Premiul naţional, conjunctura şi impostura // RUPEREA RÂNDURILOR

După mica epopee trist-anecdotică din anul trecut, Uniunea Scriitorilor îşi înaintează, pentru a doua oară, candidaţii la Premiul Naţional. Un an în urmă, a învins, la puncte, Ion Ciocanu. Distinsul critic (având şi mica sa disidenţă), atlet al luptei pentru „limbă şi alfabet”, merita premiul. Chiar dacă am votat pentru Vladimir Beşleagă, nu am regretat desemnarea lui Ciocanu.

La acea şedinţă a consiliului, a fost prezent, pentru întâia (şi ultima) dată, un membru al consiliului şi candidat la premiu: N.D. Nu a acumulat numărul necesar de voturi şi a plecat. Ireturnabil. Dar, fiindcă jocurile se făceau în altă parte, candidatul nostru nu a trecut. În schimb, a luat premiul chiar N.D. (!), propus de… nu mai ştiu cine. Cineva, din culoare, dădea de înţeles: nu scriitorii sunt cei care decid!

Uniunea Scriitorilor e solicitată, aşadar, să-şi înainteze din nou candidaţii. Nu ştiu cine va lua premiul. Dar contează cu cine venim noi în faţa lumii. Am zis să dăm publicităţii numele candidaţilor pe care i-a votat consiliul, ca să se vadă ce valori estetice promovează USM.

Emilian Galaicu-Păun ar fi un bun re-nume pentru premiul naţional. Arme-le sale grăitoare sunt cea mai bună carte de poezie din ultimul deceniu. Romanul Ţesut viu este o performanţă absolută şi un model de scriitură pentru decenii. Nimeni nu-i contestă valoarea, nici chiar cei care preferă un alt gen de literatură. E un excelent traducător, editor de carte, critic şi promotor al valorilor artistice. Serile poetice de la Librăria din Centru sunt distinse acte de cultură. Scriitorul e prezent în revistele din tot spaţiul românesc şi tradus în multe limbi. Mai are o calitate, importantă după mine: el nu ştie că a fost propus la premiu.

A fost înaintat, încă o dată, Ion Ciocanu. Părerea mea e că domnia sa este deja laureatul naţional (în viziunea USM). Mai ales că, în acest an, el a fost onorat cu premiul Opera Omnia al USM. Nu am nimic împotriva decernării Premiului Naţional, numai că, dacă nu-l ia nici acum, la anul, ca să fim consecvenţi, iarăşi vom fi obligaţi să-l înaintăm!

Pentru al doilea an consecutiv, preşedintele Uniunii îl aburcă pe podium, cu o perseverenţă suspectă, pe Andrei Strâmbeanu: „Piesele lui se joacă, este tradus…”. Şi încă un argument al lui A. Suceveanu:  „Domnul Strâmbeanu este incomod, este agresiv uneori, dar asta nu trebuie să conteze”. Teamă mi-i însă că numai asta a şi contat, ca argument. Felul incomod de a fi al vreunui scriitor nu (mă) deranjează. Contează opera. Dar aici tocmai insistenţa agresivă şi-a atins scopul: lumea a preferat să-l „susţină” pe teroristul literar, ca să scape de el. Exact aşa, Mihai Cimpoi (care spunea: „De Strâmbeanu nu scapi până nu-i dai ce-şi doreşte”) l-a provivasit la premiul Academiei Române, iar politrucii culturali comunişti i-au promovat piesa Oltea

E dezgustător că subit-conformista Uniune a Scriitorilor susţine, din comoditate, impostura literară agresivă. Or, Andrei Strâmbeanu e un scandalagiu notoriu, un băgăreţ insistent prin toate mediile, dar pe teren literar e un mic şi insignifiant impostor. Un an în urmă, el acumulase la consiliu doar un vot sau două. A evoluat nivelul estetic al consiliului?

În ultimă instanţă, candidatul USM pentru Premiul Naţional este faţa acestei uniuni. Laureatul este scriitorul emblematic, cel mai bun în acel moment, în opinia asociaţiei. Preşedintele Uniunii, care este şi membru al comisiei (guvernamentale) de acordare a premiului, a promis că va pleda, fireşte, pentru toate candidaturile USM. Dar dacă admitem că înalta comisie îi va solicita să aleagă un singur laureat, care va fi ierarhia lui personală? Aşteptăm laureatul naţional, ca pe un moment al adevărului.

P.S. Niciun dubiu: prietenul Arcadie Suceveanu se va supăra. Dar, dacă suportă îngăduitor atacurile teroriştilor ahtiaţi după premii, de ce nu ar inhala răbdător şi o doză de fluide antitero?

M. V. CIOBANU

The following two tabs change content below.