Presa din străinătate despre protestele de duminică

11185705_10204233963475268_1366712280_n

„Le Monde” titrează în ediţia electronică „Manifestaţie împotriva furtului unui miliard de dolari în Moldova”. Publicaţia franceză scrie că „aproximativ 10000 de persoane s-au adunat duminică, 3 mai, în centrul Chişinăului, pentru a protesta împotriva dispariţiei unui miliard de dolari din cele trei bănci – Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank – ale Republicii Moldova, cea mai săracă ţară din Europa”, subliniază lemonde.fr.

La începutul lui aprilie curent, relatează publicaţia franceză, Banca Naţională a Moldovei a descoperit că cele trei bănci, reprezentând aproximativ un sfert din activele bancare ale RM, acordaseră credite în valoare totală de 1 miliard de dolari (890 mil. de euro), ceea ce constituie 15% din PIB.

„Destinatarii creditelor nu au fost identificaţi şi se pare că banii au dispărut pur şi simplu! Potrivit raportul secret al unei comisii parlamentare speciale, care a ajuns în presă, o parte din bani ar fi fost transferaţi în patru bănci din Rusia. Manifestanţii, reuniţi duminică de către Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”, au scandat sloganuri anticorupţie şi au solicitat demisia procurorului general, a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie şi a mai multor oameni politici, suspectaţi că ar fi fost implicaţi în scandal.”

Dojd: „Maidan la Chişinău?”

„Ca rezultat al nemulţumirii generale provocată de această afacere, a fost deschisă o anchetă. Până acum, au fost arestate două persoane, a căror identitate a fost păstrată în taină, au fost plasate în detenţie provizorie şi bunurile multor altora au fost puse sub sechestru. Guvernul a făcut apel la experţii companiei americane de audit „Kroll” pentru a investiga acest caz”, transmite lemonde.fr. Postul TV rusesc „Dojd” s-a întrebat dacă la Chişinău a început un „maidan”.