Povestea unui naufragiu

Adrian Ciubotaru

Mă simt obligat să spun și eu ceva despre arestarea lui Vlad Filat. Și am un motiv serios pentru aceasta. Chiar două motive: l-am votat și în 2009, și în 2010. Aș putea spune, desigur, că i-am votat, de fapt, partidul, echipa, dar, în cazul acesta, aș da dovadă de ipocrizie. Adevărul e că am optat chiar pentru Vlad Filat, deși mulți îmi spuneau că e un șmecher, un arivist, un șarlatan. Eu aveam însă rațiunile mele: îmi plăcuse modul în care a știut să conceapă și să încropească, într-o perioadă scurtă de timp, o formațiune politică. Și nu o formațiune oarecare, de buzunar, ci una din start mare, de anvergură, cu numeroși membri și filiale regionale. Un partid apt să țină piept propagandei PCRM și să-i facă față la alegeri. Omul mi s-a părut un lider dinamic, ambițios, capabil să facă și să lucreze în echipă, să compatibilizeze oameni. Oameni cu care chiar asociam viitorul european al țării: Iurie Leancă, Alexandru Tănase. Mai mult, a știut să coopteze mulți tineri care au văzut în PLDM o speranță. Șansa lor de a rămâne și de a face ceva important la ei acasă.

Iluzia nu a durat mult. Prin 2010 se putea deja observa că gluma involuntară a ziariștilor germani, care îl numeau pe Filat, pre naiva lor limbă, “der Führer der Liberal-Demokratische Partei”, devenise realitate: liderul PLDM a început să se comporte ca un adevărat Führer atât cu “Parteigenossen”, cât și cu “Allianzgenossen”, mai ales după ce obținuse 30% la scrutinul din 2010. Deși încă săritor la nevoie (să ne amintim de inundațiile din lunca Prutului), consecvent în retorica sa proeuropeană și corect cu partenerii occidentali (într-un moment, Angela Merkel părea să aibă față de Filat cam aceleași sentimente pe care le avusese Schröder față de Putin în Era Gazelor), lăpușneanul nostru începuse deja să privească la lume de pe un tron imaginar, pe care îl urcaseră, la fel de imaginar, succesele sale rapide. În buna tradiție locală și amețit de-a binelea de urcurșul său aiuritor în înalturile patriei, Filat a confundat aflarea sa în funcția de premier cu căftănirea pe viață. Greblă pe care calcă, invariabil, ca într-o tragedie elină, ca la porunca implacabilă a zeilor, toți Păturicii noștri.

Se știe însă că din accesoriile aristocrației neaoșești fac parte nu numai caftanul și giubeaua, dar și ciubucul. Îmbietorul și dulcele ciubuc indigen, căruia puțini i s-au împotrivit în îndelungata istorie a Țării Moldovei. Ca să nu mai zic nimic de scurta și neîmblânzita istorie a Republicii Moldova, parcă pusă dinadins de Providență în calea găinarilor și aventurierilor de tot soiul…

Din una în alta, s-a ajuns la episodul BEM, care a și condus la mazilirea lui Filat. Deși cred cu sfințenie în prezumția nevinovăției și mai cred, asemeni analiștilor politici responsabili, că e vorba de o reglare de conturi, și nu de justiție, sunt aproape sigur că evitarea fraudei bancare l-ar fi lăsat pe Filat în libertate în orice conjunctură.

Să fie și mai clar: și în cazul în care fostul premier nu a avut parte de niciun câștig ilicit de pe urma tranzacțiilor de la Banca de Economii, și în cazul în care se va demonstra, cu timpul, că s-a acționat pe lângă Filat, care era, în acel răstimp, conectat la tot felul de aparate de menținere artificială a stării de inconștiență, chiar și așa, omul trebuie să înțeleagă că de la BEM i s-a tras. Pentru că tocmai domnia lui, nu altcineva, a fost unul dintre cei câțiva “aleși” care au stat și garantat la temelia sistemului ce ne-a pus, în definitiv, pe butuci. Un sistem care a făcut posibile manipularea banilor statului, împrumuturile fără acoperire, semnătura lui Leancă pe celebra hotărâre de Guvern și multe alte fraude și hoții la drumul mare. În aceeași listă, a erorilor personale, se înscrie și cârdășia, deloc selectivă, de fiecare dată oportunistă, cu alți haiduci de la guvernare, care i-au folosit lui Filat și ca instrumente, dar și ca ținte ale unor atacuri “necruțătoare”, în clipele lui de avânt justițiar, de “luptă anticorupție”. Până la urmă, haiducii s-au răzbunat: să nu ne închipuim cumva că toți cei care au votat pentru ridicarea imunității parlamentare a deputatului Filat au făcut-o exclusiv sub presiunea dosarelor plăsmuite de Procuratura Generală.

Până la urmă, electoratul poate ierta orice. Chiar și în 2009, cu tot entuziasmul nostru, al alegătorilor PLDM, bănuiam că, venind la putere, același Filat va avea grijă nu numai de țară, dar și de propria lui persoană și familie, cu renumerația ei cu tot. Lucru pe care acesta l-a și făcut, de altfel, dovedindu-se un părinte extrem de grijuliu. Dar am fi trecut, spuneam, peste toate gafele, mânăriile, ciubucurile sale și ale colegilor săi. Și nu numai pentru că Filat și echipa au întors țara cu fața spre Europa, ci și pentru că, odată cu PLDM, chiar am trecut prin schimbări sociale și politice inimaginabile acum șapte-opt ani. Dacă nu mă credeți, imaginați-vă că alianțele de guvernare ar fi fost alcătuite, în această perioadă, doar din PL și PDM! Prin urmare, l-am fi iertat, laolaltă cu toată cohorta lui de PLDM-iști și cu toate isprăvile acesteia de prin raioanele țării. Așa cum i-am iertat și pe comuniști: mai ține minte cineva veselia pe care am trăit-o pe vremea lui Voronin și Tkaciuk?

Dar nu-l vom cruța. Nici noi, electoratul de azi, nici istoria de mâine. Pentru că hoțiile, uneori chiar trădările, se uită. Dar nu și prostia. Mai ales monumentala prostie a căpitanului care își salvează vasul pe timp de furtună pentru a-i da cep pe vreme senină, la numai câteva mile de țărm.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)