Preşedintele tuturor partidelor // Scrisorile lui Buraga

Ieri am discutat despre preşedinţii de partide mari şi mici. De ce am avea nevoie de atâţia lideri, de ce nu s-ar alege unul care să fie preşedintele tuturor partidelor terestre, monoteiste şi maniheiste?

Unii spuneau că e o idee bună, raţională, căci s-ar face linişte şi stabilitate în societatea de consum exagerat. Alţii spuneau că e o idee excelentă, excelentisimă, căci astfel nu ar trebui să ne batem capul cu cine să votăm în alegerile cruciale. Discuţia a pornit de la ştirea că Vlad Plahotniuc i-ar săpa cu hărnicia care îl caracterizează ziua şi noaptea împrejur o groapă adâncă pe măsura staturii liderului PD. „Sunt bârfe, sunt insinuări. Mai mult decât atât, eu sunt unul dintre cei mai mari suporteri şi susţinători dezinteresaţi ai dlui Marian Lupu şi ai poziţiei domniei sale şi un apreciator al prestaţiei dumnealui în PD”, răspunse Plahotniuc aproape plângând. Şi Marian Lupu îl crezu, arătând cu degetul spre concurenţii speriaţi, demoralizaţi, dezarmaţi, de reformele iniţiate de Plahotniuc în PD. „Toate aceste zvonuri, bârfe vin şi din partea concurenţilor noştri elefterici. Atunci când un partid terestru îşi propune nişte scopuri foarte serioase pentru asigurarea unor reformări profunde care să aducă partidul în albia unui partid modern, european, sincron, bazat pe principii moderne europene de organizare internă şi de activitate pe plan politic secund…. Probabil că cineva s-a cam speriat în acest sens şi atunci cel care se teme încearcă pe cale de zvonuri şi bârfe să mai propulseze nişte mesaje eronate, distructive… Toate aceste tentative nu reprezintă decât nişte încercări stângace de a ne dezbina şi pe această cale de a ne slăbi fizic”, răspunse Marian Lupu cu aplombul care îl caracterizează din când în când, tot mai des şi mai des.

Nimeni nu putea să se exprime mai bine decât Lupu! – jubilă sanitara Vera. Plahotniuc nu are cum să vrea să fie preşedintele PD. El vrea să fie preşedintele tuturor partidelor terestre, spuse Cozonac. „Partidul Democrat pentru mine este şi o familie, dar este şi un proiect al vieţii, căruia aş dori să-i asigur continuitate pe mulţi, mulţi ani înainte”, adăugă emoţionat Lupu. E bine să visezi ziua şi noaptea, remarcă Scurtoi.

 

Acuma stau şi mă gândesc ce să mai insinuez despre PD? Că s-a găsit avionul lui Plahotniuc în şopronul lui Mocanu? Nu, nu Sergiu Mocanu. Ion Mocanu din Duda.

 

Al vostru gonflonier di giustiţia, ghelf şi ghibelin, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga