Prima şi unica dragoste a Anastasiei

Care este fericirea pe care o merită fiecare dintre noi

 

Fiecare are parte de fericirea pe care o merită. Aşa crede Anastasia din Feodosia la cei 49 de ani ai săi, născută într-un sat din centrul Republicii Moldova, într-o familie de ţărani cu şapte fraţi şi surori. Împlinise 16 ani când a plecat pentru prima dată în unul din cele mai vechi oraşe din Crimeea, unde se stabilise cu traiul fratele ei mai mare, Toader. S-a dus la invitaţia lui bădiţa pentru a sta cu fetiţa lor de un anişor, deoarece mama acesteia nimerise în spital.

 

Dulce şi de neuitat, primul sărut

 

Într-o zi, în timp ce se plimba cu micuţa prin parc, a furat-o cu privirea un băiat simpatic. Avea ochii negri, părul cârlionţat şi era plin de viaţă. În altă zi, l-a întâlnit din nou în acelaşi parc. Au făcut cunoştinţă. Băiatul se numea Alexei şi îşi făcea studiile la Institutul Politehnic din Feodosia. Era cu şase ani mai mare decât ea. Tăcută şi foarte liniştită, Anastasia i-a căzut tronc la inimă flăcăului. Aveau un interes comun – lectura.

 

Şi el, şi ea citeau mult, iar când se întâlneau îşi povesteau unul altuia cărţile citite. Seara, după ce fratele se întorcea de la serviciu, sora ieşea cu Alexei în oraş. Era un povestitor minunat. Făceau lungi plimbări pe faleză, povestind din cele citite. Anastasia nu poate uita nici până astăzi fragmentele din „Coliba Unchiului Tom” şi din „Laleaua neagră”, învăţate pe de rost pentru a-l putea frapa pe băiatul faţă de care încerca un sentiment în a cărui necesitate credea. Uneori mergeau tăcuţi ascultând marea, mulţumindu-se doar cu câte un zâmbet.

 

Timp de o lună şi jumătate, s-au apropiat sufleteşte foarte mult. Dar a venit luna august. Venea şi începutul unui nou an şcolar. Fata a trebuit să se întoarcă acasă, în Moldova. Amară a fost  clipa despărţirii pentru amândoi, pecetluită cu primul sărut pentru Nastea, cel mai dulce şi de neuitat sărut.

 

Aceasta însă nu însemna o despărţire pentru totdeauna. S-au despărţit ca peste un an să se reîntâlnească. Anastasia povesteşte: „Ne iubeam nu ţinându-ne de mână, nu scriindu-ne SMS-uri în toată ziua şi-n toată clipa, nu sărutându-ne în văzul lumii ca acum, ci prin scrisori. În aceste scrisori scriam despre toate. În fiecare cuvânt îi simţeam parcă respiraţia, îi auzeam vocea plăcută. Fiecare scrisoare primită de la el era o sărbătoare adevărată pentru mine…”.

 

Altă pagină de dragoste

 

După absolvirea şcolii din sat, Anastasia şi-a croit drum spre Crimeea. Ajutată de bădiţa Toader, a depus actele la Colegiul de medicină din Ialta. Distanţa dintre Ialta şi Feodosia nu e atât de mare – 166 km. Alexei şi Anastasia se vedeau o dată – două ori pe lună. Atunci când erau împreună, lumea toată era la picioarele lor. Ea respira cu el, el respira cu ea şi nimic altceva  nu le trebuia. Se simţeau extraordinar de bine doar în clipele în care erau numai ei doi.

 

În cercul prietenilor lui Alexei, Anastasia nu putea să spună decât „bună ziua!” şi „la revedere!”. Era de felul ei complexată şi se temea să-şi rostească gândurile ca nu cumva să spună ceva şi să-l pună într-o situaţie neplăcută pe iubit. Stătea în umbra propriei sclavii, deşi intelectul îi permitea să se exprime. Alexei o accepta aşa cum era. Aşa cum apa e necesară însetatului, tot aşa avea şi el nevoie de ea. Se ruga să reuşească la învăţătură şi suferea atunci când era nemulţumită de vreo notă proastă sau de insulta unor colege în cazul în care nu se exprima corect în rusă.

 

Luaţi împreună, cei doi îndrăgostiţi reproduceau chipul unei ape curgătoare. Sufletele lor se deschideau unul în faţa celuilalt. Timp de şase ani, relaţiile dintre ei s-au constituit din strânse legături şi despărţiri. Anastasia absolvise colegiul şi lucra soră medicală în Feodosia. Alexei absolvise institutul şi, în virtutea profesiei, pleca pe corabie pentru mai mult timp. Dar aceasta nu făcea decât ca tainicele lor dorinţi să se aprindă şi mai tare.

 

Nenorocirea nu vine niciodată singură

 

În august 1986, Toader şi soţia sa au plecat în istorica croazieră pe corabia „Admiral Nahimov”, care se îndrepta din portul Novorosiisk spre Soci. Fetiţa de opt ani tocmai răcise şi a rămas  acasă în grija Anastasiei. Dacă ar fi ştiut bieţii părinţi ce-i aşteaptă,  ar fi rămas şi ei acasă. S-au dus la fundul mării cu corabie cu tot, numărându-se printre sutele de victime care nu au putut fi salvate…

 

Anastasia a devenit tutorele copilei. Nu mult după aceea s-a căsătorit cu Alexei. La început, relaţia continua să fie una frumoasă. În fiecare dimineaţă, el o trezea cu un sărut, se comporta ca un adevărat părinte cu fetiţa. Dar de cum copila a prins a se îmbolnăvi şi Anastasia era mai mult preocupată de sănătatea ei, proaspătul soţ a început să-şi arate nemulţumirea faţă de soţie. A ajuns până la aceea că într-o zi i-a pus ultimatum: „Ori eu, ori acest copil străin!”. „Copilul”, a spus ea fără a sta pe gânduri. Privirea lui a devenit momentan tăioasă. Astfel, legătura lor a încetat pe neaşteptate. Chiar în acea zi, Alexei a părăsit-o pentru totdeauna. N-a încercat să-l oprească şi îi pare rău acum. „Iată aşa am pus cruce la prima şi unica  dragoste din viaţa mea”, spune cu un oftat Anastasia…

 

Lacrimi amare, lacrimi de bucurie

pentru fericirea copiilor

 

Fata a crescut. A întâlnit un băiat bun, georgian de naţionalitate. În ziua nunţii, mătuşa i-a fost şi mamă şi tată. A plâns mult în acea zi. Îşi plângea soarta, plângea de bucuria mirelui şi miresei. Cei care i-au văzut lacrimile i-au spus că sunt spre fericirea tinerilor. Iar ea le-a răspuns: „Dacă-i aşa, atunci îi aşteaptă o viaţă lungă şi fericită”.

 

După nuntă, fiica adoptivă a plecat cu soţul în ţara lui. Anastasia mă priveşte drept în ochi cu sinceritate şi căldură: „Iar eu, până în prezent, nu m-am recăsătorit. Sunt singură. De fapt, nu sunt singură. Ţin legătura cu copiii mei. Ne auzim şi ne vedem de la distanţă aproape zilnic. În fiecare vară, vin cu nepoţica la mine în Feodosia. Am o nepoţică foarte drăgălaşă. Ea este partea de fericire pe care am meritat-o. Viaţa continuă.”

 

(Auzită zilele acestea în timp ce făceam drumul spre Feodosia)

Nina Neculce

The following two tabs change content below.