi a specificat că în responsabilitatea ISPE revine și elaborarea termenelor de referință pentru realizarea proiectului tehnic şi asistarea ÎS „Moldelectrica” în derularea activităților preinvestiționale. „Pentru implementarea acestui contract, cu o durată de 12 luni, partenerii europeni ne vor oferi un grant în valoare de peste 1,1 milioane de euro. Potrivit prevederilor contractului, prima etapă a studiului de fezabilitate urmează a fi finalizată până la 30 iunie 2016”, a spus viceministrul Economiei.

Ghennadi Dimov, directorul general al ÎS „Moldelectrica”, a specificat că în cadrul proiectului este prevăzută realizarea unui studiu de sistem având ca obiective estimarea modului de funcționare a sistemului electroenergetic din R. Moldova în condițiile importului de energic electrică din România, impactul puterii importate prin cele trei puncte de export din România, condițiile de sistem în punctele de amplasare a unor stații „Back to back”, precum și alegerea tipurilor constructive de instalații „Back to back”, a spus directorul general „Moldelectrica”.

„În conformitate cu studiile de fezabilitate detaliate, care vor fi prezentate de ISPE, vor fi pregătite planurile de procurare de echipamente şi materiale conforme cu politica şi regulile de procurare BERD/ BEI, precum şi Planuri de implementare a proiectelor”, a specificat Dimov.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)