PPDA, PAS şi PLDM se pronunţă împotriva proiectului privind votul uninominal şi ameninţă cu acţiuni de protest

 

 

Liderul PD Vladimir Plahotniuc încearcă să corupă mai mulţi funcţionari europeni şi americani în eforturile sale de a-şi promova iniţiativa privind votul uninominal, susţin liderii partidelor de opoziţie. Proiectul PD privind votul uninominal reprezintă un balon de săpun care ascunde intenţia de a reveni cu un proiect la fel de nociv, dar mai elaborat pentru a crea iluzia unor îmbunătăţiri. Încurajaţi de experienţa prezidenţialelor, tandemul Plahotniuc–Dodon încearcă să impună un cadru legislativ pentru fraudarea votul cetăţeanului.

Aceasta este opinia liderilor PPDA, PAS şi PLDM, prezentată ieri în cadrul unei conferinţe de presă. Andrei Năstase, Maia Sandu şi Viorel Cibotaru au atenţionat partidul de la guvernare că în cazul în care acesta va ignora opinia experţilor şi lipsa unui consens naţional pe marginea votului uninominal, vor fi organizate proteste de amploare.

Un proiect agramat”

„Proiectul este totalmente agramat, dacă e analizat pe puncte. Regimul face eforturi pentru a convinge comunitatea internaţională de beneficiile pe care le-ar putea aduce acest proiect pentru R. Moldova. Se invocă interese geopolitice în continuare. În afară de coruperea populaţiei pentru a-şi pune semnăturile pe listele purtate de reprezentanţii PD, coruperea deputaţilor pentru a vota acest proiect de lege, se fac eforturi uriaşe pentru a corupe funcţionari europeni şi americani. Acest individ, Plahotniuc, umileşte în continuare populaţia, diaspora. În spatele acestui proiect se ascunde o înţelegere dintre el şi Dodon. Ţinta reală este sistemul mixt, pentru că doar aşa are şanse să acceadă în Parlament. Într-un sistem uninominal, Plahotniuc nu are şanse să treacă în Parlament în nicio circumscripţie din R. Moldova”, a declarat liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase.

„Oamenii sunt supăraţi pe traseişti pentru că au votat pentru altceva. Un partid care a declarat că este împotriva traseismului nu ar trebui să-i prindă în braţe, de aici ar începe adevărata luptă cu traseismul. Aceasta denotă adevăratul scop al PD.  Prevederile legii sunt evazive, nu vedem o procedură clară cum poate fi retras un membru al Parlamentului. Cineva trebuie să aprecieze dacă deputatul şi-a făcut sau nu treaba. Acest deputat trebuie să meargă în instanţă. În cazul referendumului iniţiat împotriva primarului capitalei, anumiţi judecători au primit ordine să nu dea curs acestei iniţiative. În situaţia în care nu avem o justiţie independenţă, cum putem avea o asemenea lege”, a menţionat liderul PAS, Maia Sandu.

Comisia Electorală Centrală e compromisă”

Calitatea guvernării este catastrofală, iese din rândul normalităţii ţărilor care se vor în familia UE. Nu este posibilă schimbarea sistemului uninominal în condiţiile în care nu există cele mai elementare condiţii pentru un sistem democratic. Faptul că această guvernare compromisă şi cei 36 de transfugi vor să schimbe regulile de joc este absurd”, a adăugat liderul PLDM, Viorel Cibotaru.

Liderii PPDA, PAS şi PLDM spun că stabilirea circumscripţiilor uninominale este cel mai important instrument pe care mizează PD pentru a falsifica procesul electoral şi a se menţine la putere. Drept dovadă este atribuirea rolului de stabilire a circumscripţiilor Comisiei Electorale Centrale, controlată politic. Or, Comisia de la Veneţia a avut anterior obiecţii în acest sens.

Autorii proiectului de lege privind uninominalul au ignorat şi o altă recomandare a Comisiei de la Veneţia – posibilitatea de revizuire a circumscripţiilor cu trei luni înainte de alegeri.
„Comisia de la Veneţia a spus explicit că delimitarea hotarelor circumscripţiilor electorale se poate face doar cu un an înainte de alegeri. Deci încearcă să schimbe regulile de joc pe ultima sută de metri”, a comentat Maia Sandu.

Proiectul mai prevede solicitarea „cazierului de integritate” pentru candidaţi. „În situaţia în care acesta este eliberat de CNA şi SIS, instituţii controlate de PD, ne vom pomeni cu certificate de integritate eliberate personajelor din lumea interlopă. La modul practic, PD va decide cine poate să participe la alegeri şi cine nu”, spun liderii PPDA, PAS şi PLDM.

PD va decide”

În ceea ce priveşte diaspora, proiectul prevede că cetăţenii de peste hotare trebuie să se înregistreze. „Cine va avea acces la sistemul de înregistrare şi de unde să ştim că cineva de la CEC nu va elimina câteva zerouri din numărul celor înregistraţi?”, se întreabă şefii partidelor de opoziţie. Andrei Năstase, Maia Sandu şi Viorel Cibotaru au anunţat că se asociază ONG-urilor care boicotează dezbaterile publice pe marginea acestui proiect şi au făcut apel către întreaga populaţie, mass-media, societatea civilă şi alte partide democratice la concertarea eforturilor pentru a demasca intenţiile adevărate ale guvernării.

„În cazul în care regimul va ignora opiniile experţilor naţionali şi internaţionali, va neglija standardele şi bunele practici europene în materie electorală şi va continua să promoveze proiectul lui Plahotniuc în pofida lipsei consensului naţional, suntem determinaţi să desfăşurăm acţiuni de protest”, au conchis liderii PPDA, PAS şi PLDM.

Sursa: jurnal.md

  • Hariton Gudumac

    Ei ce, s-au smintit la cap? Parcă se declara pentru promovarea intereselor din diasporă, atunci la ce bun sunt împotriva sistemului de vot uninominal când aproape 90% din diaspora sunt pentru introducerea unui asemenea de vot?

  • Dracon

    Ei totodata se opun si celor din diaspora care au declarat ca isi doresc sa aiba si ei reprezentantii sai in parlament.

  • Elena Burlacu

    Se pronunta impotriva la 80% de populatie, care sustine votul uninominal? Pai de ce mai striga Nastase ,,Noi suntem poporul”? !

  • alex kooper

    Si acum sa ne intrebam cine a scos lumea in PMAN si ce cerea alaturi de popor?