Pretexte

271654_4550909501081_466276500_oÎncă în Antichitate, Aristotel afirmase că înțelegerea ființei este legată de limbaj. În filosofia secolului XX, acestei constatări i-a fost conferită deplina recunoaștere: limba fiind considerată fie loc de adăpost al ființei, fie structură a gândirii, fie hartă a lumii. Ne recunoaștem, astfel, ca fiind situați înăuntrul unei limbi care ne predetermină configurația lumii și a felului în care, prin gândire și vorbire, reflectăm și exprimăm această lume.
Prin urmare, multe dintre cuvintele sau expresiile noastre curente ar putea da seama de felul nostru de a fi. Bunăoară, cuvântul a se orienta. Curios e însuși faptul cum un cuvânt ce indică un tip anumit de direcție – către răsăritul soarelui – a ajuns să fie utilizat în vorbirea noastră ca verb al direcționării în genere, de unde expresii de felul a te orienta către Occident, devenită un laitmotiv al zilelor noastre. E cel puțin bizar să folosești două cuvinte indicând două părți opuse ale lumii – Orient și Occident – pentru a marca direcția de urmat. Pare, astfel, legitim să te întrebi dacă oscilarea noastră între Est și Vest nu-și află una dintre cauze anume în felul în care ne exprimăm însăși situarea în lume, în care există Orient, Occident și noi, cei care ne orientăm spre Occident.

Alexandru Lupuşor

The following two tabs change content below.