Pretexte

271654_4550909501081_466276500_oUn fapt obișnuit pentru trecutul și prezentul nostru este modul în care politicienii își legitimează discursul și demersul prin a-și exprima apropierea de valorile sau ideologiile unor puteri din afară. În acest fel, îi aflăm astăzi pe cei care se declară pro-europeni, pro-vestici, pro-ruși, pro-estici, pro-euroasiatici etc. Or, acum câteva generații, politicienii, dar și intelectualii vremii, preferau să realizeze același gest printr-un alt procedeu lingvistic. Comună era utilizarea prefixului filo pentru a mărturisi simpatia avută față de politica unei țări sau cultura unui popor.

S-ar putea ca înlocuirea lui filo cu pro să nu fie lipsită de semnificație. Spre deosebire de latinescul pro utilizat pentru a desemna situarea în afara a ceva sau înaintarea către ceva, însemnând astfel o relație de apropiere de cele care îți sunt și rămân exterioare, grecescul filo pare să țină de o semantică contrară. Având sensul primar de afecțiune prietenească și ospitalitate, prefixul filo ar veni să exprime astfel disponibilitatea interiorizării, a apropierii ca apropriere.

În acest fel, schimbarea lui filo cu pro pare să trădeze ceva din caracterul politicienilor de astăzi, care nu mai par dispuși să accepte că atitudinea politică ar implica o reconfigurare a propriului sine, că ar fi un angajament intim, ci doar un simplu aranjament exterior, de unde și posibiltatea trecerii lejere de la un pro la altul.

Alexandru Lupuşor