Pretexte // Contrastele sărbătorilor

Să organizezi paradă militară într-o zi în care marchezi sfîrșitul războiului, în care celebrezi înfrîngerea unei forțe militariste, cum a fost Germania nazistă, e la fel cum ai merge în zi de Paște la cimitir cu flori artificiale, din polimeri, moarte adică.

E o situație la care sîntem totodată martori și complici. Nici nu observăm cum rămînem prinși în însemnele războiului și al morții chiar în acele zile care, în semnificația lor primară, se vor nu doar contrare acestora, dar și izbăvitoare de condiția și teama războiului și a morții.

Depunerea florilor artificiale în zi de Paște pe morminte este, în primul rînd, un gest contrar mesajului sărbătorii creștine. Rămîi uimit cum de reușim într-o zi ce ne anunță înfrîngerea morții prin jertfa christică să presărăm această bunăvestire cu flori moarte. Dincolo de semnificația teologică a sărbătorii creștine, e în joc și o tautologie care, pe lîngă absurdul pe care îl comportă, ne mai oferă și o formulă exemplară a cinismului – morților, flori moarte!

Aceeași entorsă semantică poate fi sancționată și în cazul sărbătorii de 9 mai. Să celebrezi sfîrșitul unui război prin etalarea forței militare, oricînd gata de un nou război, să edifici un înțeles al păcii pe cultul înfrîngerii războinice a altor popoare, nu este decît o altă modalitate de a accede la cele absurde. Doar că de această dată, absurdul devine unul cu adevărat ironic. Ce poate fi mai puțin ironic decît felul acesta militarist de sărbătorire a zilei păcii? Înțelegerea acestei ironii echivalează cu o reală îngrijorare: demonstrarea forței militare, într-o zi care se vrea a păcii, nu poate fi decît rezultatul neîncrederii în beneficiile păcii ca atare.

Alexandru Lupuşor