Preşedinţia SUA consideră corecte afirmaţiile că Vladimir Putin este corupt

putin

Casa Albă este de acord cu afirmaţiile conform cărora preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, “este corupt”, a declarat joi seară purtătorul de cuvânt al instituţiei, după declaraţii similare făcute recent de un alt oficial american. Aprecierile oficialului de la Departamentul Trezoreriei conform cărora “Vladimir Putin este corupt reflectă cel mai bine punctul de vedere al Administraţiei SUA”, a declarat joi seară, într-o conferinţă de presă, Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite, transmite mediafax.ro.

Adam Szubin, subsecretar al Departamentului Trezoreriei responsabil de Combaterea terorismului şi infracţiunilor financiare, a declarat zilele trecute, într-un interviu acordat BBC, că Statele Unite îl consideră “corupt” pe Vladimir Putin. Preşedinţia Rusiei a respins criticile, catalogându-le “acuzaţii oficiale care pun sub semnul întrebării credibilitatea Departamentului Trezoreriei din SUA”.

The following two tabs change content below.