Preţurile la pâine vor rămâne neschimbate vreo două săptămâni

rand la paine

După ce ANRE a anunțat revenirea la tarifele adoptate în iulie, ÎM „Apă-Canal” a solicitat majorarea tarifului la apă. Directorul tehnic al „Apă-Canal”, Vitalie Midari, a declarat că energia electrică are o pondere de peste 20 % din costurile de alimentare cu apă, de aceea o scumpire esențială a energiei influențează și costurile acestei întreprinderi. Dacă până acum, preţul la metrul cub de apă era de 9,19 lei, acesta ar putea creşte până la 14 lei.

Experţii prognozează că majorarea preţurilor la energia electrică şi la apă vor genera scumpiri în lanţ la celelalte produse. Victor Cojocaru, directorul Combinatului de panificaţie „Franzeluţa”, ne-a declarat că scumpirea pâinii este inevitabilă. „Anul trecut, întreprinderea a înregistrat pierderi în mărime de 8 mil. de lei. În primele zece luni ale acestui an, a înregistrat pierderi de 16 mil. de lei. Preţurile vor rămâne neschimbate vreo două săptămâni. Dar nu vom putea evita majorările. Furnizorii de făină solicită majorarea preţurilor la făină, deoarece au crescut preţurile la grâu. Aceste scumpiri ne afectează chiar mai mult decât creşterea tarifelor la energie”, a spus Cojocaru.

Dumitru Moraru, inginer-şef la o importantă întreprindere de lactate din Chişinău, ne-a spus că tarifele majorate a dus la un consum suplimentar de circa 240 de mii de lei pentru energie la întreprinderea sa. „Vom efectua calculele, vom vedea la ce optimizări mai putem recurge. Nu cred că vom efectua majorări la produsele noastre până la anul nou, dar ulterior se prevede o majorare a preţurilor”, a spus el.