Povestea unui cor bisericesc din Banatul strămoșesc

De la o margine de țară, aproape de Tisa, din satul Foeni, o veche localitate din județul Timiș, atestată documentar pentru prima dată la 1289 și situată la hotar cu Serbia, au pornit în zi de vară până în seară spre altă mărgioară, Cetatea Soroca, niște „oșteni” frumoși. Cu gând bun și inimă curată veneau din Câmpia Timișului spre Colinele Nistrului ca să-i aducă un omagiu apărătorului creștinătății, Ștefan cel Mare și Sfânt.

Este vorba de un grup de creștini reuniți în corul „Învierea” de pe lângă Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Foeni. Cel care i-a ajutat să prindă drag de muzica corală se numește Nicolae Strizu, paroh al acestei biserici. În 2010, la întoarcere de la Viena, corul „Orantis” de la Palatul de Cultură Soroca a prezentat un program de colinde și cântece religioase în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Atunci părintele Nicolae a făcut cunoștință cu dirijoarea corului,Veronica Chițan, exprimându-și dorința de a ajunge împreună cu coriștii săi la Cetatea Soroca. Și iată că peste opt ani, în anul Centenarului, visul a devenit realitate.

Luni, 2 iulie, coriștii timișoreni au revărsat buchete de lumină în cetate, vrăjindu-ne cu mesajele creștine, cu cântecele dedicate voievodului. Au venit cu un program inspirat, bine ales, un repertoriu axat pe Centenarul Unirii, care a cuprins o paletă multicoloră de sonorități. Cetatea i-a primit ca pe niște trimiși ai Cerului. Împodobiți cu o profundă cunoaștere a vibrațiilor sufletești, ei au reușit să-i însuflețească și pe spectatori. Frumusețea interpretării se armoniza cu bătăile inimilor celor de-i ascultau. Iar cântările se ridicau sus, tot mai sus, ca o rugăciune înălțată Domnului de a ne ajuta să păstrăm și să promovăm valorile unității, libertății și identității noastre naționale. Ne-au ținut urechea trează pe tot parcursul evoluării. Cu fiecare cântec interpretat au tot adăugat câte ceva farmecului din acea atmosferă frumoasă și prietenoasă.

Tradiție corală de peste 130 de ani

Cu gândul la reîntregirea țării, am ales să vă spun în această pagină povestea colectivului, plin de semnele unui mare respect pentru arta corală, dar și pentru trecutul neamului nostru. Corul păstrează tradiția mai multor generații de coriști din localitate, tradiție de peste 130 de ani în pofida tuturor obstacolelor impuse de vremurile pe care le trăim. Pentru că așa cum spune dirijorul, „este foarte greu să desfășori o activitate corală în zilele noastre, deoarece dacă nu aduce bani este sortită eșecului. Economiștii nu înțeleg că participarea într-un colectiv artistic trezește conștiința omului, oferă o deschidere spre alte orizonturi, mult mai subtile și mai profunde, trezește sentimentul de identitate, de apartenență la neam și țară, dar, în cazul nostru, și sentimentul rugăciunii, al legăturii cu Dumnezeu și cu oamenii.

Coriștii mei cântă în cor de dragul acestui gen de muzică. Din 1983 până în 2004, a funcționat corul mixt al bisericii, care a ajuns la pragul bătrâneții și și-a încheiat activitatea. A fost nevoie să revigorăm această activitate și am înființat actualul cor. Inițial, au fost mai mulți tineri, dar pe parcurs alte oferte i-au ademenit și s-au lăsat de cor. Avem în cor în jur de 30 de membri: studenți, profesori, pensionari, muncitori, femei casnice, cărora le place muzica corală. Și-au format deja această deprindere, care a devenit pe parcurs dragoste”.

Mesager al  cântecului și al unității de neam și țară

De notat că, inițial, corul s-a înfiripat ca o necesitate liturgică, aceea de a da răspunsurile la Sfânta Liturghie, dar în scurt timp a reușit să se facă cunoscut în peisajul muzical din țară și chiar de peste hotare ca un mesager al cântecului religios tradițional și al cântecului național. Corul  face parte din Asociația Națională Corală din România și este laureat al mai multor festivaluri corale. În program au întotdeauna și câteva piese folclorice, dar încep obligatoriu cu o piesă religioasă, pentru că așa se cuvine, sunt un cor bisericesc. Având ca scop promovarea artei corale, în cei 14 ani de activitate, corul „Învierea” a participat la numeroase festivaluri din cadrul județului și țării, a fost mesager al colindului românesc la celebrul Festival de Crăciun „Internationales Adventsingen” de la Viena în anii 2008 și 2013 (acolo unde a participat în 2010 și corul „Orantis” de la Soroca).

A reprezentat România la festivalurile de folclor din Cetereze, Serbia și Tudora, Republica Moldova (2010), a prezentat concerte și a legat prietenii cu românii din Veneția, Verona, Cernăuți, Valea Timocului și Banatul Sârbesc. De asemenea, a susținut recitaluri în cadrul unor importante festivaluri corale românești: Festivalul Coral Internațional „D.G. Kiriac” de la Curtea de Argeș, 2013, și Festivalul Coral Internațional „Pastorala” de la Focșani, 2014. Corul are ca scop  principal promovarea muzicii corale românești, a muzicii religioase.  Am stat de vorbă cu mai mulți membri ai corului: Gina, Ioana, Octavian, părintele diacon Lucian Miclăuș, care mi-au mărturisit că le place să cânte în cor și o fac din dorința de a păstra și încuraja valorile neamului nostru, din dragoste pentru cântec, modul în care vocile se armonizează, pentru Biserica noastră strămoșească, dar și din respect pentru părintele Nicolae Strizu, care i-a unit în jurul bisericii și frumuseții acestei arte.

Satisfacție și mulțumire sufletească

Părintele s-a născut și a copilărit  la Foeni. Vine dintr-o familie de țărani, unde au crescut și s-au educat doi fii, el fiind mezinul. Legătura cu Dumnezeu a început din fragedă pruncie prin învățătura pe care i-o oferea bunelul. La îndemnul bunelului a făcut seminarul teologic, apoi facultatea și, după un an de slujire la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, a fost numit paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Foeni, unde își face datoria față de Dumnezeu și de creștini din anul 1985. Au crescut împreună cu preoteasa o singură fiică, care a absolvit facultatea de arhitectură și care practică cu plăcere designul interior. Are în suflet legendele trecutului, admirația pentru înaintași. Despre sat poate să-ți povestească ore în șir, un sat vechi cât pământul, pe vatra căruia au existat cetăți și bastioane, printre ele fiind și castrul roman Bacaucius.

În secolul XVIII domeniul Foeni a fost cumpărat de marele proprietar Andrei din familia Mocioni, care întemeiază linia de Foeni. Această mare familie de origine macedo-română, care a dat unii dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai elitei românilor bănăţeni, a rămas strâns legată de Foeni, aici avându-şi reşedinţa, în conacul care se păstrează şi astăzi. Pe teritoriul satului, situat la graniță cu Serbia, există două biserici: Biserica ortodoxă română (1875) și Biserica ortodoxă sârbă (1877), dar populația majoritară o alcătuiesc creștinii ortodocși români.  Și iată că oamenii acestor locuri ne-au adus la Soroca cântecul coral și religios național ca pe o sublimă formă de rugăciune, ca pe o redută în calea răsturnărilor valorice de astăzi. Au făcut drum lung, scrutând cu ochii zarea și admirând sate și orașe, munți, dealuri și câmpii cu darurile pământului și cu frumusețile lor ca să ajungă la Cetatea lui Ștefan și să se convingă că provenim din același ancestral spațiu al spiritualității românești, că și Soroca și comuna Foeni sunt autentice și străvechi localități românești și sălășluim cu toții până astăzi pe tărâmul Vechii Dacii.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)