Poveştile cu cocoşul roşu

Calendarul oriental îşi începe numărătoarea mai târziu, ca pentru moldoveni: noi abia după Bobotează (pe vechi) înjugăm boii. Sărbătorile noastre odată încheiate, chinezii, iată, au pornit cronometrul. Anul cocoşului de foc promite a fi colorat, isteric şi dramatic.

Pe noi pasărea asta exotică nu ne-a surprins. E plin coteţul nostru de cocoşi (vorbesc de caractere): fostul şi actualul preşedinte PD, preşedintele PL, liderul PSRM, azi „preşedintele ţării”, fostul preşedinte PLDM, bătrânul lider comunist şi tânărul lider al „P.N.” – toţi, ca unul, sunt cocoşei focoşi. Toţi ca unul – conformi tiparului zodiei: stridenţi, încrezuţi în sine, încăpăţânaţi, conservatori, geloşi, puritani, egoişti, brutali, mândri, ţanţoşi, gălăgioşi.

Parabolele cu cocoşul de foc nu ne pot ocoli în acest an. O versiune e Basmul cocoşelului de aur. Vă amintiţi? …În tinereţe, craiul Dadon (aşa e la Puşkin!), înfumurat şi arogant, îi agresa mereu pe vecini, fără să se gândească la consecinţe. Consecutiv, atunci când el vroia să-şi odihnească oasele, au năvălit replicile vecinilor. Credincios şi superstiţios, craiul s-a adresat unui călugăr-cititor în zodii. Acela i-a dăruit un cocoş-giruetă (un fel de busolă sau hartă: când ţara era atacată, girueta arăta direcţia invaziei). Ca răsplată, Dadon i-a promis donatorului să-i îndeplinească prima dorinţă.

După vreo doi ani de pace, cocoşul a dat glas, arătând spre răsărit. Dadon trimite oastea cu fiul mai mare în frunte, dar, după o săptămână, cocoşul iar dă alarma. Craiul îl trimite pe mezin. Peste alte opt zile, cocoşul strigă din nou a prăpăd. Dadon încalecă şi, mergând spre est, vede, în faţa unui cort, oştenii şi fiii săi, morţi într-un măcel fratricid. Din cort iese o crăiasă euroasiatică. Vrăjit de privirea ei, craiul uită de morţi, chefuind împreună o săptămână în şir.

Terminând (orgia), s-a întors acasă, împreună cu cadâna orientală. Aici îl aştepta donatorul, cerându-i îndeplinirea primei dorinţe: să i-o dea pe crăiasă. Dadon s-a încăpăţânat: la ce i-ar trebui călugărului eunuc o femeie frumoasă? Bătrânul insistând, craiul înfuriat l-a lovit cu sceptrul şi l-a omorât. Atunci cocoşelul-giruetă a sărit de pe osia lui, l-a ciupit pe crai în moalele capului şi l-a sfârşit de zile. Euroasiatica s-a evaporat ca o iluzie optică. Punct.

Nota bene: Cenzorul ceruse eliminarea versurilor finale („basmu-i o minciună, dar conţine o aluzie, o învăţătură pentru pricepuţi”), ca subversive. Ştia cenzorul ce ştia!

Ei, dar asta e o poveste străină, veţi zice. Relevantă pentru cei care răsuflă ruseşte. Echivalentul nostru ar fi, probabil, Povestea cu cocoşul roşu. Titlul romanului lui Vasilache defineşte un basm fără început şi fără sfârşit. O poveste circulară, mereu amânată (cum ni-i istoria!). În albia noastră mitologică, ea seamănă cu cea a lui Dănilă Prepeleac. Dar şi cu noi, care am tot schimbat caii pe car, carul pe o capră îndărătnică, capra pe un gânsac… până ne-am ales cu punga goală.

Trecutul nostru imediat (dar care ne va marca viitorul) e chiar povestea lui Serafim Ponoară din romanul lui Vasilache: mergând la piaţă (un loc al alternativelor) pentru a-şi cumpăra un lucru util (de exemplu, o vacă, să-şi poată întreţine familia), eroul s-a întors acasă… cu un bouţ. Ei, nu suntem noi Serafim?

Având în vedere că – pe lângă că-i ţanţoş – cocoşul e o fiinţă cu pretenţii estetice, artiştii şi poveştile vor conta în acest an. Inclusiv, interminabila Poveste… a lui Vasilache, cu bouţul, inutil pragmatic, dar admirat estetic. Va conta povestea, nu „morala ascunsă”. Celelalte, vorba Eccleziastului, toate-s deşarte.

P.S. Cenzorul basmului lui Puşkin, pe nume Aleksandr Nikitenko, fusese ţăran iobag (rob!), eliberat la insistenţa poeţilor Vasili Jukovski şi Kondrati Rîleev (decembristul). E de reţinut şi acest detaliu, în legătură cu… administrarea libertăţilor.

P.P.S. Originile basmului rus sunt în folclorul oriental, iar extensiunile – în literatura germană (Friedrich von Klinger) şi americană (Washington Irving). Dar, dincoace de mitologii, cocoşul nostru, cel din coteţ, nu are nicio treabă? Ba da! Oare nu el anunţă venirea oaspeţilor?

Să fie invitaţii multaşteptaţi? Să fie musafiri nepoftiţi?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)