Prețurile, mai mari decât indexarea pensiilor

Anastasia Bunduc, din s. Costești, raionul Ialoveni. Foto: Nadejda Roșcovanu

De la începutul lunii septembrie, s-au scumpit produsele lactate, unele legume, iar în magazine se găsesc mai multe fructe de import decât cele autohtone. Creșterea prețurilor din acest an lovește cel mai mult în pensionari și păturile social vulnerabile. Majorarea prețurilor la unele produse e legată de conjunctura actuală de pe piață și aici se reflectă evoluții negative pentru consumatori în privința unor produse care sunt așteptate de pensionari, de persoanele cu venituri mici, susține expertul în economie, Viorel Chivriga.

La începutul toamnei, mai multe produse lactate s-au scumpit în magazine cu aproximativ un leu, iar în piețe laptele, smântâna și brânza – cu circa 5 lei. Aceste scumpiri îi nemulțumesc pe cumpărătorii care au venituri modeste. „Eu cumpăr lapte de câteva ori pe săptămână și de curând am observat că s-a scumpit cu 1 leu, la piață chiar cu 5 lei e mai scump”, susține doamna Maria. Reprezentanţii uneia din cele mai mari întreprinderi de lactate din țară spune că prețurile sunt mai mari pentru că vacile dau mai puțin lapte și că acest fenomen este unul obișnuit în toamna fiecărui an.

Totuși oameni de la sate care vând laptele acestor întreprinderi de lactate susțin că prețul de cumpărare a rămas același. „Ei acolo, la oraș, poate că îl dau mai scump, dar nouă ni se plătește ca întotdeauna, 4,50 lei pentru un litru cu cea mai mare fracție de grăsime”, ne spune doamna Eleonora din raionul Glodeni. Potrivit unei analize făcute de economistul Veaceslav Ioniță, de vină ar fi trei factori – creșterea consumului, care rămâne neacoperit de producție, deprecierea valutei naționale și intervenția abuzivă a politicului.

 În luna august 2019, prețurile au crescut în medie cu 5,3%

Expertul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, susține că, în 2019, asistăm la o accelerare a inflației, care va continua și în anul 2020. În luna august 2019, prețurile au crescut în medie cu 5,3% față de perioada similară a anului trecut. Cea mai mare creștere a preţurilor se observă la produsele alimentare, care au crescut în această perioadă cu 8,1%. Anume majorarea prețurilor la produsele alimentare  creează în rândul populației senzația de scumpire, iar cei mai afectați sunt pensionarii și păturile social vulnerabile, menționează Ioniță.

„Din această perspectivă, pentru pensionari și păturile social vulnerabile cel mai important indicator este creșterea prețurilor la produsele alimentare. În anul 2019 ele vor crește mult mai mult decât indexarea pensiilor. Respectiv, chiar dacă pensia a crescut nominal, totuși pensionarii vor putea procura în 2019 mai puține produse alimentare decât în 2018. Observăm că în ultimii cinci ani prețurile la produsele alimentare au crescut mai mult decât indexarea pensiei. Deci pensionarii, chiar dacă au în prezent o pensie de două ori mai mare decât în 2009, ei pot cumpăra aceeași cantitate de produse alimentare ca acum zece ani. Dacă la capitolul salariu Moldova în 2014 a depășit nivelul de salarizare din perioada sovietică, atunci la capitolul pensii noi încă nu am ajuns la nivelul anilor 1984-1985 ”, susține expertul.

 „Avem nevoie de performanță în sectorul economic”

Șeful Departamentului Economic al IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga, menționează că majorarea prețurilor la unele produse e legată de conjunctura actuală de pe piață și aici se reflectă evoluții negative pentru consumatori în privința unor produse cerute de pensionari şi de persoanele cu venituri mici. Trebuie să abordăm mai serios această problemă, majorarea prețurilor la lactate e dictată de lipsa de responsabilitate a tuturor guvernărilor.

„Este vorba, în primul rând, de situația din sectorul animalier, de o involuție, un trend descendent al efectivului de animale, schimbări minuscule cât privește productivitatea și de orientarea marilor procesatori de lapte la veniturile imediate, și nu la unele investiții pe viitor sau la o creștere a performanței. E foarte vizibilă avalanșa mărfurilor de import, din est și din vest, care sunt de o calitate mult mai bună decât cele moldovenești”, punctează Chivriga.

Expertul mai spune că în acest an o situație nu prea favorabilă se atestă la cereale, îndeosebi la floarea-soarelui, prețurile de vânzare a recoltei în ultimele două luni s-au redus, iar din așteptările agricultorilor a rămas numai cenușa.

„Avem nevoie de performanță în sectorul economic, produceri mai mari, stabilitate, randamente, calitate și racordarea sectorului agricol și economic la piață, deoarece, fără a face un pas spre piață, nu este economie”, susține Viorel Chivriga.

 

 

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu