Preotul militar Gheorghe Cotenescu, în Basarabia şi Ardeal

Pe 28 octombrie/10 noiembrie 1918, regele Ferdinand a decretat remobilizarea generală (cu o zi înaintea Armistiţiului general din 11 noiembrie). În Basarabia, Divizia 2 Vânători, comandată de generalul Gh. Dabija (moldovean, 57 de ani în 1919), includea şi Regimentul 9 Vânători, condus de colonelul Gh. Rasoviceanu (oltean, 43 de ani), în care preotul căpitan Gh. Cotenescu (muşcelean din Stoeneşti, 33 de ani) era confesor militar.

Episod basarabean cu preotul Gh. Cotenescu

Pe 2 august 1918, „Neamul Românesc” îşi informa cititorii despre parastasul, organizat în biserica din Purcari, judeţul Tighina, în amintirea eroilor din Regimentul 9 Vânători căzuţi în luptele de la Mărăşeşti din vara anului 1917. Serviciul divin a fost oficiat de preotul căpitan Gh. Cotenescu, împreună cu patru preoţi basarabeni şi corul din Olăneşti, judeţul Tighina.

În discursul său, colonelul Rasoviceanu amintea că, prin voinţa bunului Dumnezeu şi a jertfei celor ce şi-au sacrificat viaţa, se aflau acum cu toţii acolo, de pază la Nistru, blocând incursiunile bolşevice. Emoţionantul parastas a fost urmat de o modestă serbare câmpenească.

Un scurt fragment din memoriul de activitate al preotului-căpitan Gh. Cotenescu este sugestiv: „… nedespărţit de această unitate (Regimentul 9 Vânători) şi în Basarabia, unde, pe malurile Nistrului, în 1918, am desfăşurat o activitate culturală care-mi formează un capitol de satisfacţie sufletească al vieţii mele, între satele judeţelor Tighina şi Cetatea Albă. Acolo, prin servicii divine, prin predici populare, prin propaganda şezători [lor] săteşti, intrasem în sufletul sătenilor care pentru prima dată dăduseră cu ochii de preot românesc, în locul celor localnici pe care interesul stăpânirii ruseşti îi transformase în agenţi ai desnaţionalizării, ţinând poporul ca şi lipsit de binefacerile harnice pe care trebuiau să le primească de la păstori [de] suflete dezinteresaţi…”.

Regimentul de fier, la datorie

9 Vânători, „regimentul de fier”, faimos pentru dârzenia cu care luptase în peste 50 de bătălii, a jucat de multe ori rolul forţei de sacrificiu, cu grele pierderi, în ariergardă şi avangardă. În întreaga campanie (1916-1919), trenul său regimentar transporta cruci de lemn pentru îngroparea rapidă, din mers, a celor căzuţi, iar Ordinul militar „Mihai Viteazul” a fost acordat steagului Regimentului şi unui mare număr de ofiţeri.

În decembrie 1918, în timp ce Regimentul 10 Vânători preia controlul Văii Jiului (Petroşani), unde muncitorii unguri bolşevizaţi declanşau greve în lanţ, Regimentul 9 Vânători pătrunde întâi în satele din jurul Devei şi, ulterior, în zona Brad-Baia de Criş, ţinutul moţilor lui Horia şi Avram Iancu. Pe 23 februarie/5 martie 1919, revine la Brad din permisie şi preotul Gh. Cotenescu, aducând scrisori inclusiv rudelor profesorului Nicolae Iorga, prieteni de familie (ofiţerii Dumitru Chirescu şi Petru Iorga).

Recrutarea moţilor

La începutul lunii martie, colonelul Rasoviceanu organizează la Ţebea depunerea jurământului de către Corpul Voluntarilor „Horia” format din 4.000 de oameni. Serviciul divin a fost oficiat de 12 preoţi la steagul zdrenţuit în lupte al regimentului său. Urcat pe o masă, colonelul Rasoviceanu îi anunţă pe moţi în urale că ies de sub jurisdicţia Consiliului Dirigent din Sibiu şi se subordonează Diviziei 2 Vânători ca avangardă în viitoare lupte.

 

Ofensivă generală

După proclamarea Republicii Sfaturilor, condusă de Kun Bela şi Garbai Sandor, provocările şi crimele se înteţesc pe întregul front ardelean. Comitetele de soldaţi (soviete), coordonate de comisari politici bolşevici, printre care şi viitorul filosof american Lukacs Gyorgy, înlătură corpul ofiţeresc timorat şi îşi aleg proprii conducători ai unei armate formate în principal din mercenari, egală numeric şi superioară în mitraliere, artilerie grea, trenuri blindate şi aviaţie.

La 16 aprilie 1919, Armata română declanşează preventiv ofensiva generală. În Biharia, Divizia 2 Vânători atacă prin defileurile Crişului Alb şi Crişului Negru. În numai două zile, inamicul este rostogolit din munţi şi se retrage în dezordine spre Tisa. Printre localităţile eliberate prin luptă de regimentele 9 Vânători şi „Horia” (grupate în Detaşamentul Rasoviceanu) se numără Vaşcăul, Beiuşul, Tinca şi Salonta.

Prima Înviere în libertate

La intrarea armatei eliberatoare în Beiuş, entuziasmul populaţiei a fost uriaş. I-a ieşit în cale delegaţia formată din Traian-Amos Pinteru, secretarul Consiliului Naţional local, şi profesorul Vasile Ştefănică, directorul Liceului „Samuil Vulcan”. Regimente înfrăţite, vânătorii şi moţii au celebrat Sfintele Paşti la Beiuş, unde protopopul Petru E. Papp a oficiat prima slujbă în libertate a Învierii Domnului.

Atmosfera evenimentului este descrisă emoţionant de protopopul Petru E. Papp: „…Ziua Paştilor avu o îndoită însemnătate. Înviase Fiul lui Dumnezeu şi adusese Învierea de mult aşteptată şi neamului românesc. Părintele Cotunescu [corect Cotenescu – n.a.] din 9 Vânători, împreună cu părintele Moise Popoviciu [corect Popovici, vezi Mircea Păcurariu, Dictionarul Teologilor Români, n.a.] şi cu mine, săvârşirăm Sfânta slujbă a Învierii în Beiuş. Biserica împrejmuită de soldaţi cu luminiţe aprinse în mâini, cari, ca la mormântul Domnului, vestesc Învierea. Au fost cele mai înălţătoare şi mai frumoase Paşti din câte am avut vreodată […]”.

După eliberarea Beiuşului (19 aprilie), regimentul voluntarilor moţi preia numele localităţii. La 22 aprilie, sunt eliberate în totalitate fostele comitate Bihor şi Arad, intrându-se pe teritoriul Ungariei.

Cu Budapesta la picioare

Ieşirea din defileuri impunea întărirea avangărzilor. Se constituie Grupul de Sud (generalul Dabija) pentru fixarea forţelor inamice superioare din zona Bekescsaba (30.000 oameni, faţă de cca. 12.000). Efortul principal al campaniei revine acum Grupului de Sud, întărit cu Divizia 18 ardeleană, iar comanda o preia generalul Holban. La 28 aprilie, Divizia 2 Vânători ocupă zona Szarvas-Gyoma. Manevrele Grupului de Sud taie liniile de retragere ale inamicului ce se retrăgea spre Szolnok, zdrobind rezistenţa la Mezötur, iar până la 1 mai 1919, trupele române controlează malul stâng al Tisei, aruncând resturile armatei roşii maghiare dincolo de fluviu.

Ulterior, Divizia 2 Vânători trece la Grupul de Nord (gen. Mihăescu) şi ajută la restabilirea legăturii cu cehoslovacii, împiedicând joncţiunea armatei roşii ungare cu armata roşie sovietică prin Galiţia, spre furia lui Rakovski şi Lenin. Duce lupte grele în sectorul Rakamaz cu divizia roşie internaţională, participă la contraofensiva din iulie 1919 şi trece prima Tisa, pe pod de pontoane, cu Regimentul 9 Vânători în frunte, în prezenţa familiei regale. Armata roşie maghiară este învinsă peste tot, teroarea roşie a guvernului Kun Bela încetează, iar trupele române ocupă timp de trei luni o mare parte a Ungariei, fiind singura armată aliată care cucereşte o capitală inamică şi defilează pe bulevardele ei.

Ofiţerii Gh. Dabija, Gh. Rasoviceanu şi Gh. Cotenescu, alături de militarii din toate provinciile despărţite vremelnic, şi-au trecut numele pe răbojul istoriei, al făuririi şi apărării României întregite.

Radu Petrescu,

nepotul preotului-profesor Gh. Cotenescu