Povestea lui John Onoje: africanul ce vrea unirea/ REPORTAJ

By Editor Moldova.ORG

„Stop ocupația, mafia rusească! Afară armata 14!” rostește cu dîrzenie John Onoje cu tricolorul pe umeri, în paltonul cu poale lungi și șapca acoperindu-i fruntea. Dacă îl numește cineva negru sau nespălat, John îi răspunde deopotrivă blînd și neîngăduitor „Nu trebuie așa, nu trebuie…”. În cei 15 ani trăiți pe pămînturile Moldovei, activistul de culoare a învățat limba română și istoria țării, a dobîndit cetățenia și a candidat la președinția republicii. Urmărit de frici nebănuite și înfruntînd foamea și ocara, John n-a urmat calea multor moldoveni. N-a devenit în nici o împrejurare indiferent.

Copilărie fără amintiri

Dacă îl vei întîlni azi pe stradă, îți va zîmbi larg cu două rînduri de dinți albi și îți va spune senin și deslușit „Hristos a înviat!”. Așa se salută și creștinii din Sierra Leone, un mic stat african din vestul continentului, aflat la peste șase mii de km depărtare. Stat pe care John Onoje a fost nevoit să-l părăsească în 1999, cînd un război sîngeros a început între musulmani și catolici. „Musulmani – dușmani. Ei vor să schimbe țara, să fie musulmani. Era periculos. Război. Părinții mei au fost împușcați”, își amintește bărbatul, iar vocea lui nu se lasă cuprinsă de vreun tremur.

În războiul civil din Sierra Leone, peste 50 de mii de oameni și-au pierdut viețile. Țara cu deviza „Unitate, Libertate, Dreptate” numără șapte lovituri de stat militare și mii de copii soldați cu arme în mîini și rucsacuri de jucărie în spate. John nu s-a aflat printre ei. Întrebat care e cea mai frumoasă amintire din copilărie, acesta se blochează. „Amintire din copilărie, amintire frumoasă…”, repetă bărbatul. Urmează o liniște răvășitoare. „Nu am așa… nu am, nu am”, răspunde zîmbind. Totuși, vorbește cu multă căldură de părintele Mosignor de la biserica catolică ce l-a adăpostit. „Părinții mei erau săraci. Părintele Mosignor era ca tatăl meu, m-a ajutat cu școala, cu universitatea. A murit de o boală incurabilă. Cînd am plecat, era viu. Da, da!”, articulează apăsat John, poate pentru a-și auzi cuvintele și în final, a le crede.

N-avem libertate, nu?

Îmbarcat pe un vapor de mari dimensiuni, John Onoje a ajuns la Odesa, iar de acolo, la Chișinău. „Aici am ajuns din întîmplare. Un băiat m-a ajutat să închiriez, lucram la magazinul lui. Dar veneau bărbați și spuneau că eu negru. M-au bătut”, povestește John, întorcîndu-și palmele albe spre cer. A schimbat zeci de locuințe – după ce-l lăsau să închirieze vreo camera timp de cîteva luni, oamenii îl alungau. „Că nu știam rusa. Că veneau polițiștii la mine. Eu întrebam care probleme, că eu nu am datorii. Mafia, comuniștii…”, spune ca pe o lecție bărbatul.

Odată, polițiștii l-au dus la sector și l-au lăsat să dormă cîteva zile pe podeaua de piatră, rece și umedă. L-au ținut în cătușe pînă i-au sîngerat încheieturile întunecate. John își frămîntă mîinile, lăsînd la iveală cicatricile. „Greu, da… Timp de un an, am învățat limba română. O profesoară m-a învățat despre istorie, despre eliberarea Basarabiei, despre ocupație. Nu? N-avem libertate, nu?”, întreabă bărbatul, cu o pereche de ochi ce vor confirmare și susținere. În tot acest timp, John mergea de la o instituție la alta pentru a-și perfecta actele de refugiat: Organizația Națiunilor Unite, Organizația Internațională pentru Migrație, biserici și centre sociale. Timp de zece ani, drumurile, voința și oamenii ce i-au venit în întîmpinare l-au ținut în viață. „Am trăit cu o femeie. Eu nu aveam drept la muncă. Eu fac mîncare pentru ea. Borș, mămăliga, sarmale. Eu fac!”, rîde John cu mîndrie.

Omul fără vîrstă

Între protestele împotriva comuniștilor și frica de mafie, John vindea ziare la piața centrală din Chișinău. Mergea de la microbuz la microbuz, trăgînd după sine publicații împăturite în grele pungi de pînză. Cele mai multe tipărituri erau de retur și se vindeau anevoios. „Ploaie, vînt. Eu vindeam, mă dor mîinile”, continuă bărbatul.

Cei opt ani de muncă și cunoașterea limbii române i-au permis lui John să depună un dosar pentru a deveni cetățean al Republicii. În timp ce țara pierde lunar sute de cetățeni, John voia să devină parte a acestui modest pămînt. „Dar ei au spus trebuie certificat de naștere. În Africa, nimeni nu înregistrează. Nu știu cîți ani am. Nici aproximativ… nu știu, nu știu”, zice bărbatul, cu glas scăzut. John s-a judecat cu Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor și a cîștigat. „După care așteptat, așteptat. Și primit, depus jurămîntul”, afirmă moldoveanul de culoare. De atunci, John doarme cu toate actele: sub pernă, prin buzunare. Îi e prea teamă că i le va lua mafia și va rămîne iar fără identitate.

African, moldovean, președinte

În 2011, John se transformă din activist în politician. „Eu rog în fiecare zi Basarabia să fie liberă”, spune milostiv bărbatul. „Am intrat în PNL, e partid pentru unire”, explică Onoje. Tot atunci, decide să candideze pentru funcția de președinte. Vorbește pătimaș despre programele lui: unirea cu România și izgonirea armatei de pe malul Nistrului. Moldovenii, derutați și polarizați, nu erau gata să vadă în fruntea țării un președinte unionist, de culoare. „Și cei care primeau dosarul mi-au zis să fiu președinte în Africa, nu aici”, povestește bărbatul. Deși nu a cîștigat susținerea unui număr suficient de deputați, John a venit peste comuniști ca o întruchipare a tot ce nu-și doreau. „Voronin a spus că eu negru, monkey, la copac. Cazul acestui comentariu rasist e acum la CEDO”, susține Onoje.

Astăzi, moldoveanul de culoare vinde ceaiuri în aceeași piață și e, probabil, unul dintre puținii oameni ce se roagă zilnic pentru eliberarea Basarabiei. Frica de mafie revine obsesiv în mintea bărbatului. Îl urmărește zilnic, ca o umbră ce nu dispare nici în soarele amiezii. „În fiecare zi, ocupația ucide oameni. Fiecare casă are mafie. Eu știu, dar oamenii nu știe. Cine ucide pe Leonida Lari, pe Maria Bieșu? Prin accidente, prin otravă, da!”, spune hotărît John. Întrebat de unde știe, bărbatul repetă neclintit „Eu știu, eu știu!” și-și trage pe frunte șapca ce-i acoperă creștetul.

Reportaj realizat de Victoria Colesnic, agenția cuzanet.ro

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii