Primarul de Opaci: “Sunt gata să stau închis pentru convingerile mele, decât să asist impasibil la ce se întâmplă”

Întors din munţii Altai, Federaţia Rusă, acolo unde a ales să-şi petreacă prima vacanţă din acest an, preşedintele Igor Dodon s-a arătat extrem de deranjat de decizia unor primari şi aleşi locali de a semna declaraţii de unire cu România. Dodon a calificat acţiunile lor drept „antistatale” şi că ar reprezenta o campanie „de denigrare a suveranităţii şi independenţei R. Moldova”. Acesta a anunţat pe Facebook că va dispune convocarea Consiliului Suprem de Securitate. În replică, un primar a declarat că e gata să stea închis pentru convingerile sale, decât să asiste impasibil la hoţiile la care s-au dedat cei de la guvernare.

Primarul de Opaci, Căuşeni, Gheorghe Tărâţă, este convins că unica şansă a R. Moldova de a scăpa de corupţie şi de a avea instituţii care ar activa în interesul cetăţenilor este unirea cu România. Consideră actualul sistem de guvernare ca fiind cel mai antidemocratic şi corupt din câte a avut R. Moldova. „Fiecare îşi rezolvă problemele personale. O atare corupere a sistemului de conducere nu a mai fost şi sper să nu mai avem. Din păcate, nici alegerile nu vor schimba situaţia. Toate instituţiile, inclusiv CEC, PG, sunt subordonate PD, de câte voturi vor avea nevoie atâtea vor obţine. Oamenii sunt foarte dezamăgiţi, chiar şi cei care susţineau anterior socialiştii. Dacă ar fi organizat un referendum la care ar fi pusă problema unirii cu România, 70-80 la sută din locuitorii din Opaci ar vota pentru unire”, ne-a spus Gheorghe Tărâţă.

Supus presiunilor

Aleşii locali din Opaci au semnat declaraţia de unire pe 26 ianuarie. Imediat după aceea primarului i-a sunat o persoană care a refuzat să se prezinte şi care l-a avertizat că va suporta consecinţe. „Cred că e de la PD, judecând după modul în care vorbea. Mai înainte am mai primit astfel de apeluri în care eram avertizat că, dacă vreau să rezolv vreo problemă financiară, trebuie să ader la democraţi. Nu fac parte din niciun partid. Văzând că nu le dau niciun răspuns, au început controalele. Am venit din business la primărie. Aveam un magazin de electrocasnice. Au descins cu verificări la magazin şi la primărie. Acum nu fac decât să umblu pe la CNA cu rapoarte, la alte instituţii de control. Aşa cum se lucrează la noi”, ne-a spus primarul.

Cât despre revolta lui Dodon, acesta spune că „mai bine intru la închisoare pentru convingerile mele, decât să urmăresc în tăcere fărădelegile la care se dedau cei de la conducere”. „Să aduci în aşa hal moşnegii noştri, care au muncit şi nici la pensie nu ştiu ce-i odihna, că altfel nu ar avea ce mânca, nu pot să beneficieze de servicii medicale de calitate, e o gravă încălcare a drepturilor omului. Sunt o mulţime de probleme cu care ne confruntăm. Mai bine de un sfert din satul nostru au plecat peste hotare şi tot atâţia sunt pe cale de a pleca. Ar fi bine ca Dodon să vină cu soluţii, dacă le are, dacă – nu, să le caute. Deocamdată, nu vedem o altă soluţie decât unirea”, a mai spus primarul.

Declaraţia de unire a fost votată unanim de aleşii locali din s. Puhoi

„Vrem să fim alături de neamul nostru”

Şi Bardar, Ialoveni, a semnat zilele acestea o declaraţie de unire. Secretarul Consiliului local, Alexei Tonu, ne-a informat că unul din consilieri a lipsit de la şedinţă şi ulterior a fost sunat de oamenii din sat care i-au reproşat de ce nu a semnat. „Consilierul mi-a telefonat şi l-am anunţat că poate veni oricând să semneze. Iată cu ce supărări ne confruntăm! Ideea unirii e împărtăşită de majoritatea locuitorilor din Bardar. Este o chemare de suflet. Suntem născuţi aici şi suntem datori să apărăm şi să stăpânim pământul acesta şi vrem să fim cu neamul nostru cu care avem legături din strămoşi”, a declarat Tonu. Cât despre „revolta” lui Dodon şi ameninţarea de a convoca Consiliul Suprem de Securitate, secretarul primăriei Bardar e de părere că Dodon ar trebui să facă mai puţine lucruri de capul său şi că ar mai trebui să-şi plece auzul la ce spun oamenii. „Sunt aleşi nu ca să facă totul de capul lor, mai ales dacă nu pot, nu au capacităţi, dar vreau să spun că azi, din păcate nu avem un specialist care să poată administra treburile în stat”.

Amintim că, au semnat declaraţii de unire cu România 11 localităţi printre care primăriile Parcova, r. Edineţ, Feşteliţa din Ştefan-Vodă, Ruseştii Noi din Ialoveni, Ulmu, Văsieni, Nişcani şi altele. Semnatarii Declaraţiei îşi exprimă bucuria de a sărbători împreună cu românii de pretutindeni Centenarul Marii Uniri şi „adeziunea la valorile naţionale şi democratice ale spaţiului cultural românesc”.

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu