Preţuri între 30 şi 600 de euro la meciurile de la EURO 2012


Federaţia Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat preţurile biletelor pentru meciurile de la Campionatul European din 2012 (8 iunie–1 iulie) găzduit de Polonia şi Ucraina .

Cel mai ieftin bilet pentru EURO 2012 va fi de 30 de euro, în timp ce pentru cel mai bun loc în marea finală suporterii vor trebui să plătească 600 de euro.

Pentru stabilirea preţurilor a fost luată în calcul puterea de cumpărare din fiecare locaţie, astfel cele mai ieftine bilete vor costa cu 50% mai puţin decât cele de la ultimul EURO din Austria şi Elveţia.

Biletele vor fi vândute în perioada 1–31 martie 2011 pe site-ul oficial al UEFA.

Vezi preţurile la fiecare categorie a competiţiei:

Primul meci şi ceremonia de inaugurare: categoria 1 – 250 de euro; categoria 2 – 140 de euro; categoria 3 – 45 de euro;

Meciurile din grupe: categoria 1 – 120 de euro; categoria 2 – 70 de euro; categoria 3 – 30 de euro;

Sferturi de finală: categoria 1 – 150 de euro; categoria 2 – 80 de euro; categoria 3 – 40 de euro;

Semifinale: categoria 1 – 270 de euro; categoria 2 – 150 de euro; categoria 3 – 45 de euro;

Finală: categoria 1 – 600 de euro; categoria 2 – 330 de euro; categoria 3 – 50 de euro.