Primele alegeri fără seceră şi ciocan

Pe 11 noiembrie, vor avea loc primele alegeri fără simbolica comunistă în buletinele de vot, în Republica Moldova
La 11 noiembrie, curent, vor fi aleşi primarii a cinci localităţi. Alegeri locale vor avea loc în satul Danu, raionul Glodeni, Cârpeşti, raionul Cantemir, Hristici, raionul Soroca, Albina, raionul Cimişlia, şi în satul Morenii Noi, raionul Ungheni. Ieri, a fost ultima zi de înregistrare a candidaţilor la funcţia de primar. Reprezentanţii PCRM din raioane au fost preveniţi că simbolica comunistă nu va mai putea figura în buletine.

 „Am depus dosarul candidatului nostru la funcţia de primar, ni s-a dat de înţeles că sigla cu secera şi ciocanul va fi eliminată din buletine din cauză că simbolica e în afara legii. Ne pune în dificultate acest fapt”, a declarat pentru JURNAL Haralampie Chirilov, secretarul organizaţiei teritoriale a PCRM din Ungheni.

Doar apartenenţa politică în buletine

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, ne spune că, conform prevederilor legale, în fiecare a doua duminică a lunii mai şi a lunii noiembrie se organizează alegeri locale noi pentru suplinirea funcţiilor de primari, rămase libere din diverse motive, decese, incompatibilităţi cu alte funcţii, demisii etc. „În conformitate cu ultimele modificări la legislaţie, utilizarea simbolurilor comuniste în scopuri politice este interzisă, candidaţii sunt înregistraţi, inclusiv este indicată apartenenţa politică a acestora, în cazul dat PCRM, doar că fără aplicarea siglei pe care figurează secera şi ciocanul”, a spus Ciocanu.

Sunt primele alegeri după intrarea în vigoare a Legii care interzice simbolurile comuniste. „Am avut între timp alegeri în Găgăuzia, pentru funcţia de membru în Adunarea populară a Găgăuziei, dar, deoarece Legea nu intrase în vigoare, ea nu a fost aplicată. În noiembrie avem alegeri la care se aplică interdicţia”, a mai spus preşedintele CEC.

Forţele de ordine nu reacţionează

Dincolo de aceste schimbări după aproape două săptămâni de la intrarea în vigoare a Legii privind interzicerea simbolurilor regimului comunist, nu există niciun proces-verbal perfectat de forţele de ordine care să constate vreo încălcare în acest sens. Secera şi ciocanul continuă să figureze în locuri publice, pe sigla PCRM, pe faţada unor clădiri istorice din sec XIX, precum şi din perioada postbelică. Mai mult ca atât, autorii legii au constatat că le-a scăpat o imperfecţiune – Legea nu desemnează instituţia responsabilă de aplicarea interdicţiei. Potrivit deputatului PL, Valeriu Munteanu, deputaţii ar putea discuta azi în şedinţa Parlamentului iniţiativa PL privind amendarea Codului Contravenţional care prevede că poliţia va fi organul responsabil de respectarea Legii interzicerii simbolurilor comuniste. Acesta va fi organul care va constata încălcarea şi va aplica sancţiunea.

Secera şi ciocanul pe clădirile istorice

În or. Chişinău există mai multe instituţii publice, Procuratura Municipală, Curtea de Apel Chişinău, Gara Chişinău (CFM) şi altele care au intercalat în elementele decorative ale faţadelor simbolica comunistă. Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, este de părerea că, în cazul clădirilor al căror aspect iniţial era fără simbolica comunistă, trebuie să se revină la forma iniţială. „Este vorba de clădiri de la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX, cum este Gara Chişinău, însemnele comuniste de pe aceste clădiri trebuie eliminate. În cazul clădirilor construite în perioada postbelică, cum ar fi clădirea Academiei de Ştiinţe sau unele clădiri de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, care fac parte din arhitectura realismului socialist şi reflectă o anumită epocă, simbolica trebuie păstrată. În viziunea mea, ele trebuie să rămână ca parte a acestei arhitecturi, cu statut protejat”, consideră expertul. Un aviz în acest sens, potrivit lui, va fi dat de Consiliul naţional al monumentelor istorice care urmează să ia o decizie.

În aşteptarea deciziei Curţii Constituţionale

Şi în raioane secera şi ciocanul au rămas neclintite, inclusiv la Bălţi, unde acestea se înalţă sub forma unui monument. La Soroca, membrii PCRM, în semn de protest faţă de Legea care interzice simbolica comunistă, ies în stradă în haine pe care sunt imprimate secera şi ciocanul. „Pe moment, e linişte, nu am simţit niciun fel de presiuni ori intimidări la adresa celor care umblă îmbrăcaţi în aceste haine. Avem afişat simbolul şi la intrarea în sediul PCRM. Aşteptăm decizia Curţii Constituţionale”, a declarat pentru JURNAL, primarul de Soroca, Elena Bodnarenco. „În ce mă priveşte, mi-i totuna, va fi sigla cu aceste simboluri sau fără ele.

Actuala guvernare însă nu ar trebui să lupte cu partidele politice pe această cale, ci să încerce să facă mai mult decât am făcut noi. Ne vom lupta, sunt sigur, în caz că vom pierde la CC, vom câştiga la CEDO”, afirmă Dumitru Goncearenco, secretarul organizaţiei teritoriale a PCRM din Criuleni.

Vladimir Voronin a declarat în cadrul unei conferinţe care a avut loc la 10 octombrie că el şi colegii săi sunt hotărâţi să lupte până în pânzele albe. În cazul în care vor avea un răspuns negativ din partea Curţii Constituţionale, sunt dispuşi să lupte pentru simbolica lor la CEDO: „În această insignă sunt modificări pe care aceştia din AIE nu le-au observat. Nu este insigna moto-moto, acea veche, secera şi ciocanul, este cartea deschisă, şi ei împotriva la ce luptă – împotriva cărţii, ştiinţei? Mai bine ar fi ca Curtea Constituţională să hotărască aceste lucruri şi să pună punct în aceste insinuări”, a spus el.

Svetlana COROBCEANU