Primar cu limuzină la scară

Automobilul şi întreţinerea acestuia l-a costat pe primarul de Hânceşti peste un milion de lei

Nu e o ruşine să fii bogat într-o ţară săracă, cel puţin pentru primarul de Hânceşti, Alexandru Botnari, care şi-a permis în calitate de automobil de serviciu o limuzină Audi Q7, preţul de piaţă al căreia este de peste 50 de mii de euro. Întreţinerea automobilului a costat primăria doar în 2009 – 2010, 223 de mii de lei. În documente banii figurează că ar fi fost alocaţi pentru amenajarea teritoriului. Primarul a fost solicitat să dea explicaţii privind mica sa „slăbiciune” la şedinţa Curţii de Conturi.

Automobilul a fost achiziţionat din veniturile întreprinderii municipale „Amen Ver” din Hânceşti. Conducerea întreprinderii a semnat un contract cu primăria prin care automobilul a fost transmis pentru deservirea primarului. „De când sunt în funcţie, e unicul mijloc de transport pe care l-am procurat”, a încercat să se justifice Botnari.

Svetlana Corobceanu

Limuzină pentru atragerea investiţiilor

„E greu să-ţi refuzi, având aşa o slăbiciune. Am fost şi eu oleacă primar, dar cu Volga am umblat 11 ani”, a ironizat preşedintele CC, Serafim Urechean. Primarul de Hânceşti a negat că ar fi vorba de o simplă slăbiciune. „Sunt foarte multe deplasări în cadrul atragerii investiţiilor străine”, a încercat să iasă el din încurcătură făcând trimitere la întâlnirile cu reprezentanţii BERD şi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru cu suportul cărora autorităţile or. Hânceşti implementează două proiecte. „Vorbiţi de Banca Europeană de parcă aţi merge la New York cu limuzina!”, i-a replicat unul din membrii CC.

CC a mai stabilit şi alte ilegalităţi în documentele semnate între Primăria de Hânceşti şi ÎM „Amen Ver”. Ignorând procedura legală de achiziţii publice, primăria a achitat întreprinderii în 2009 – 2010, 4,9 milioane de lei pentru servicii de amenajare a teritoriului în baza unui deviz de cheltuieli aprobat doar de primarul de Hânceşti. Pentru aceeaşi perioadă, conducerea întreprinderii i-a înaintat factura primarului în valoare de 223 de mii de lei pentru combustibil, întreţinerea şi asigurarea limuzinei.

Grigore Cobzac, preşedintele raionului Hânceşti, consideră că este absolut inadmisibil ca o persoană publică să se plimbe cu un astfel de automobil. „Documentele legate de achiziţionarea acestuia sunt păstrate în mare taină. Acesta este cumpărat din veniturile încasate de la cetăţeni pentru apă, canalizare şi transportarea deşeurilor. Este o ruşine să te plimbi într-o maşină de lux pe drumurile noastre care ştim cu toţii cum arată”, a mai spus Cobzac.

Este de remarcat că primarul de Hânceşti, Alexandru Botnari, a fost membru al PCRM. Odată cu schimbarea guvernării la Chişinău, acesta a migrat în PDM.

Câte degete, atâtea fotolii

Un alt caz, care demonstrează că nu-i chiar o ruşine să fii bogat într-o ţară săracă şi să iroseşti în van banul public, îl relevă Consiliul raional Ungheni. Acesta e raionul cu cei mai mulţi vicepreşedinţi. Dacă judeţul Iaşi, cu o populaţie de 800 de mii de locuitori are doar doi vicepreşedinţi, apoi raionul Ungheni, cu o populaţie de circa 117 mii de locuitori, şi-a permis tocmai cinci vicepreşedinţi: doi dintre aceştia – membri ai PLDM, doi – ai PD şi unul din PL. „Am o întrebare: câte degete aveţi la o mână? Ca să fiţi mai puternici, e necesar să uniţi toate cele cinci degete. De la această idee am pornit atunci când am decis să stabilim cinci vicepreşedinţi de raion”, a explicat Iurie Toma, preşedintele raionului, citat de Expresul.com . Potrivit lui, pentru salarizarea celor cinci vicepreşedinţi „nu va fi cheltuit niciun bănuţ în plus din buget” (sic!). Ion Harea, fostul preşedinte al raionului, care ocupă pe moment funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului judeţean Iaşi, a declarat pentru JURNAL că o atare decizie e o profanare a instituţiei administraţiei publice locale. „E o prostie, eu am avut trei vicepreşedinţi de raion, şi aceasta din cauză că au existat presiuni din partea comuniştilor. E o răsplată pentru unii care s-au manifestat activ în campania electorală. Salariul anual pentru un vicepreşedinte, cu toate adaosurile, e de circa 120 – 130 mii de lei”, a mai spus Harea.

The following two tabs change content below.