Povestea Pescăruşului alb

Atunci când nu vom mai fi aşa cum suntem, ne vom preface în păsări. Tu vei fi pescăruşul alb, iar eu cel cu aripile negre

Rear view of woman reclining on folding chair outdoors

De la primul schimb de vorbe am aflat că e din Tatarstan, că a fost şi în luna iulie în staţiunea „Nisipurile de aur” de pe litoralul Bulgariei, i-a plăcut şi a mai ales să vină şi în septembrie. Mi-a spus că a făcut medicină după absolvirea şcolii generale, dar nu a lucrat decât un an în farmacie. Destinul i-a hărăzit alt drum – director al unei fabrici de confecţii din orăşelul de baştină, unde a lucrat până la ieşirea la pensie acum trei ani. Din acel moment s-a întors la medicină. E şefa unei farmacii de stat. Când mi-a zis că e deja la pensie, am făcut ochii mari: „Cum? De trei ani la pensie?! Eu credeam că nu aveţi nici 50 de ani. Care e secretul?” „Sex cât mai des, gândire pozitivă şi nu e nevoie de cure de slăbire”, mi-a răspuns râzând. Atunci când i-am spus că sunt jurnalistă şi scriu istorii de viaţă s-a oferit să-mi pună pe tapet povestea ei.

Nu a vrut să împartă timpul fiicei cu altcineva

Larisa, aşa o cheamă pe eroină, s-a născut într-un orăşel din Tatarstan din tată moldovean şi mamă rusoaică. Leonid, tatăl ei, se trage din raionul Criuleni dintr-o familie cu 11 copii. A cunoscut-o pe maică-sa în timpul serviciului militar. S-a îndrăgostit, s-au iubit şi, la demobilizare, s-au căsătorit. Nu s-a mai întors în Moldova. A rămas pentru totdeauna în Tatarstan. „A fost o dragoste frumoasă între părinţii mei, dar n-a durat decât şapte ani. Într-o duminică, când eu aveam cinci ani, au ieşit cu prietenii la un grătar pe malul Volgăi. Mama ştia să înoate foarte bine. A intrat în râu, dar n-a făcut nici zece metri de la mal că a şi dispărut sub apă. Era o zonă cu curenţi foarte puternici… Sunt un copil crescut fără mamă, fără bunică, numai cu tata şi asta m-a maturizat înainte de vreme, m-a făcut puternică, rezistenă.” Larisa mi-a povestit că tatăl său, moldoveanul nostru, care are acum 85 de ani, nu s-a mai recăsătorit. A trăit cu grijile pentru ea şi cu amintirea frumoasă despre mama sa. Nu a vrut să împartă timpul fiicei cu altcineva. Copila era cea mai mare bucurie pe care i-a dat-o Dumnezeu şi a considerat că ea merită totul. I-a purtat de grijă în chip exemplar, învăţând-o tot ce a putut. I-a băgat în cap de mică faptul că trebuie să fie independentă, să nu ţină cont de gura lumii, să fie puternică, să facă ceea ce vrea, să nu se justifice în faţa nimănui, să respecte toţi oamenii, indifirent de naţionalitate sau religie, să nu privească de sus pe nimeni. A învăţat-o cum să fie grijulie, să facă mâncare, să fie o gospodină bună. Relaţia dintre fiică şi tată a fost mereu plină de duioşie. „Când eram mică, îmi împletea părul, mă îmbrăca frumos ca o păpuşă, mă ducea la spectacole, mă învăţa cum să merg cu bicicleta. Când am mai crescut, îmi spunea mereu că sunt frumoasă şi elegantă. Îmi arăta respect prin fiecare vorbă, gest, privire. Întotdeauna în preajma tatălui, m-am simţit plină de energie, pozitivă. Tata mi-a respectat mereu intimitatea. El nu intra niciodată în camera mea fără să bată în uşă. Prin anumite exemple despre eroina cutărui film sau cutărei cărţi, prin povestiri despre mama m-a învăţat cum trebuie să fie o lady.” „Şi iată că sunteţi o adevărată lady!”, i-am spus.

Mi-a răspuns cu un zâmbet cald şi aprobator şi a trecut la alt subiect – o poveste despre un băiat cu numele Serghei pe care îl iubise foarte mult.

Iubitul moare lovit de trăsnet

„Ne-am cunoscut când eram în anul întâi de facultate. Eu aveam 18 ani, iar el – 24. Era sensibil, romantic, frumos şi plin de vise. Am simţit un fior ciudat, străbătându-mi tot corpul în momentul în care mi-a întins mâna, ajutându-mă să cobor treptele teatrului. Ieşeam de la un spectacol. Cele câteva clipe în care mâna mea s-a aflat în mâna lui mi s-au părut o veşnicie. Ne-am îndrăgostit momentan şi am trăit o poveste de dragoste foarte frumoasă. În vacanţa de vară, am mers împreună la mare în Crimeea. Eram foarte fericită alături de el. Mi se părea că nu merit asemenea fericire. Trăiam un vis frumos. Îl iubeam cu tot sufletul pe Sergiu. Mă simţeam în siguranţă alături de el. În una din zile, urmăream zborul graţios a doi pescăruşi. ‚Eu şi tu’, mi-a zis. ‚Atunci când nu vom mai fi aşa cum suntem, ne vom preface în păsări. Tu vei fi pescăruşul alb, iar eu cel cu aripile negre.’ Din clipa ceea m-a dezmierdat ‚Pescăruş alb’. Nu voi uita niciodată cât de mult m-a iubit Serghei. Mă răsfăţa ca pe un copil, mă îndruma cum să acţionez corect.

Datorită lui m-am ambiţionat şi am devenit cea mai bună studentă din facultate, am absolvit institutul cu excelenţă. Din clipa în care ne cunoscusem eram nedespărţiţi. În ziua neagră pe care nu pot să o uit, mă strângea în braţe ca un nebun şi îmi tot repeta: ‚Simţi! Inima mea bate numai pentru tine! Auzi, spune că te va iubi mereu numai pe tine!’. Se pornea şi se întorcea de la uşă să-mi mai dea un sărut. Nu ştiam că era ultimul lui sărut… Plecase la serviciu. În calitatea sa de inginer, în ziua aceea, supeveghea lucrările de reparaţie a unui segment de drum. La un moment dat, a început o ploaie puternică. Sergiu alerga spre maşină să se adăpostească. În acele clipe, a fost lovit de un trăsnet şi a murit pe loc…”

Vară de vară la mare

Larisa stătea cu ochii închişi. Îmi spunea parcă visând că, încuiată într-un colţ de suflet, povestea cu Pescăruşul alb nu a fost spusă nimănui până în prezent. Mult timp după moartea iubitului său s-a închis în sine. Ore în şir stătea, îngenuncheată în faţa crucii din cimitir şi plângea. Nu-i păsa de exteriorul ei. Într-o zi, tatăl i-a spus că Sergiu ar vrea să vadă şi lacrimi de fericire nu numai de tristeţe, că vrea să o vadă îmbrăcată frumos, coafată, aşa cum era alături de el. „De atunci mi-am şters lacrima de tristeţe şi am privit la viaţă cu alţi ochi. Peste trei ani, m-am căsătorit. Am iubit din nou. Sunt împreună cu soţul de 30 de ani. Avem o fiică stabilită în America. Mă consider o femeie împlinită. Pentru fericirea deplină merg în fiecare vară la mare. Soţului nu-i place marea. Merg singură. Mulţi ani am mers în Crimeea, pe plaja unde am trăit cea mai frumoasă poveste de dragoste din viaţa mea, unde am admirat cei doi pescăruşi. Iar de când s-au deschis hotarele am fost şi pe litoralul din Turcia şi pe cel din Grecia, în Portugalia, Italia, dar cel mai mult îmi place aici, în Bulgaria. Vreau să vă spun că marea din oricare parte a lumii mă cheamă cu zborul pescăruşilor şi cu glasul lui Sergiu: „Vino‚ Pescăruşul meu alb, poate mă regăseşti printre bărbaţii de pe plajă…”

The following two tabs change content below.