Povestea unei vieţi de 60 de ani trăiţi împreună

„N-o să mă credeţi, dar sunt femeie bătrână şi nu pot să mint. Cum am intrat în casă, mama şi-a scos şalinca şi m-a învelit, iar tata şi-a scos cureaua de la pantaloni şi aşa m-a bătut de tare că mi-o făcut trupul negru”

IMG_3414

Conăcăriile, glumele, cântecele vechi mângâie sufletul celui mai venerat cuplu din satul Rădulenii Vechi, Floreşti, Lidia şi Anatolie Groza, trecuţi ambii de 80 de ani. Aici, la Răduleni, aceşti gospodari, care sunt cei mai harnici din sat şi care au cea mai amenajată gospodărie, au învăţat să-şi construiască aripi, să construiască o familie durabilă cu 60 de ani de viaţă în comun. Din anii tinereţii vine şi amintirea despre prima dragoste a doamnei Lidia. Până a-l cunoaşte pe cel care avea să-i fie soţ pentru toată viaţa, a „ibovnicit” cu Andrei, un flăcău înalt, frumos, deştept, dar care se trăgea dintr-o familie mai săracă: „Eu eram tinerică şi mă duceam la club, iar el îmi ieşea înainte şi îmi punea palma pe obraz, zicându-mi ‚frumuşico’”.

„Dă-i, măi, să-i treacă dorul de ibovnicit cu al lui Ciobanu”

„Într-o seară a venit şi m-a cerut de la tata la serată. Era a doua zi de Crăciun. Ne-am dus, am dansat, ne-am distrat, apoi el m-a condus acasă. Mama şi tata erau plecaţi la nişte vecini. Când se întorceau, ne-au văzut în poartă lipiţi unul de altul – eu mă băgasem sub paltonul lui, căci îmi era frig –, mi-au strigat supăraţi să intru imediat în casă. Şi să vedeţi ce am păţit. Nu o să mă credeţi. Dar sunt femeie bătrână şi nu pot să mint. Cum am intrat în casă, mama şi-a scos şalinca şi m-a învelit, iar tata şi-a scos cureaua de la pantaloni şi aşa m-a bătut de tare că mi-o făcut trupul negru. Dădea cu cureaua şi zicea: ‚Să vezi că n-o s-o ducă mintea şi capul să ibovnicească cu flăcăul lui Vasile Groza că acela-i din gospodari, dar l-a găsit pe ăsta, al lui Ion Ciobanu, nişte sărăntoci, care nu vor să lucreze’. Tata trăgea, iar mama îmi ţinea capul şi zicea: ‚Dă-i, măi, să-i treacă dorul de ibovnicit cu al lui Ciobanu’. Aşa de tare m-au bătut că n-o să uit până voi muri. În duminica următoare, Andrei a venit să mă ceară din nou la serată. Eu dormeam în altă cameră, mă durea tot corpul. Iar tata, ca şi când nu s-a întâmplat nimic, l-a întrebat pe flăcău unde se face serata şi a strigat tare ca să aud: ‚Lidă, scoală, şi du-te cu Andrei la serată’. M-am sculat şi m-am dus că tare îmi era drag de el. Cum am ieşit din casă, el m-a întrebat: ‚Aşa-i, mititico, că te-a bătut rău de tot taică-tău?’.

I-am spus că nu, iar el mi-a zis că a văzut pe fereastră cum dădea în mine. Mi-a mai spus că a vrut să intre să mă scoată din mâinile lor, dar nu i-a ajuns curaj.
La serată n-am stat mult. Ne-am întors repede şi n-am mai vrut să stau în drum. Am fugit în casă.”

Anatolie, flăcău ales şi fericit

Lidia avea mulţi admiratori. O iubea în taină şi fiul de gospodari, Anatolie, care fusese coleg de clasă cu Andrei. Iată că de hram s-a făcut joc în sat. Organizatorul principal era Andrei. Flăcăii care urmau să scoată fetele la joc au achitat câte 15 ruble. Gligore, un flăcău care trăgea cu ochiul la Lidia, l-a întrebat pe Anatolie pe cine o să scoată el la joc şi acesta i-a răspuns că tot pe ea. În ziua marelui eveniment, Anatolie s-a împodobit frumos, s-a dichisit şi Gligore şi s-au dus împreună la casa Lidiei. Dar acolo ce să vadă? Şase flăcăi, printre care şi Andrei, aşteptau aşezaţi în jurul mesei.

Anatolie a dat bineţe şi i-a zis gospodarului: „Nene Pavele, am venit să vă rog frumos să mi-o daţi pe Lidia la joc”. Mama fetei l-a poftit să stea la masă alături de ceilalţi, zicând că îi permite Lidiei să intre cu toţi în joc. Lidia, veselă şi frumoasă, a ieşit pe poartă însoţită de toţi opt. La o cotitură, Anatolie a spus: „Măi Gligore, hai să ne căutăm altă fată, că băieţii ăştia au fost primii”.

Atunci domnişoara, căreia îi răsunau în urechi cuvintele lui taică-său cum că n-o s-o ducă capul să ibovnicească cu flăcăul lui Vasile Groza, a ieşit dintre toţi şi a zis: „Eu vreau să intru în joc cu Anatolie”. Flăcăul ales s-a simţit cuprins de căldură şi încântare. Fericit, a luat-o pe Lidia la braţ şi au pornit spre locul cu noroc, dar când să intre cu fata în joc, muzica nu le-a cântat marşul. A aşteptat flăcăul, a aşteptat, însă nimic. S-a dus supărat la muzicanţi şi i-a întrebat ce s-a întâmplat. „Andrei ne-a zis să nu cântăm”, i-au răspuns aceştia.

Anatolie atunci s-a întors către rival: „Ţi-am plătit. De ce nu permiţi muzicanţilor să cânte?! Acum să aud marşul, că de nu, zboară trompetele muzicanţilor în toate părţile!”. Şi muzica a început să cânte, iar Anatolie, mândru şi fălos, a intrat cu Lidia în joc. Două zile a ţinut jocul şi Anatolie, care era mare dansator, a învârtit-o frumos, dans după dans, două zile, scriind cea mai frumoasă pagină de dragoste din viaţa lui.

Lupta pentru Lidia s-a terminat cu o bătaie mare din care a ieşit învingător Anatolie. Toamna, Andrei a plecat la armată. Fără mare concurenţă, Anatolie şi-a ocrotit dragostea cum a ştiut el mai bine. Nu şi-a permis până la nuntă să-şi coboare mâna mai jos de talie, cum o făceau alţi flăcăi, sau să alunece spre sânii ei frumoşi. Au ibovnicit, furându-i iubitei câte un sărut până după sărbătorile de iarnă ale anului următor şi, pe 8 februarie 1955, şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu şi a întregului sat.

Cea mai amenajată gospodărie din sat

Povestea lor e basmul unei vieţi trăite frumos. Nea Anatolie a iubit-o enorm pe tanti Lidia şi s-au înţeles extraordinar. Uşor-uşor, l-a îndrăgit şi ea pe el şi a uitat de Andrei. Au crescut şi educat trei copii, ajunşi toţi buni gospodari în rând cu lumea, stabiliţi cu traiul la Chişinău şi Floreşti. I-am întrebat care e secretul unei căsnicii de 60 de ani. „Înţelegerea, băutul cu socoteală, lucrul făcut cu dragoste, femeia hâtră şi deşteaptă şi mâncărica bunişoară”, mi-a spus gospodarul casei. Iar gospodina a adăugat: „Răbdarea, cântecul şi voia bună, orice lucru făcut cu dragoste”.

Acum ţin să vă spun pe scurt că nu există casă în sat unde să nu fi pus mâna nea Anatolie ca meşter iscusit în ale construcţiei. Şi-a adus contribuţia la construcţia Casei de Cultură, a magazinelor din sat, la reparaţia bisericii. Le place munca la amândoi, au muncit şi muncesc în continuare. Au o livadă de nuci de toată frumuseţea, de care îngrijesc numai ei şi care le aduce anual un venit de 17–18 mii de lei. Ţin o mulţime de păsări, îngrigesc două plantaţii de viţă-de-vie din care fac un vin foarte bun. Gospodăria lor e cea mai amenajată din sat, cu o curte de toată frumuseţea, cu iarbă verde şi flori în faţa frumoasei case de peste 100 de ani.

E casa rămasă de la părinţi, căreia i s-a purtat de grijă şi arată minunat şi peste atâţia ani. Nea Anatolie şi tanti Lidia au deschis uşile larg şi m-au poftit să intru în Casa Mare, care mirosea a proaspăt şi a curat ca să-mi ofere din preaplinul sufletelor lor speranţă, bucurie şi lumină, declamându-mi versuri şi interpretând în duet cântece de dragoste şi dor.

The following two tabs change content below.