Pretexte // Grupe VIP, clase VIP, saloane VIP

271654_4550909501081_466276500_oSaloanele VIP din taberele de odihnă pentru copii mi se par un fapt prost gândit și chiar periculos, de vreme ce o astfel de practică vine să legitimeze, în cadrul acestor instituții educaționale, segregarea socială. Nu cred că e corect ca în aceeași instituție pedagogică, grădiniță, școală sau simplă tabără de odihnă, să existe grupe VIP, clase VIP sau saloane VIP.

Știm cu toții că elevii s-au împărțit întotdeauna între cei ai căror părinți au cu ce și cei ai căror n-au cu ce, doar că instituțiile educaționale, care își iau în serios menirea, încearcă prin diverse modalități să tempereze, pe cât posibil, inegalitățile existente și nicidecum să le potențeze și exploateze.
În loc să încercăm formule care ne-ar permite să depășim clivajul social dintre bogați și săraci (sau, mai bine zis, dintre cei îmbogățiți și cei sărăciți) din ce în ce mai pregnant în societatea noastră, dimpotrivă, îi facem loc chiar și acolo unde nu ar trebui să existe în principiu. Plus la toate, de cele mai multe ori nici nu-i sesizăm gravitatea și riscurile pe care le comportă.

Cred că e loc de gândit atât pentru responsabilii de la Minesterul Educației, cât și pentru fiecare dintre noi, căci încă avem a învăța cum să ne educăm copiii și pe noi înșine.

Alexandru Lupuşor

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău