„Prietenii bruxellezi deja îşi aşteaptă mărţişoarele”

Interviu cu Cezara Kolesnik, pictoriţă, Bruxelles, Chişinău

Pictoriţa Cezara Kolesnik. Fotografie de Natalia Gârbu

– Culoarea e bucurie. Ești de acord, dragă Cezara Kolesnik?

Culoare e energie, e o stare, la fel ca muzica. Culoarea ne poate schimba dispoziţia, poate trata anume stări sufteleşti. Studiile recente au demonstrat influenţa culorilor asupra sănătăţii (cromoterapia).

– Ce credeai despre culori în copilărie? Ce crezi acum?

Ca şi orice copil eram atrasă de culori, mă fascina şi mă fascinează combinaţiile de culori, o culoare există doar lângă o altă culoare, doar aşa putem percepe frumuseţea ei. O culoare poate să vibreze lângă o altă culoare şi o intensifică. Acest lucru îl experimentez în toate picturile şi nu mă pot plictisi de acest fenomen.

– Ce rol a avut pictura lui Claude Monet în descoperirea stilului tău personal?

Creaţia lui Claude Monet am descoperit-o, cred, pe la 9-10 ani, la Şcoala de pictură pentru copii. Îmi amintesc că peisajele lui în ceaţă m-au impresionat, nu înţelegeam cum poţi picta ceaţa. Mai târziu am avut multe ocazii să-i cunosc operele în original, să vizitez casa-muzeu şi grădina lui de la Giverny, să urmaresc expoziţiile tematice de la Grand Palais şi desigur instalaţia de la Oranjerie, care e  fenomenală. Acest artist a reuşit să prindă lumina în pictură. Dacă e ceva care i-a reuşit cel mai bine anume lui C. Monet, e lumina.

Am ajuns să recunosc de departe lucrările lui, această luminozitate hipnotizantă şi personalitate a artistului “total” care a şters hotarul dintre pictură şi realitate, totul nu era decât un întreg, cred că acesta e şi visul meu – să fii foarte conectat cu ce trăieşti şi pictezi, să fii parte a procesului creator, fără delimitari.

Monet este şi până azi o sursă de inspiraţie pentru artiştii contemporani, fiindcă a reuşit să revoluţioneze propriul sistem pictural, asta e modernitatea sa.

– Cum se leagă picturile tale? Ce le unește, ce formează din ele un întreg?

Am înţeles la un moment dat că de fapt a lucra la o serie, este exact ceea ce+mi este necesar, fiindcă o lucrare poate avea zeci de versiuni cromatice la fel de interesante, iar într-o lucrare nu poţi spune tot. Într-o serie ai spaţiu de experimentare, plus că ai ocazia să ”fugi” de presiunea “operei grandioase” pe care mulţi artişti o consideră ca foarte importantă în carieră. Eu cred că procesul artistic este cel mai interesant, ci nu o lucrare în mod particular.

În ultimii ani s-au adunat câteva serii tematice. “Copacii vieţii” i-am gândit minimalist, ca pe nişte cercuri de culoare, cărora le corespund stările vieţii (bucurie, melancolie, aşteptare, dragoste). “Odă Copilăriei” este seria dedicată copiilor din Moldova, seria care vorbeşte despre copilăria mea. Sunt “copii symbol”, fiecare portret are o istorioară pe care spectatorul o poate citi în imagini. Sunt tablouri de format mare, 100×100 cm, fiecare personaj are un prenume (Ghiţă, Ioana, Trofimaş, Vania, Kolia), am ieşit din formatul obişnuit intimist al unui portret, pentru a accentua acest simbolizm al copilariei. “Vis cu dragonul” este seria fantasmagorică, cea mai aproape de universul poveştilor, viselor şi reveriei. Nu mi-am propus să ilustrez o poveste anume, am compus propriile poveşti cu dragoni blânzi şi protectori. “Oraşele invizibile” este seria care mă amuză cel mai mult, e cea mai experimentală şi abstractă. Când îmi doresc să fiu doar eu şi culoarea, fără alte forme intermediare, care mi-ar dicta ceva, revin la seria asta şi am impresa că ma joc la un pian, doar că în culori. “Grădinile fermecate” este una din ultimele serii, am pornit de la simbolizmul grădinilor medievale, colorate, cu labirinturi şi colţuri secrete, care erau o evocare a Edenului, acel Paradis pierdut la care încă mai visează oamenii. Paradisul pierdut al copilăriei şi regăsirea copilului interior, e versiunea mea a grădinii Edenului.

– Lucrezi acum la o serie nouă sau continui un proiect pornit mai demult?

Continui lucrul la aceste serii, plus încă câteva pe care le puteţi vedea pe site-ul meu, www.cezarakolesnik.be, recent am început să experimentez cu pigmenţi. Am început de la albastru, nu e încă o serie, dar ar putea fi o serie cosmică. Albastrul e o culoare foarte intensă, prin ea ne conectăm vizual cu apa, cerul, aerul. În acest proces de experiment cu pigmenţii de albastru mă fascinează anume aspectul tehnic, mai mult decât forma şi rezultatul.

 

– Ce te-a determinat să organizezi în 2018 o tabără de pictură cu copii la Cornești și la Chișinău, cu genericul „Claude Monet: sursele picturii moderne”? Cine a susținut proiectul?

Am propus acest proiect în cadrul Diaspora Engagement Hub, în colaborare cu Biroul de Relaţii cu Diaspora. Proiectul a câştigat concursul. Demult îmi doream să organizez o tabără de creaţie la Corneşti şi a fost ocazia potrivită pentru a încerca. A fost necesar să găsesc şi câţiva susţinători privaţi. O contribuţie deosebită au adus-o dl Oleg Efrim şi Casa de Avocatură Efrim&Roşca şi Asociaţii. M-au ajutat pe tot parcursul proiectului dna Ecaterina Deleu, dna Ina Bileţchi, directoarea Şcolii de Artă din Corneşti şi dna Elena Pintilei, directoarea Bibliotecii Naţionale din Chişinau, asta dacă îi menţionez doar pe câţiva. Le mulţumesc tuturor foarte mult, mai ales pentru răbdare şi încredere. Am organizat tabăra în două etape, una la Corneşti şi alta la Chişinau. La fel, am avut două vernisaje la final. Cred că e foarte important să nu uităm şi de zonele rurale unde foarte rar se întâmplă evenimente de acest gen. Meterialele de la tabără au fost donate Şcolii de Artă din Corneşti. A fost un proiect care mi-a luat foarte mult timp şi energie, mi-am consacrat, practic, toată vacanţa de vară pentru a-l duce la bun sfârşit.

– În atelierul tău de la Bruxelles, ai mulți elevi. Ce vârstă au? Sunt copii de moldoveni ori vin și belgieni (francezi, flamanzi)?

Copiii sunt de diferite vârste şi origini, ba chiar am şi adulţi ca elevi. Lucrez cu copii între 4–16 ani. Contingentul se mai schimbă, unii vin mai des şi pe o durata mai lungă, alţii îşi doresc iniţieri tehnice. Grupurile de lucru sunt mici, câte 3-5 elevi, maximum. Băieţii sunt mai interesaţi de desen, fetiţele de pictură, încerc să le satisfac curiozitatea şi să le arăt cât mai multe tehnici. Pun şi accentul pe istoria artelor, îi familiarizez cu operele artiştilor, încerc să-i fac să privească altfel pictura, să o înţeleagă ca un limbaj.

Copiii basarabenilor nu prea vin, probabil unii dintre conaţionali încă nu au învăţat că o activitate creativă în viaţa unui copil o să-l ajute să se cunoască mai bine, să suporte stresul etc. nu neapărat să devină pictor.

– Ce înveți de la copii?

Prospeţimea.

– Cum explici atracția copiilor pentru pictură, desen?

Cred că misiunea oamenilor e una creatoare şi copiii sunt mult mai conectaţi şi atraşi de procesele creative fiindcă sunt parte a fiinţei noastre. Cu vârsta, ne îndepărtăm de acest adevăr şi ne inventăm alte roluri.

– Ce întrebare a unui copil, auzită recent, te-a mirat?

Dacă eu am pictat toate tablourile din atelier?! Mi-a fost adresată şi fraza: “Oh, eşti primul artist viu pe care îl cunosc”.

– De ce ții în atelier covorașe cu ornamente folclorice?

Îmi dau o dispoziţie bună, o căldură, sunt ca o evadare din griul oraşului. Combinaţiile de culori din covor le pot privi le nesfârşit, îmi par fascinante. Mă uimeşte migala meşterilor. În atelier am covoare din România, Moldova, Bulgaria şi Maroc. Sper să-mi îmbogăţesc colecţia, chiar e o slăbiciune a mea. Un covor conţine culorile unei regiuni sau ţări, e o savoare pentru ochi.

– Cum simți primăvara la Burxelles?

Timpul la Bruxelles e stabil, gri, frig şi umed. Soarele e o raritate. Pe terasa atelierului, o privighetoare ne anunţă primăvara, aşa aflăm că în curand trecem la ora de vară.

– O să porți mărțișor de 1 martie? De unde ai mărțișoare? Îţi place să le confecționezi?

Obişnuiesc să dăruiesc mărţişoare din Moldova sau din Bulgaria. Nu le confecţionez eu, nu prea am timp pentru asta. De mai multe ori am comandat mărţişoare, mai sunt şi târguri româneşti care se organizează primăvara, sunt şi asociaţii care propun mărţişoare. Prietenii bruxellezi apreciază mult această tradiţie de primăvară, deja îşi aşteaptă mărţişoarele.

– Ce cântecel fredonezi în timp ce pictezi?

Cand pictez, ascult muzică. Nu prea îmi dau seama dacă fredonez sau nu (ar trebui să instalez o cameră ca să mă urmăresc pe mine când lucrez). Procesul de creaţie e ca o atingere cu realităţile paralele, te pierzi în timp, spaţiu, călătoreşti în alte sfere.

 

– Prin ce ți-au plăcut ședințele foto cu Natalia Garbu, o tânără fotografă apreciată de la Chișinu?

Ne cunoaştem cu Natalia de ceva timp, e totdeauna o plăcere să discut cu ea, am impresia că vorbim aceeaşi limbă sau venim de pe planete apropiate. Îmi plac întâlnirile de care nu te poti sătura şi continui imaginar discuţiile. Şedinţa foto a fost în cadrul proiectului fotografic “Portrete literare” al Nataliei, m-am lăsat total “modelată” de ochiul ei de artist, eu nu mă simt foarte confortabil să pozez, a fost o experienţă nouă pentru mine.

 – O să mai faci ateliere de pictură pentru copii, în R. Moldova? O să vii cu o expoziție a ta?

Sper că da, dorinţă există, dar mai e vorba de multe aspecte legate de finanţare şi organizare care sunt mai complicate şi nu depind doar de mine. Colaborarea cu structurile biroctratice oficiale din R. Moldova nu-ţi oferă entuziasm pentru a gândi colaborări pe termen lung.

– Noi te aşteptăm şi îţi dorim o primăvară frumoasă!

Interviu de Irina Nechit