Pretexte

271654_4550909501081_466276500_oÎncă în Antichitate, Aristotel afirmase că înțelegerea ființei este legată de limbaj. În filosofia secolului XX, acestei constatări i-a fost conferită deplina recunoaștere: limba fiind considerată fie loc de adăpost al ființei, fie structură a gândirii, fie hartă a lumii. Ne recunoaștem, astfel, ca fiind situați înăuntrul unei limbi care ne predetermină configurația lumii și a felului în care, prin gândire și vorbire, reflectăm și exprimăm această lume.
Prin urmare, multe dintre cuvintele sau expresiile noastre curente ar putea da seama de felul nostru de a fi. Bunăoară, cuvântul a se orienta. Curios e însuși faptul cum un cuvânt ce indică un tip anumit de direcție – către răsăritul soarelui – a ajuns să fie utilizat în vorbirea noastră ca verb al direcționării în genere, de unde expresii de felul a te orienta către Occident, devenită un laitmotiv al zilelor noastre. E cel puțin bizar să folosești două cuvinte indicând două părți opuse ale lumii – Orient și Occident – pentru a marca direcția de urmat. Pare, astfel, legitim să te întrebi dacă oscilarea noastră între Est și Vest nu-și află una dintre cauze anume în felul în care ne exprimăm însăși situarea în lume, în care există Orient, Occident și noi, cei care ne orientăm spre Occident.

Alexandru Lupuşor