Primele cantităţi de gaze naturale vor fi livrate Republicii Moldova începând cu 1 septembrie curent

gazoduct-iasi-ungheni-finantare-18460918Pe 27 august curent, odată cu sărbătorirea celor 23 de ani de independenţă, Republica Moldova a cunoscut un eveniment de mare importanţă, şi anume inaugurarea gazoductului Iaşi– Ungheni. La această acţiune au participat premierul României, Victor Ponta, al Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi comisarul european responsabil de energetică, Güenther Oettinger. Proiectul gazoductului va fi realizat complet peste doi ani, în 2016, când vor fi finalizate cele două staţii de creştere a presiunii. Instalaţiile au un cost total în valoare de 120 milioane de euro, din care, partea română a alocat deja cele 72 milioane de euro. Primele cantităţi de gaze vor fi livrate Republicii Moldova începând cu 1 septembrie curent.

Sute de oameni, bătrâni, tineri, familii cu bebeluşi şi copii de toate vârstele s-au strâns miercuri, 27 august curent, lângă gazoductul Iaşi–Ungheni pentru a aprinde flacăra mult aşteptată. Cu steguleţe ale Uniunii Europene şi ale Republicii Moldova, mulţimea întâmpină cu aplauze delegaţia oficială. „Împreună putem face asta, împreună putem să fim independenţi, împreună putem să fim respectaţi. Sunt convins că acest gaz nu va fi doar mai ieftin, dar va fi sigur şi, în felul acesta, R. Moldova nu va sta cu frica în sân că rămâne fără energie. La fel trebuie să facem şi cu energia electrică, şi cu drumurile”, a declarat premierul Victor Ponta. La rândul său, prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a mulţumit părţii române precum şi celei UE şi s-a arătat convins că, din 27 august 2014, populaţia R. Moldova nu trebuie să-şi facă probleme în privinţa gazelor naturale. „De la 1 septembrie, gazul românesc va trece Prutul. Aceste proiecte nu sunt îndreptate împotriva cuiva, însă nimeni nu va mai face probleme Republicii Moldova, nu ne va mai ameninţa nimeni”, a remarcat Leancă.

Tot miercuri, 27 august curent, premierul Victor Ponta a donat Bibliotecii municipale „B.P. Hasdeu” 25 de mii de cărţi în limba română, 15 maşini Dacia Duster. De automobile noi de serviciu vor mai beneficia Spitalul raional Ștefan-Vodă, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţii Excepționale din Fălești, instituțiile sociale pentru persoane adulte cu dizabilități psihosociale din satul Cocieri, Dubăsari, centrul de plasament din oraşul Bălţi, satul Bădiceni, raionul Soroca, şi satul Brânzeni, raionul Edineț, precum şi Rezervația cultural-naturală „Orheiul-Vechi”. De asemenea, guvernul de la Bucureşti a donat cinci autospeciale de salvare de tip SMURD. Din octombrie, ar urma să devină funcţional şi centrul SMURD de la Chişinău.

Vor gaz de calitate şi mai ieftin

De acest gazoduct se bucură chiar şi copiii care, fiind prezenţi la eveniment, ştiu de unde vine gazul şi care este importanţa sa. „Da, ştim ce se întâmplă aici, a fost lansată conducta de gaz, asta înseamnă că vom avea gaz din România şi suntem foarte bucuroşi”, ne spune Cristina Lebeda, o fetiţă de zece ani. Şi ceilalţi locuitori sunt la fel de încântaţi şi speră ca gazul să fie de calitate şi mai ieftin.
„E un lucru extraordinar faptul că din acest moment nu vom mai depinde de cineva, noi înşine vom fi stăpâni la noi acasă şi vom rezolva problemele aşa cum credem noi. Acesta este primul pas şi suntem siguri că vor urma şi ceilalţi. Este o cale sigură de acces spre Europa, astfel vom diminua sărăcia în care trăim”, ne spune mândru Sebastian Andriuţă, consilier local a primăriei din satul Zagarancea, Ungheni.

Preţul gazului nu a fost deocamdată stabilit, însă partea română dă asigurări că acesta va fi cu 25% mai ieftin decât cel rusesc, „depinde de compania care va furniza gazul, TRANSGAZ sau PETROM, acestea fiind în competiţie”, precizează premierul român. Despre acest proiect s-a vorbit pentru prima oară în 1998, însă lucrările au început abia anul trecut. Instalaţiile leagă Iaşiul de Ungheni pe sub Prut, iar Republica Moldova va realiza în următorii doi ani conexiunea Ungheni–Chişinău.

„Trebuie să evităm blocajele cu Federaţia Rusă”

Comisarul european responsabil de energetică, Günther Oettinger, care a venit la eveniment direct de la Minsk, declară că Federaţia Rusă nu va mai folosi resursele energetice ca element de şantaj la adresa ţărilor care vor să adere la Uniunea Europeană. „Atunci când vorbim de sancțiuni, domeniul energetic este pe ultimul plan. Desigur, am putea să abordăm subiectul cu dl Vladimir Putin, într-o manieră tranșantă. Însă cred că este în interesul tuturor să evităm blocade și probleme în iarna care vine. Oricum, noi pregătim și un plan B, un scenariu secundar, însă sperăm să nu avem nevoie de el”, a explicat demnitarul UE.
Gazoductul, cu lungimea totală de 43,2 kilometri, are o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze, dintre care, iniţial, din România va fi livrat un volum de până la 50 milioane de metri cubi pe an. România produce anual, în special prin OMV PETROM şi ROMGAZ MEDIAŞ, aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze şi importă anual din Federaţia Rusă alte 2,5–3 miliarde metri cubi de gaze. Republica Moldova, fără regiunea separatistă Transnistria, importă anual din Rusia 1,1 miliarde metri cubi de gaze naturale. Importurile Transnistriei sunt de încă 1 miliard de metri cubi pe an.

Grădiniţa din Marinici, renovată pe banii contribuabilor români

Locuitorii satului Marinici, r. Ungheni, nu au avut grădiniţă în sat timp de două decenii. În 2015, va fi dată în exploatare noua instituţie, care va avea 200 de copii. Capacitatea grădiniţei este de şase grupe. Bugetul total constituie aproximativ 13 milioane de lei, dintre care 9.540 de mii este contribuţia României. Guvernul de la Bucureşti a oferit 20 de milioane de euro pentru modernizarea instituţiilor preşcolare din Republica Moldova.