Povestea părintelui Gheorghe de la Dolhasca (2)

A construit trei case, o mănăstire, şi-a întemeiat un cămin model în care au crescut trei copii

După discuţia pe care a avut-o cu mama sa în miezul acelei zile de vară, când se aflau la prăşit, părintele Gheorghe a spus adio gândului de călugărie şi a decis să se însoare, să-şi întemeieze şi el o familie şi să-i ajute cum va putea pe cei trei fraţi mai mici.

 

Frumoasa Mioara i-a aprins inimioara

 

Peste un an, s-a însurat. Terminase anul doi de facultate când a mers cu fratele mai mic la o fabrică din judeţ ca să-l ajute pe  acesta să se angajeze. Acolo a întâlnit-o pe viitoarea preoteasă. Părintele deapănă firul povestirii: „Bine, eu vorbisem cu o fată patru ani, care acum e preoteasă, căsătorită cu un coleg de facultate. Vedeam prietenia ca pe un lucru firesc. Alte sentimente pentru ea nu încercam. Dar când am văzut-o pe Mioara, am simţit un foc în inimă. M-a cucerit de la prima vedere cu frumuseţea chipului, cu vorba ei aşezată, cu modestie. Primul lucru pe care mi l-a spus după ce am făcut cunoştinţă a fost: ‘Aş vrea să merg cu tine la Mănăstirea Sfântului Ioan ca să mă închin la moaştele sfântului’. Când am ajuns la mănăstire, am zis aşa: ‘Bărbatul trebuie să intre întâi în biserică, dar acum o să mergi tu prima’. Voiam să văd cum face intrarea în biserică şi dacă ştie să se închine la icoane. Când am văzut că ştie pravila, ştie rugăciunile, am rămas foarte mişcat. În ziua aceea, am aflat că bunicul ei a fost preot, iar bunica a crescut-o cu mare dragoste faţă de Dumnezeu”.

 

Căsătoria s-a făcut repede. De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în 1983, s-au cunoscut, pe 1 august, au făcut cununia civilă, iar pe 22 august, cununia religioasă şi nunta. Petrecerea s-a făcut la mireasă, pentru că trecuseră doar doi ani după moartea tatălui şi, în curtea casei părinteşti a mirelui, după educaţia bunului creştin, nu se cuvenea să cânte muzica. A fost o nuntă frumoasă, specifică satelor din Bucovina, într-un cort sub plasa de viţă-de-vie, cu fanfara de la Dolhasca, cu foarte multă lume, cu mâncare coaptă la cuptor…

 

Mănăstirea Probota, prima mare iubire a părintelui Gheorghe

 

Ca şi preot, părintele Gheorghe Saftiuc şi-a văzut misiunea de ctitor al păcii şi al bucuriei, al armoniei dintre oameni. După primul an de preoţie, bunul Dumnezeu a rânduit ca să-l pună la încercare. De la biserica din satul Adâncata părintele a fost transferat la Mănăstirea Probota. Nu ştia ce-l aşteaptă acolo. Acoperişul distrus, ploua în Mănăstire, o colonie de ciori îşi găsise adăpost prin poduri. Şi tânărul preot a început o lucrare mare. Era primul proiect la nivel de Mitropolia Moldovei şi Sucevei, proiect naţional realizat cu susţinerea financiară a guvernului japonez şi cu contribuţiile creştinilor. Se întâmpla aceasta în 1987.

 

Patriarhul Teoctist s-a cam îndoit zicând: „Ce aţi trimis copilul acesta pe un aşa mare şantier?”. Dar „copilul” a făcut faţă. A schimbat acoperişul din temelie, a construit o casă nouă modernă. Lucra în fiecare zi cu 60 de meşteri de la Putna şi Gura Putnei, pe care trebuia să-i ducă acasă sâmbăta. Făcea Sfântul Maslu în mănăstire şi cu banii adunaţi achita meşterilor plata pentru muncă. Erau vremuri grele, când pâinea, uleiul şi alte produse alimentare se cumpărau pe cartelă. „Probota a rămas prima mea iubire, deoarece acolo l-am cunoscut mai îndeaproape pe Dumnezeu”, spune părintele.

 

După Revoluţie, când s-au redeschis vechile mănăstiri, Probota şi-a recăpătat statutul de mănăstire, iar părintele Gheorghe a trecut concursul de preot paroh la biserica „Învierea Domnului” din Dolhasca. Aici îşi face datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de  creştini până în prezent, fiind iubit de tot creştinul. Îl ştie pe nume pe fiecare, ţine legătura cu cei plecaţi peste hotare, a devenit duhovnic şi pentru mulţi soroceni, pentru că reuşeşte să stabilească foarte uşor punţi de comunicare cu oamenii.

Soroca, a doua casă a părintelui

 

Încă din clasa a VI-a, Gheorghiţă avea dorinţa să ajungă la Cetatea Soroca. Tatăl său a fost croitor. Făcea croitorie de lux. Băiatul îl ajuta la călcatul hainelor, la cusutul nasturilor. Şi în timp ce stătea cu el în atelier, tatăl îi povestea despre bunicul care a murit pe front. Povestea şi plângea. Într-o zi, i-a zis: „Să ştii, fiule, că şi dincolo de Prut sunt locuri frumoase. Nu departe de noi, la hotarul de răsărit al României Mari, se află Cetatea Soroca. Dacă lucrurile se vor schimba, să-l cauţi pe bunicul tău, care, cine ştie, o fi trecut cu frontul şi prin Soroca, căci şi acolo s-au dat lupte”. Şi iată de atunci preotului i-a încolţit în minte  dorinţa de a trece Prutul şi de a vedea această bucată de pământ  ruptă din trupul ţării.

 

După Revoluţie, când Podul de Flori a făcut posibilă întâlnirea dintre fraţi, a pus şi sfinţia sa piciorul pe locurile pe unde au copilărit părinţii şi bunicii săi. De la Cernăuţi a venit în Basarabia. În 1992 a realizat un proiect cu oraşul Bălţi. Grupuri de copii din acest oraş mergeau şi se odihneau în România. Apoi, împreună cu bunul său prieten şi prietenul de suflet al sorocenilor, părintele Mihail Milea de la Buzău, a început să vină la Soroca. Începând cu 1995, părintele este oaspete frecvent al sorocenilor. A contribuit la aducerea în ordine a cimitirului de la Stoicani, la reparaţiile Paraclisului „Sf. Cuvioasei Parascheva”, la organizarea mai multor tabere şcolare cu grupuri de copii din Soroca şi Stoicani, care s-au odihnit la Dolhasca etc.

 

Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” este o încununare a proiectelor sfinţiei sale la Soroca. Curăţia şi haina iubirii de neam l-au făcut ca să-şi trimită copiii la Soroca (ginerele Sorin şi fiica Elisabeta) ca să slujească în această sfântă biserică.

 

Părintele Gheorghe nutreşte speranţa că biserica mare „Sfinţii Martiri Brâncoveni” va satisface cerinţele de bine şi frumos ale sorocenilor ca fii ai bisericii, picătura de rouă dumnezeiască le va clăti ochii şi-i va săruta cu petala credinţei în noul locaş, care, dacă nu dădeau zăpezile, ar fi fost gata acum la sărbătorile de iarnă.

 

„Dacă nu ai pace în casă, nu faci nimic”

 

Senin, cu ochii blânzi, părintele Gheorghe trăieşte bucuria deplină a frumuseţii în familie şi la biserică: „Mulţumim Domnului, ducem o viaţă frumoasă. Am crescut trei copii care ne înmulţesc bucuriile. O am pe doamna preoteasă alături care este o femeie vrednică. Pot să spun că eşti puternic ca preot dacă ai în spate o nevastă puternică. Preoţia constă 99 la sută din liniştea de acasă. Dacă nu ai pace acasă, nu faci nimic. Puterea de a sta în spatele unui om este o jertfă. Pentru că preot nu înseamnă numai patru ore la biserică, ci muncă zi de zi, oră de oră”.

 Nina Neculce

The following two tabs change content below.