Cui îi va surâde norocul în anul Tigrului?

PREVIZIUNI // 2010 este un an favorabil pentru nativii în anii Calului, Caprei şi Tigrului

Tigrul Alb (de Metal) păşeşte în scenă la 14 februarie 2010, aducând pentru o perioadă de un an, până pe 2 februarie 2011, însufleţire şi o desfăşurare dramatică a evenimentelor, înflăcărare şi pasiune. Este anul visurilor îndrăzneţe.
Culorile preferate: alb, negru, portocaliu. Conform legendei taoiste, tigrul trăieşte 1000 de ani. După prima jumătate a vieţii, 500 de ani, tigrul devine alb. Tigrii sperie hoţii, fantomele şi îndepărtează incendiile.

Anul Tigrului aduce modificări de tot felul, fiind un an al schimbării care va evolua continuu în intensitate. Este anul în care cei care preferă faptele minore abia dacă vor putea spune că au existat şi au trecut mai departe. Se va trăi şi acţiona numai şi numai pentru fapte mari şi de neuitat. Este anul introducerii celor mai noi şi mai îndrăzneţe idei, un an în care nu trebuie să ne întrebăm dacă e bine sau nu ce se întâmplă. Trebuie să acceptăm ce şi cum trăim pentru a exploata şansa oferită de schimbare şi pentru a avea şanse maxime de reuşită în jocul destinului.

Tigrul Alb păşeşte în scenă urmând molcomului şi încăpăţânatului An Bou. Noul semn este anticiparea unui an dinamic cu oportunităţi neaşteptate şi acţiuni importante. Tigrul aduce însufleţire şi o desfăşurare dramatică a evenimentelor, înflăcărare şi pasiune. Este anul care poate aduce la viaţă cele mai îndrăzneţe visuri. Volumul este dat la maxim, fixat pentru experienţe grandioase de viaţă. Limitările sunt minime, întrucât curajosul tigru nu face pauze.
Aflaţi ce spun aştrii despre anul 2010 pentru cei născuţi în diferiţi ani ai zodiacului chinez.

Şobolanul (anii: 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008 )

Pentru cei născuţi în anul Şobolanului, 2010 promite să fie echilibrat. Este posibil să sufere de melancolie din când în când. Nu este mai puţin adevărat că poziţionarea planetelor va fi favorabilă Şobolanilor, determinându-i să fie mai siguri pe ei înşişi decât înainte şi să aibă idei inovatoare. Se anunţă un an excelent pentru Şobolanii singuri, aflaţi în căutarea unui partener. În 2010, se pare că îşi vor găsi marea dragoste. Cu siguranţă, vă veţi întâlni perechea în acest an, iar cei care sunt deja căsătoriţi vor avea parte de multă fericire în cuplu. Anul viitor se deschide anotimpul iubirii pentru Şobolani!

Bivolul (anii: 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009)

Vă avertizăm că în anul care vine, 2010, va trebui să fiţi conştienţi că este posibil să se deschidă unele conflicte, în special cu Dragonii şi Caii. Pentru a evita aceste conflicte, păstraţi-vă mintea deschisă şi nu-i judecaţi fără niciun temei pe ceilalţi. Este un an bun să începeţi să învăţaţi o limbă străină, aşa că, dacă întotdeauna v-aţi dorit să abordaţi o nouă limbă înainte de a pleca în călătorii, 2010 va fi cu siguranţă cel mai bun an. Deşi cei născuţi în Anul Bivolului pun pe prim-plan cariera, ar trebui să fie atenţi că, în 2010, atitudinea lor faţă de muncă va fi lipsită de energie şi fără entuziasm. Va trebui să facă efortul să-şi schimbe atitudinea.

Tigrul (anii: 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010)

Nativii Tigru, aflaţi în propriul an, se vor confrunta cu surprinzătoare suişuri şi coborâşuri. Deşi totul va fi în avantajul vostru în acest an, veţi găsi foarte greu sprijinul şi voinţa să daţi tot ce aveţi mai bun. Va trebui să găsiţi resurse de energie în propria persoană sau vă veţi confrunta cu o mulţime de dezamăgiri. 2010 va aduce o stare de sănătate bună, în special pentru cei care suferă de probleme digestive. Cel mai probabil însă, mulţi dintre voi veţi constata că situaţia s-a îmbunătăţit.

Iepurele (anii: 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011)

Din nefericire pentru Iepure, 2010 este posibil să fie un an prost. Va trebui să muncească din greu pentru a realiza ceva în ceea ce priveşte cariera, sănătatea şi viaţa amoroasă. Iepurii ar trebui să arate interes faţă de filozofie şi religie pentru a găsi ceva pozitiv în anul ce vine. Fiţi prudenţi, cumpătaţi şi păstraţi distanţa faţă de ceea ce par a fi semnele unei afaceri înşelătoare; finanţele s-ar putea dovedi o problemă în anul viitor.

Dragonul (anii: 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012)

Pentru cei născuţi în anul Dragonului, a venit timpul să se întoarcă la şcoală sau să facă nişte cursuri! Studiul în anul ce vine vă aduce un succes considerabil. Este posibil să fiţi implicaţi în unele conflicte minore, de aceea este esenţial să vă păstraţi calmul. Capacitatea de a gândi pozitiv vă îndreaptă către un an mai fericit şi mai de succes decât înainte. Dacă vă aflaţi într-o relaţie, s-ar putea să vă confruntaţi cu un an mai dur; stăpâniţi-vă şi, dacă se poate, împrumutaţi o ureche ca să ascultaţi mai bine şi veţi rămâne fericit.

Şarpele (anii: 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013)

Cei născuţi în anul şarpelui sunt cunoscuţi a fi foarte încăpăţânaţi. Păstraţi încăpăţânarea, dar învăţaţi să vă controlaţi şi veţi avea mult mai multe succese în anul ce vine. Deşi este bine să ne facem vise, încercaţi să fiţi mai raţionali în anul viitor dacă nu vreţi să vă rupeţi de realitate. Cu mintea limpede, veţi beneficia de oportunităţi favorabile carierei voastre!

Calul (anii: 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014)

Veşti bune pentru Cai! Anul 2010 ar putea fi unul din cei mai uşori ani. Relaţiile dintre voi şi prieteni sau rude se vor dezvolta mult mai uşor. Fiţi lucizi atunci când luaţi decizii, pentru că veţi constata că, deşi acestea vă par cunoscute, rezultatele sunt foarte diferite, în funcţie de situaţie. Aveţi tendinţa de supraalimentare în anul viitor. Cel mai bine ar fi să păstraţi o dietă sănătoasă şi să faceţi exerciţii în mod regulat.

Capra (anii: 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015)

Pe cei născuţi în anul de Caprei îi aşteaptă în 2010 o mulţime de oportunităţi de îmbogăţire. Este posibil să treceţi pe lângă multe din acestea şi să luaţi decizii proaste în primul trimestru al anului viitor. Dar este crucial să gândiţi pozitiv şi să nu fiţi descurajat de pierderile suferite, pentru că vor veni şi mai multe oportunităţi mai târziu. Bazaţi-vă pe voi înşivă, nu renunţaţi la compania celor dragi şi dezvoltaţi relaţiile personale. Veţi constata că 2010 s-ar putea să fie chiar cel mai bun an al vostru.

Maimuţa (anii: 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016)

Este esenţial pentru Maimuţă să nu se lase pradă emoţiilor în 2010. Veţi descoperi că nu totul va merge aşa cum aţi plănuit iniţial. Deşi este posibil să pierdeţi nişte prieteni apropiaţi, va trebui să vă menţineţi mentalul stabil şi să puneţi cap la cap toate piesele, salvându-vă relaţiile. Cu toate acestea, 2010 vă oferă şi oportunităţi de afaceri. Este anul în care vă puteţi asuma riscuri şi veţi fi răsplătit enorm. Nu vă culcaţi pe laurii victoriei şi nu vă aşteptaţi ca lucrurile să vină de la sine!

Cocoşul (anii: 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017)

Pentru nativii născuţi în anul Cocoşului, 2010 va fi un an al rivalităţilor. În carieră vă veţi confrunta cu o serie de adversari în încercarea de a prelua un post de lider în companie. Dacă sunteţi necăsătoriţi, veţi fi nevoiţi să vă luptaţi pentru persoana pe care vreţi s-o cuceriţi. Gândiţi-vă bine şi nu vă grăbiţi. Adoptarea unei atitudini pozitive ar putea face ca 2010 să fie un an bun pentru voi.

Câinele (anii: 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018 )

În 2010, vor fi suişuri şi coborâşuri pentru Câine. Lipsa de respect faţă de autoritate ar putea însemna colapsul în carieră. Dorinţa de independenţă vă va crea, de asemenea, probleme şi în viaţa amoroasă. Este esenţial să renunţaţi la atitudinea impertinentă dacă vreţi ca 2010 să fie un an bun sau veţi rămâne singur. Fiţi ceva mai înţelegător.

Porcul (anii: 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019)

Cunoscuţi drept creaturi sentimentale, nativii din anul Porcului vor trebui să înveţe să renunţe la sentimentele lor şi vor obţine în 2010 câteva succese neaşteptate în muncă şi în dragoste. Alinierea stelelor vă va aduce cel mai mare noroc pentru anul următor, aşa că aşteptaţi-vă să obţineţi venituri excepţionale. Evitaţi băuturile carbonizate pentru că veţi fi vulnerabil la problemele aparatului digestiv. Cu toate acestea, 2010 s-ar putea dovedi un an favorabil pentru tine.