Prima sențință în cazul Braguța. Ce pedepse au pronunțat judecătorii

Doi foşti inspectori ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi patru deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi celulă cu Andrei Braguţă au fost condamnaţi, în timp ce unul dintre poliţişti a fost achitat, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

„Vineri, prin sentinţa Judecătoriei municipiului Chişinău, sediul Ciocana, unul dintre poliţişti a fost condamnat la patru ani închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne timp de șapte ani, iar colegul său de serviciu – la patru ani închisoare, cu suspendare, şi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii în cadrul aceluiași minister timp de cinci ani”, menționează sursa citată.

„Alți patru codeținuți ai lui Andrei Brăguța au fost condamnaţi pentru vătămarea corporală medie a integrităţii corporale, comise în privinţa victimei, la câte cinci ani închisoare fiecare, dintre care doar unul la închisoare cu executare. În privinţa celorlalţi trei, instanţa a dispus suspendarea executării pedepselor pe termene de probă.”

„Sentinţele au fost pronunțate de magistraţi după ce procurorii le-au demonstrat vinovăția. Totuşi, în condiţiile în care partea acuzării a solicitat condamnarea tuturor celor şapte inculpaţi la pedepse reale cu închisoarea, inclusiv pe alte capete de acuzare, cum ar fi tortura, procurorii vor insista pe aceste poziţii, cu agravarea pedepselor.”

„Magistraţii şi-au luat un termen de o lună pentru a pronunţa sentinţa motivată şi integrală. Aceasta a fost stabilită pentru 19 august 2019, când, comform legislaţiei, procurorii vor putea lua cunoştinţă şi analiza, iar decide asupra textului apelului.”

Poliţiştii au fost acuzaţi de manifestarea consimţământului tăcit la comiterea actelor de tortură de către codeţinuţi în privinţa lui Andrei Braguţa, precum şi pentru supunerea victimei la tratamente inumane.

În acţiunile codeţinuţilor, procurorii au reţinut aplicarea, cu consimţământul tăcit şi expres al poliţiştilor din izolator, a violenţelor sub aspect de tortură, tratament inuman şi vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale, comise în privinţa cetăţeanului Braguţa.

Aceasta este prima sentinţă în „cazul Braguţa”, subliniază Procuratura Generală, pe rolul instanţelor de judecată sunt alte două dosare, expediate de procurori, în care, în calitate de inculpaţi figurează încă 13 poliţişti ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, inculpaţi de comiterea tratamentului inuman în privinţa victimei, precum şi doi medici, acuzaţi de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.

Andrei Braguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă, pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor, iar pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”.