Primarii şi preşedinţii de raioane PD şi-au adus obligatoriu aderenţii la Chişinău

DSC_9971f.nadea roscovanu

Manifestanţii PDM din Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Foto: Nadea Roşcovanu

Conducerea raionului Edineţ, în fruntea căreia se află Iuri Garas (PDM), a mobilizat sute de oameni – profesori, funcţionari publici etc. – care au luat astăzi dimineaţă calea spre Chişinău la protestul organizat de PD. Direcţia Educaţie a raionului a mobilizat pedagogii din sate să vină la manifestaţie. Totodată, de aici au pornit spre Chişinău angajaţii de la Moldtelecom, Edineţ Gaz, angajaţii Consiliului raional. După acest scenariu, au fost aduşi oameni şi din alte raioane şi localităţi conduse de PDM.

„Oamenii au avut o altă opţiune la alegeri şi rezultatul votului pentru PD a fost altul decât cele 34 de mandate pe care le au astăzi. O parte din acestea au fost obţinute pe căi obscure. PDM organizează protestul utilizând resursele administrative. Oamenii au fost obligaţi să meargă la Chişinău, fiind ameninţaţi, şantajaţi cu pierderea locului de muncă. Oare acestea sunt metode democratice?! Cel puţin, eu nu-mi doresc o asemenea democraţie. Nu cred în cei care au făcut alianţă cu cei 14 comunişti, care au optat mereu pentru un alt parcurs decât cel european, că vor continua parcursul european. Societatea nu-i mai crede”, ne-a spus preşedintele organizaţiei teritoriale PLDM din raionul Edineţ, Marin Veremciuc.

Amintim că noul preşedinte al raionului Edineţ, Iuri Garas, este unul dintre preşedinţii de raioane care nu şi-au făcut publică declaraţia de avere. El este unul dintre fondatorii firmei „Devotament” SRL, întreprindere câştigătoare a mai multor licitaţii publice. Familia Garas mai deţine o întreprindere, SRL „Mobil Top”, înregistrată la 14 iulie 2008. Unul dintre fondatorii acestei întreprinderi este fiul lui Iuri Garas, Iulian, care deţine o cotă-parte de 50 %. Ultimul este şi administratorul firmei.

În 2012, firma a înregistrat venituri din vânzări de peste 2 milioane de lei. Întreprinderea este amplasată în satul Parcova, acelaşi raion, şi deţine 57 ha de teren agricol din moşia acestei localităţi.

Un microbuz cu persoane din acest raion pornite azi la manifestaţie a suferit un accident în preajma s. Alexăndreni. Un tânăr de 23 de ani a ajuns în secţia reanimare a Spitalului raional Edineţ.

The following two tabs change content below.