Povestea unui bărbat care s-a încuscrit cu prima nevastă…

DESTIN // A fost cea mai curioasă nuntă din câte am auzit eu. Sava era şi socru mare, şi socru mic la nunta aceea, iar cuscră-sa – soacră mare şi fostă soţie

Au loc întâmplări în viaţa asta pe care, să le scorneşti, nu ţi-ar ieşi atât de picante. Prin anii ’60, Sava Bârliga lucra profesor de fizică la o şcoală sătească. Fiind venit de pe băncile institutului, s-a dus, conform repartizării, într-un sat din raionul Edineţ. Acolo, trăind în gazdă la nişte oameni, o cunoaşte pe viitoarea soţie, fiica acestora.
Avea studii de zootehnie şi fata îşi găsise de lucru chiar în satul ei. Nunta s-a făcut toamna şi, după un an de căsnicie, iată că se naşte Vladimir, băiatul lor. Bine şi mai bine, însă nu ştiu ce l-a apucat pe Sava că îşi puse în gând să plece din sat, să renunţe la şcoală şi să se mute la Chişinău. Avea să-mi explice el că “băieţi mai puţin dezgheţaţi şi mai puţin cărturari ca el s-au angajat în capitală în funcţii de invidiat”.

Sava lasă familia şi se mută la oraş

Şi-a anunţat soţia care, fireşte, fiind zootehnician-şef în gospodărie, mai având şi casă, nici prin gând nu i-a trecut să plece de acolo.

Împlinise fiul lor şase anişori când părăsise bărbatul comuna. Sava ajunge în Chişinău, dar nu tu viză de reşedinţă, nu tu loc de trai şi, fără aceste două lucruri, nici serviciu nu-şi putea găsi. Într-un târziu, un coleg de facultate l-a angajat învăţător la o şcoală, dar el tocmai de şcoală fugise. Dar, fiindcă îi dăduse o cameră micuţă în cămin, se ţinea de locul acela, până îşi va găsi o altă funcţie mai bănoasă. Între timp, făcea naveta acasă, îşi tot convingea soţia să vândă totul şi să vină la Chişinău. Femeia însă nici gând de aşa ceva şi avea dreptate în felul ei. Cum să lepede tot ce a agonisit şi ce să facă cu profesia ei de zootehnician la oraş?

Băiatul creştea, umbla de acum la şcoală, iar Sava tot neîmplinit era. Dar îi plăcuse traiul la oraş şi nici gând să se mai întoarcă în sat. Parcă era însurat, dar nevastă în acelaşi timp nu avea. Între timp făcuse cunoştinţă la Chişinău cu o vădană, care avea şi ea o fetiţă de trei anişori, şi-i scrie soţiei: „Dacă timp de o lună nu vinzi casa şi nu te muţi la mine la Chişinău, s-a terminat brânza între noi. Că eu, de unul singur, n-am de gând să trăiesc toată viaţa”. Primind scrisoarea, femeia a râs doar. Şi-a zis în sinea ei: “Va umbla el cât va umbla şi tot acasă o să se întoarcă!”.

Divorţează şi se căsătoreşte cu o văduvă

Dar iată că mai trece o habă de vreme şi el vine la dânsa cu propunerea să divorţeze. Trăia de acum cu văduva. Oricât a încercat Maria să-l aducă din nou în familie, era târziu. Când au divorţat, băiatul lui avea zece anişori. Maria, având gospodărie bună şi fiind bine văzută în sat, frumuşică pe deasupra, n-a stat mult timp singură. În acelaşi an s-a măritat şi ea destul de reuşit cu un fost coleg de clasă.

Între timp, Sava trăia la Chişinău cu vădana lui, care era cu doisprezece ani mai tânără şi care, cum vă spuneam, avea o fată de trei anişori. Nici Maria, nici Sava n-au mai avut alţi copii în cea de-a doua căsnicie.

Dar trebuie să vă spun că după divorţ timp de douăzeci de ani, Sava o dată nu s-a dus în sat ca să-şi vadă fiul. Plătea pensie alimentară, ştia că Maria-i măritată şi că băiatul lui creşte în condiţii bune, dar cum arată, ce prezintă el, habar nu avea. S-o fi făcut cel puţin din curiozitate, dar n-a fost nici asta măcar.

Au crescut, ca pe ai lor, copii străini

A întreţinut şi el fetiţa, pe care a adoptat-o însurându-se cu mama fetei, s-a legat sufleteşte de această copilă şi o crede mult aproape sufletului, deşi nu era din sângele lui. A aflat mai târziu de la săteni că feciorul lui e student la Institutul de Medicină, că în scurt timp avea să-l absolvească şi nici atunci nu s-a dus să-l caute, să-l vadă peste ani. După facultate, băiatul lucra medic-chirurg la un spital din Chişinău, iar cu ajutorul părinţilor şi-a făcut rost de un apartament. Să fi avut, pe vremea când şi-a cunoscut şi revăzut tatăl, vreo 30 de ani. Dar să vedeţi cum s-a întâmplat!
Veronica, fiica adoptivă, ajunge în spital, îşi fracturase un picior şi a fost internată pentru operaţie, pe care o efectuează chiar fiul lui Sava Bârliga. Aşa s-au cunoscut tinerii. Băiatul frumos, fata tânără şi frumoasă şi ea, el neînsurat, ea nemăritată, într-un cuvânt s-au văzut, s-au îndrăgit şi, după ieşirea fetei din spital, continuau să se întâlnească. Sava i-a spus fetei într-o zi: “Draga tatei, adu-l acasă pe tânărul acela, să-l vedem şi noi ce prezintă, poate că nu e chiar aşa de cuminte, cum zici tu.”

Tinerii însă nu se grăbeau deloc să se prezinte părinţilor. Sava, tot mai îngrijorat. Mă rog, fata era tânără, acela copt la minte, să nu se întâmple vreun necaz. Şi într-o bună zi se duce la spital să-l caute. A fost şocat atunci când a auzit numele de familie al tânărului. L-a întrebat chiar surprins: “Şi dumitale tot Bârliga îţi zice?”. “Da”, zice băiatul. “Poate că şi neamuri suntem”, întreabă Sava. “Poate”, spune băiatul. “De pe unde vei fi fiind?”, îl ispiteşte tatăl fetei. “Din satul cutare şi raionul cutare”, îi răspunde el. “Şi câţi ani ai?”, îl mai întreabă Sava, bănuind doar adevărul. Îi răspunde băiatul, îi vorbeşte despre părinţii lui, iar acesta tace molcom. Şi-a dat seama că tânărul, care o curtează pe fiică-sa adoptivă, e chiar fiul său. Ce să facă, să-i spună, să nu-i spună? Nu i-a spus. S-a dus acasă, şi-a chemat soţia într-o parte, să n-audă fata, şi i-a poruncit: “Fă toate chipurile să nu se mai întâlnească niciodată! Ştii cine o curtează pe Veronica noastră? Chiar băiatul meu de la prima soţie!”

Şedea în capul mesei cu două soţii

Dar cu cât li se interzicea tinerilor să se întâlnească, aceştia o făceau pe ascuns şi mult mai des. Aşa că, într-o bună zi, Veronica a lăsat o scrisorică acasă, prin care îşi anunţa părinţii că şi-a înregistrat căsătoria cu Vladimir şi s-a mutat la el. Le-a dat şi adresa. Până în seară, foc şi pară, părinţii fetei au fost la ei. Şi acolo Sava Bârliga a recunoscut că e tatăl băiatului, că numai din acest motiv nu le-a permis să se întâlnească, dar dacă au facut-o, bun şi făcut să fie. “Trebuie să-ţi anunţi tu părinţii, băiete, ca să încropim o bucăţică de petrecere.”

Şi a fost cea mai curioasă nuntă din câte am auzit eu. Sava era şi socru mare, şi socru mic la nunta aceea, iar cuscră-sa – soacră mare şi fostă soţie. În fond, şedea în capul mesei cu două soţii. Şi a râs satul şi a tot glumit pe seama asta ani la rând. A ajuns povestea asta şi la mine, hazlie de tot (nu?), încât nu am rezistat ispitei să v-o spun şi dumneavoastră… Dar copiii, cică, se împacă bine.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână