Preotul seducător

Una Zinaida n-a ascuns de săteni că fiica ei e zămislită cu preotul Nicodim

Sad-Man-Crepe-SwipeLife-1

Abia ridicaseră oamenii biserica în sat, după ce a fost în ruine mai multe decenii, şi făceau deja cărare bătută la Mitropolie – săptămână de săptămână cu una şi aceeaşi rugăminte – daţi-ne un preot! Până la urmă, lehămetiţi, le-au zis mai-marii bisericii: vă dăm un preot tânăr, dar cam sturlubatic, să aveţi grijă să fie om la locul lui. Cum îl veţi creşte, aşa va fi. Abia s-a însurat şi încă n-are parohie.

Dar sătenii ardeau de nerăbdare să aibă preotul lor, să sfinţească în sfârşit biserica, să aibă şi ei un hram al locaşului şi un hram al satului şi ceea ce a fost frumos odată prin părţile lor să renască. Îi găsiseră pentru început şi o gazdă – în casa Zinaidei F., o tânără vădană, fără copii. Venită era în satul lor învăţătoare şi tot aici s-a măritat, dar pesemne că nu acesta trebuia să fie sortitul ei căci, la trei ani de la nuntă, i s-a înecat soţul chiar în fântâna din curtea casei. Nevasta era la şcoală, iar el, scoţând apă, s-a aplecat să apuce căldarea şi, probabil, o fi lunecat. L-au scos abia a doua zi dimineaţă. Uite-aşa a ajuns Zinaida văduvă la 25 de ani.

Frumos şi vicios părintele

A venit în sat părintele Nicodim într-o zi de vară într-o maşină luxoasă şi o avea alături şi pe matuşca – o rusculiţă tânără de pe la Odesa. Zice-se că a cunoscut-o preotul pe când slujea acolo la o mănăstire. După terminarea şcolii teologice, şi-a pus în gând să viziteze locurile sfinte, mănăstirile mai vechi din fosta uniune şi aduna bani să se ducă într-o zi şi la Sfântul Munte, dar l-au luat părinţii din urmă: „E timpul să faci banul tău, însoară-te şi caută-ţi o parohie, că noi nu mai avem puteri să te ţinem!”.

A venit părintele Nicodim în sat într-o zi cu arşiţă mare şi lumea la ceas de amiază era mai mult prin case sau pe la umbră se ascundea. Părintele Nicodim le-a părut nespus de frumos bărbat: parcă-i un înger, şuşoteau femeile. Uite mata ce ochi albaştri are şi ce păr bălai, spunea o altă nevastă. Şi niciuna, zău, niciuna n-a avut vreun cuvânt şi pentru matuşca. Soţia preotului era blondă şi ea, dar alături de dânsul nu avea nicio strălucire, o fire ştearsă şi neinteresantă. Şi tăcută. Cât au vorbit oamenii satului, primarul şi învăţătorii de la şcoală, ea, matuşca, n-a scos niciun cuvânt.

Zinaida, cea cu gazda, l-a invitat pe preot să-i arăte locuinţa, iar celelalte femei s-au şi împrăştiat pe la casele lor cu gând ca într-o oră – două să aştearnă în faţa preotului o masă cu toate bunătăţurile, să ştie el că n-a venit într-un sat de oameni zgârciţi şi femei nepricepute. În câteva ore se încinsese o petrecere la casa Zinaidei, petrecere la care s-a pus la cale tot lucrul bisericii. S-au şi înţeles când o sfinţesc, s-a format şi consiliul bisericesc, s-a ales starostele şi toată lumea era bucuroasă că preotul lor e bărbat vesel şi frumos. Mai ziceau femeile: „Le-am dat chişca satelor dimprejur, ce glas are părintele nostru n-are nimeni. Să vedeţi voi cum o să se scurgă lume la biserica noastră!”.

Se umple satul de copii din flori

Şi într-adevăr se dusese vestea prin toate localităţile megieşe că, uite, în satul cutare slujeşte un preot care are chip de înger şi voce dumnezeiască. Şi venea lume la slujbele lui cum nu s-a mai pomenit prin alte părţi! Dacă se ducea la târg lume din localitatea ceea, păi cei pe care-i întâlneau pe drum neapărat se interesau: e adevărat ce am auzit noi? Mă veţi întreba de ce nu dau numele localităţii, mai ales că şi cel al preotului e cu totul altul, dar, dacă veţi citi mai departe, vă veţi gândi exact ca mine: slavă Domnului că nu s-a întâmplat asta în satul meu! Pentru că, vă spuneam, era frumos popa şi femeile îl mâncau din ochi. Parcă era cuvios părintele, parcă urma cu sfinţenie cele zece porunci ale Domnului, dar când colo, ba una, ba alta naşte de fată mare, ba chiar şi Zinaida, gazda preotului, e gravidă şi nu ştiu cum se făcea, dragă, dar copiii ceia botezaţi de preotul Nicodim aman mai semănau cu dânsul.

Dacă erau întrebate fetele mari cu cine au păcătuit, nu s-a auzit de la vreuna un cuvinţel măcar, dar satul intrase la bănuieli – ba a fost zărit părintele spre dimineaţă ieşind din curtea cutărui gospodar, ba a fost văzut undeva pe la iaz şi era cu fata cutărui om. E destul un zvon şi neapărat afli o mulţime de lucruri şi se găsesc şi martori care ştiu atâtea că nu-ţi ajunge o zi să le asculţi pe toate. Într-un cuvânt, au pus cap la cap zvonurile, mărturiile oamenilor şi bănuielile lor şi un tată, a cărui fată era pe cale să nască, s-a dus la preot acasă. Ştiu, zicea omul, că nu poate divorţa să ia fata mea de nevastă, dar vreau cel puţin să recunoască copilul şi să-i plătească fetei mele pensie alimentară. Că de nu, am să-l scutur să-i iasă toată sfinţenia din el, am să-l scot din preoţie şi pe acelaşi drum cu dânsul n-o să încăpem niciodată.

N-a dat el în ziua aceea de popă, dar era matuşca acasă. Se vede că era după o bătaie crâncenă nevasta, că nu avea loc pe trupul ei unde să nu fi fost o vânătaie. Şi necăjită, şi ruşinată, femeia i-a confirmat gospodarului cela toate bănuielile. Da, ştie ea că Nicodim s-a făcut vinovat în faţa sătenilor, dar ce poate face ea? Dacă se duce la Mitropolie, rămâne preotul fără parohie, poate să-l şi alunge şi atunci cu ce-şi creşte ea cele trei odrasle, născute la o săptămână – două de cei copii din flori ai părintelui? „Poate vă gândiţi dvs. cum să-l învăţaţi minte, fără să se mai afle şi la Mitropolie, că nici mie nu-mi convin purtările lui”, a mai spus matuşca.

„În iad eşti şi aici vei rămâne, dacă nu te cuminţeşti!”

Ce s-au gândit oamenii din sat, mai ales flăcăii s-au pus la cale, înciudaţi că popa a stricat atâtea fete şi că rămâne nepedepsit – ia să scoatem din el duhul necurat, să băgăm spaima în el şi, cum va privi la muiere străină, să-l apuce tremurul cel mare. L-au chemat pe slujitorul domnului la frigărui la pădure. „Ne ducem, părinte, numai noi, bărbaţii, să petrecem pe aşezate, să nu ne încurce nimeni. E zi de duminică lăsată anume pentru odihnă şi plăceri.” Părintele – încântat. Au băut ei cât a încăput, părintelui însă îi mai adăugau nişte ierburi în băuturica ceea, încât, pe lângă că era ameţit omul, mai avea şi halucinaţii. Şi atunci flăcăii l-au dezbrăcat gol-goluţ şi, cu o vergea ţinută în jăratic, îi tot pişcau trupul, zicând unul cu voce groasă şi înspăimântătoare: „Ai încălcat cele zece porunci şi ai ajuns, hledie, pe mâna noastră, pară peste tine, arzi în chinuri, să ştii ce înseamnă muiere străină!!! În iad eşti şi aici vei rămâne, dacă nu te cuminţeşti. Acum du-te, te găsim noi şi atunci nu mai ieşi de aici!”

L-au dus flăcăii acasă pe părinte, matuşca a aflat din gura sătenilor că ceva necurat se întâmpla cu preotul. De cum a pus gura pe vin se arunca în foc de nu-l puteau ţine şi striga: „Vinovat sunt, de trei ori vinovat!”. După ce şi-a revenit preotul din daravela ceea, făcea cale bătută la Mitropolie să-l schimbe în alt sat, chipurile vrea să slujească mai aproape de casa părinţilor săi, care sunt bătrâni şi bolnavi şi care numai pe dânsul îl au. Peste jumătate de an, l-au mutat din satul cela, dar trebuie să vă spun că ce a ieşit din sămânţa lui, tare frumoşi copii erau – trei băieţi şi o fată. Toţi aveau nume deosebite şi creşteau în familii diferite.
Una Zinaida n-a ascuns de săteni că fiica ei, Cleopatra, e zămislită cu preotul Nicodim. „Ia şi-a făcut şi el pomană cu o vădană…”, râdea femeia.

Lidia Bobână

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău