Povestea lui Ilie Cocoşatul

Nu ştiu cum potriveşte Dumnezeu perechile, dar Ilie chiar a nimerit-o bine cu Maria

Născut din flori, Ilie era al şaptelea copil făcut de Catinca de la bărbaţi diferiţi. Avea un singur copil legitim, ceilalţi copii îi năştea Catinca de la bărbaţii care se opreau în gazdă la ea trimişi de preşedintele colhozului, căci avea casă mare femeia şi camere multe. Ilie însă era născut cu un bărbat al satului. Un fustangiu era Mitrache și se ducea la oricare muiere liberă şi primitoare. Catinca era văduvă atunci. I se întorsese bărbatul din război olog de ambele picioare şi n-a trăit mult omul după asta. 

Mitrache, care a fost tatăl lui Ilie, era însurat cu Măriuța, sora bunelului meu. Trăiau de 15 ani și Domnul le-a dat doar un singur copil, o fetiță. Plângea pruncul acela cât e ziua de mare și nimeni nu-i găsea pricina. Într-o noapte n-a mai auzit-o Măriuța nici plângând și nici scâncind măcar. Alți copii Domnul nu le-a mai dat. Iar Mitrache, cumnatul bunelului meu, porni a bate cărările pe la muieri străine. Așa a găsit-o pe Catinca în satul vecin și, pesemne, i-a plăcut femeia căci a făcut cărare bătută până la casa ei. Când l-a anunţat femeia că e însărcinată, bucuria lui Mitrache căzuse în scârbă. Nu voia copii din flori, deşi nu-i avea pe ai lui. Dacă n-ar fi avut Catinca o reputaţie atât de proastă, poate că s-ar mai fi gândit moşul, dar se ruşina ca târfa satului să-i facă un copil.

Ilie, copil din flori

Greu a dus sarcina asta Catinca și l-a născut pe Ilie bolnăvicios și firav. S-a chinuit cu el ani buni, până i-au spus medicii că nu mai are leac copilul şi că, din cauza unei boli de oase, va avea scolioză. Când s-a dus la şcoală avea deja un ghebuşor în spate şi mergea cam strâmb pe drum. Copiii satului râdeau de el, aruncau în urma lui cu pietre încât l-a înspăimântat și ura oamenilor, cărora nu le-a făcut nimic. Mitrache, pe cât de mult o dispreţuia pe Catinca, pentru că i-a născut acel copil din flori, pe atât de mult o ura acum, că băiatul e şi bolnav pe deasupra. Lumea nu bănuia al cui este Ilie, dar ştia că, în perioada în care era însărcinată Catinca, în casa ei nu locuia nimeni.

Abia pe la zece ani, după nasul coroiat, bărbia lată şi ochii de un albastru deschis, pricepu satul cine este tatăl lui Ilie. Vestea a ajuns şi la Măriuța care s-a repezit într-o goană în satul vecin, a văzut copilul, l-a luat de mână şi l-a adus în casa ei. Trăiau de acum 25 cu Măriuţa și n-a dat o dată cu pumnul într-însa, dat atunci, înfuriat, n-a mai răbdat. A bătut-o atât de tare că n-o puteau scoate măhălenii din mâna lui. Dar un lucru a rămas neschimbat – Ilie Cocoșatul a rămas să locuiască cu tatăl lui și mama adoptivă.

Nu ştie nimeni, nici până astăzi nu-și pot explica un lucru, cum de a îndrăgit Măriuța copilul acesta. Unde se ducea îl lua de mână în vizitele ei şi, mai fiind croitoreasa satului, îi cosea hăinuţe atât de frumoase, încât şi cei sănătoşi îl invidiau pe ghebosul de Ilie. Din când în când, venea şi Catinca să-şi vadă copilul şi-o primea Măriuța ca pe sora ei, pe seama cărui lucru râdeau oamenii din două sate. Îl luau peste picior pe Mitrache, zicându-i: „Și cu care trăieşti tu, bre? Cu roşcata sau cu maimuţica ta?”, pentru că era Măriuța o femeie măruntă de tot, fiind unica fată în familia părinţilor ei, restul erau băieţi, care au crescut înalţi şi chipeşi şi ea rămăsese la înălţimea unui copil de 12 – 13 ani.

Îl creşte o mamă adoptivă

Vioi şi zglobiu copil a fost ea, se căţăra în toţi copacii, oricât de înalţi ar fi fost, încât au poreclit-o „maimuţica” şi i-a rămas porecla asta pe toate viaţa. S-a măritat la 18 ani şi doar de-atâta că era din familie înstărită şi i-au dat zestre părinţii valuri de ţol, perne şi iorgane, mobilă, cum nu i-au dat părinţii niciunei fete din satul lor. Dar au tras la cântar mai ales cele câteva pogoane de pământ pe care le aveau părinţii fetei la margine de pădure. Mitrache, deși era bărbat frumos, era sărac și dintr-o casă de copii. Când a luat-o pe Măriuța, a ajuns printre fruntaşii satului şi a pornit să se fudulească. Nu-i invita pe ai săi la sărbători și nici la ei nu se ducea.

Zgârcit peste poate era moș Mitrache. Când îmbătrânise, creştea harbuji de vânzare şi, ca sa nu-i fure copiii satului, împletise un gard din crengi de măceş, care era așa de des că nu-l trecea nicio pasăre, darămite un copil, şi toţi harbujii îi numerota ca să știe dacă s-a băgat cineva în harbuzăria lui sau nu. Mai cultiva şi căpşuni şi, în fiecare primăvară, se aşeza pe un scăunel în faţa dughenei din sat și le vindea la pahar, lucru nemaiîntâlnit pe atunci. Erau anii ’50 când lumea darnică împărţea cu cel de-alături tot ce avea prin casă. Trecuseră prin război greu și nimeni nu uitase acele vremuri şi mai fusese şi foametea, care tot se ținea minte. De Anul Nou şi de Crăciun, moş Mitrache se închidea în casă, zăvora porţile şi uşile stingând lumina, nu cumva colindătorii să treacă și pe la casa lui.

Ilie se face doctor

Dar ne întoarcem la povestea lui Ilie. Taică-sau nu avea ochi să-l vadă. Nu l-a luat o dată în braţe, n-a încercat să-l mângâie şi, dacă i se întâmpla ceva copilului nu se apropia să-l întrebe ce-l doare, îl jelea doar Măriuța – ea una a îi era mamă şi tată. Îndrăgise copilul acesta beteag cum nu și-ar fi iubit poate propriul copil, îl hrănea pe ascuns cu mâncare bunicică, îi cumpăra dulciuri de la dugheană, să nu știe Mitrache și îl ducea peste tot. De multe ori venea şi la bunică-mea. Se așezau cumnatele pe prispă și între ele – întotdeauna un ulcior cu vin, iar Ilie alerga prin curtea bunicii mele și se juca de parcă ar fi scăpat atunci de temniță, așa se simțea el în casa lui moș Mitrache, atâta timp cât era el prin gospodărie.

Și cât de mult se păzea Mitrache, dar într-o bună zi a căzut la pat. I se umflase corpul de parcă cineva îi pompase sub piele aer. Venea lumea din curiozitate să-l vadă, și medicii, nu numai din satul lui, dar și de la spitalul raional. Încercau să descopere rădăcina acestei boli, dar, până să se descurce ei, moșul a murit. A rămas Măriuța vădană la cincizeci și doi de ani. Ilie, feciorul lui, împlinise şaisprezece și era la față un tânăr frumos şi isteţ, dar boala lui îl făcea să-şi ducă viaţa în singurătate, nu avea prieteni şi mai ales, o fată, care să-l simpatizeze.

Când a terminat Ilie zece clase, unde credeți că s-a dus? La Chișinău, să facă medicină. Voia să se întoarcă în sat doctor. Visa să-l aprecieze oamenii după meritele lui. Ilie Cocoșatul a ajuns o persoană văzută şi la facultate, student silitor la învăţătură, ambiţios să fie primul în grupa lui, dar tot atât de singur şi tot atât de străin fața de colegii lui de facultate. Măriuța între timp, rămasă singură în casa ei, porni să bea. O întâlneau des oamenii din sat cu garafa subțioară, pornită ba la un neam, ba la altul, să-i treacă timpul, până vine Ilie acasă.

Baba Ioana îi peţeşte norocul

Când a terminat facultatea, Ilie a fost repartizat la lucru în sudul republicii, într-un spital sătesc. Nu avea speranţe să se însoare, pentru că se fereau din calea lui toate fetele mari, nu era invitat la nunţi, cumetrii. Stătea în gazdă la baba Ioana, o bătrâna singură de la marginea satului, și petrecea nopțile sfătuind cu baba până în zori. Atunci a observat bătrâna că are suflet bun băiatul acesta. Şi ce i-a venit în cap? Să-i caute perechea. Nu s-a întâmplat, încă, pe lumea asta, om care să nu aibă perechea lui. Și a găsit-o baba Ioana chiar în satul lor. O fata orfană era. Creştea singură doi fraţi după moartea părinţilor şi se zbătea în nevoi şi necazuri. Fraţii, încă elevi de şcoală, iar ea la 18 ani muncea în gospodăria agricolă din localitate.

Nu ştiu ce cuvinte o fi găsit bătrâna Ioana, dar într-o seară, l-a luat pe Ilie şi l-a adus mire în casa fetei. Măriuța a aflat vestea nunţii lor chiar de la Ilie, care a venit cu mireasa în sat şi s-a mirat lumea când a văzut fata care l-a acceptat. Era tânăra, frumoasă şi bună la suflet. Măriuţa a primit-o cu toată inima, pentru că întotdeauna şi-a dorit copii mulţi. Dacă Domnul nu i-a dat, i-a îndrăgit pe ceilalţi – pe Ilie, pe Maria, nevastă-sa, şi pe cei doi fraţi ai ei. Nu ştiu cum potriveşte Dumnezeu perechile, dar Ilie chiar a nimerit-o bine cu Maria. În patru ani i-a născut doi copii şi deşi era cocoşat şi diferit de alţi bărbaţi din satul lor, se bucura de respect. Era un medic priceput şi lucrul acesta îl recunoştea fiecare. Cu timpul, Măriuța şi-a vândut casa şi ce mai avea prin gospodărie şi s-a mutat la Ilie, ca să fie în preajma nepoţilor ei…

P.S. Istoria aceasta mi-a fost povestită de Ioachim Hanganu din raionul Râşcani.  

Lidia BOBÂNĂ

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână