Pribeagul Șevciuk

Jurnaliștii, ca și confrații lor scriitorii, caută întotdeauna să caracterizeze un fenomen important și complex printr-o întâmplare, faptă sau situație reprezentativă. Uneori, exponențial este însuși destinul vreunuia dintre protagoniști.

Firea profundă, esența clasei politice locale, atemporala matrice morală și psihologică în care se înscrie omul de stat moldav sunt ușor de relevat, uneori, prin gesturi, atitudini sau decizii aparent minore, dar grăitoare. Astfel, maniera în care Dumitru Diacov explica, relativ recent, cauzele Unirii din 1918 definește, cu o precizie aproape matematică, opinia adevărată în chestiunea națională a majorității absolute a politicienilor noștri, indiferent de apartenența lor partinică. Pe când hotărârea cu care președintele Voronin respingea, în 2003, Planul Kozak nu poate fi considerată drept reprezentativă – vorbim aici mai curând de o situație unică, dictată nu atât de feleșagul patriotic al cârmuirii, cât de factori externi, conjuncturali, independenți de geniul locului.

Refugiul fostului lider transnistrean, Evgheni Șevciuk, la Chișinău este, de asemenea, un eveniment cu valoare de metaforă. Vânat de noul Kotovski tiraspolean, acesta s-a adăpostit, bineînțeles cu voie de la domnie și de la SIS, în chiar inima capitalei, urzind în liniște și, bănuiesc, bine protejat de “organele” statului, frumoase planuri de viitor pentru el și pentru nestemata lui consoartă, Nina Ştanski. Promptitudinea cu care conducerea și securitatea RM au răspuns la solicitarea de mai că nu azil politic pentru acest personaj arată cu prisosință din cine anume este alcătuită clasa politică moldovenească, dar mai cu seamă natura intimă a relațiilor dintre potentații de la Chișinău și cei de la Tiraspol. O cârdășie secretă, cimentată de interese pecuniare comune și perpetuată de la o generație la alta de politicieni de pe ambele maluri ale Nistrului, a fost mereu chezășia unui statu quo suficient de tulbure ca să acopere o uriașă migrație de fonduri și active. O migrație despre care deja circulă legende și care a fost una dintre principalele cauze ale înghețării diferendului transnistrean în forma pe care o cunoaștem.

Prigonitul Şevciuk nu este un simplu “cetățean”, după cum l-a numit spicherul nostru, ci fostul conducător al unei formațiuni teritoriale ilegale și nerecunoscute de pe teritoriul RM. O formațiune nu doar separatistă, ci și promotoare a unei politici agresive față de RM, care a susținut politica anexionistă a unui stat terț și a călcat în picioare drepturile cetățenilor moldoveni ce locuiesc în regiune. E un motiv mai mult decât suficient pentru a deschide un dosar pe numele acestuia ca și, de altfel, pe numele tuturor “oficialilor” din așa-zisa RMN care au contribuit la implementarea politicilor antimoldovenești. Nici vorbă de dosar însă, ba dimpotrivă, “cetățeanul” este primit cu multă căldură la Chișinău și ajutat să scape de nedreapta justiție a “autoproclamatei”.

Așa stând lucrurile, ce se mai poate spune? Cred că numai două lucruri.

Primul: putem fi siguri că soarta lui Șevciuk ar fi avut același deznodământ chiar și în condițiile în care la Chișinău era o altă guvernare. Prea multe îi leagă pe oamenii care trag sforile aici, în RM, de Transnistria. Prea puține ar putea face aceștia dacă Transnistria ar reveni sub aripa RM și s-ar instaura statul de drept acolo. Prea multe “canale” și ”hoduri” s-ar închide, o dată și pentru totdeauna. Transnistria e vitală pentru ca statul RM, în actuala lui formulă, dar și profitorii din culisele acestuia să supraviețuiască și să prospere în continuare. Fără Transnistria, politicienii nu mai pot invoca “mâna Moscovei” ca scuză pentru toate eșecurile și jocurile duplicitare pe care le fac, acasă și peste hotare. Fără Transnistria, cei care stau în spatele politicienilor ar rămâne fără o sursă importantă de venit.

Al doilea: nu excludem scenariul după care actualul lider transnistrean, Vadim Krasnoselski, să aibă și el nevoie, cu timpul, de ajutorul statului moldovenesc. Dacă Krasnoselski va respecta regulile jocului, putem fi siguri că, mai devreme sau mai târziu, autoritățile de la Chișinău vor manifesta față de el aceeași compasiune și generozitate ca și față de dizgrațiatul Șevciuk – prietenii adevărați se cunosc la nevoie și nu la negocieri în format 5+2. Bineînțeles în cazul în care Krasnoselski va ajunge la ananghie, așa cum ajungea, în 1991, Smirnov, sau cum a ajuns, în 2017, Șevciuk.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)