Pretexte // Adevărul

271654_4550909501081_466276500_oEtimologia cuvântului adevăr poate mărturisi modul în care ne situăm în raport cu însuşi adevărul sau cu cele adevărate.

Strămoşii noştri au înţeles să prefixeze substantivul latinesc veritas cu prepoziţia ad, în aşa fel încât astăzi vorbim de cele adevărate, şi nu de cele vărate, cum ar fi fost firesc să se întâmple dacă e să ţinem cont de adaptările latinescului veritas din celelalte limbi romanice.

Prepoziţia ad, având propriile sale funcţii semantice, nu avea cum să nu modifice înţelesul lui veritas. În limba latină, prepoziţia ad exprimă de fapt ideea de înaintare, de îndreptare spre sau către ceva, adică ideea de apropiere, care poate fi apropiere de un loc sau apropiere a unui înţeles. Să însemne aceasta că adevărul nu este un veritas deplin, ci doar o apropiere de veritas, ba chiar o aproximare a acestuia?

Să fie încifrată în însuşi numele adevărului o profunzime metafizică a spiritului românesc, înţelegând că adevărul nu poate fi decât ceva spre care să tindem şi de care să ne apropiem continuu? Ori să fie ascunsă aici, sub această croială latinească, o marcă definitorie a balcanismului nostru proverbial?

Alexandru Lupuşor

The following two tabs change content below.