Primarul de Taraclia, Serghei Filipov, suspendat şi cercetat penal, la comanda PD, s-a întors astăzi la muncă. Şi asta după ce, sub presiunea instituţiilor internaţionale şi a societăţii civile, Curtea Supremă de Justiţie a casat sentinţa Curţii de Apel Cahul în privinţa alesului local, scrie jurnal.md.
„Salut călduros faptul că dl Serghei Filipov, primarul de Taraclia, a putut să se întoarcă astăzi la muncă după o decizia importantă luată ieri în cazul lui de către Curtea Supremă de Justiţie din Republica Moldova”, a comentat şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, Pirkka Tapiola.
Precizăm că Serghei Filipov a fost condamnat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu pentru că ar fi dispus tăierea a 80 de copaci bătrâni din curtea Primăriei. Iniţial, Judecătoria raionului Taraclia a pronunţat sentinţa de achitare, însă acuzarea a atacat sentinţa la Curtea de Apel Cahul. Magistraţii de aici au casat hotărârea Judecătoriei Taraclia şi l-au recunoscut pe Filipov vinovat de încălcarea articolului 328 din Codul Penal.
Serghei Filipov a calificat decizia instanţei drept o răzbunare politică după ce, în 2009, a refuzat să voteze pentru Marian Lupu la funcţia de preşedinte. Alesul local se află la al doilea mandat pe care l-a câştigat în calitate de candidat independent.
Jurnal de Chișinău
Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)
- Un succes brodat cu fir de aur - 17 aprilie 2018
- Dedesubturile crimei de la Bistrița. Cine este basarabeanul bănuit că a împuşcat de 6 ori un fotograf din Odesa - 17 aprilie 2018
- Paștele blajinilor sau al rohmanilor - 13 aprilie 2018