Povestea lui Dan romanticul

Cum să ții în frâu un bărbat de nestăpânit

Dan, fiul unui om de afaceri bine-cunoscut în oraş, era un romantic care se îndrăgostea foarte uşor. În primul an de facultate, a păstrat strânse legături cu Silvia, o fată zveltă, mai în vârstă decât colegele sale. Avea 25 de ani, era considerată o răzvrătită, cu un trecut răsunător. A fost exmatriculată de la colegiul în care îşi făcea studiile din cauza consumului de băuturi alcoolice şi a purtării nedemne de o elevă.

 Prinsă în compania unor bărbaţi cu mult mai în vârstă decât ea, directorul colegiului a considerat exmatricularea drept cea mai corectă pedeapsă. Aceasta a făcut-o să nu mai pună strop de băutură în gură. Dar de petreceri, dans şi cântec nu s-a lăsat. Peste câţiva ani, a mers la un alt colegiu, apoi la facultate.

 

Schimba domnişoarele ca ţiganul caii

 

Când a început să se întâlnească cu Dan, părinţii acestuia erau dispuşi să creadă că Silvia îi va deveni soţie. Se potriveau de minune. Amândoi erau înalţi, frumoşi, deştepţi. Ieşeau foarte des la o cafea sau un suc. În vacanţa de iarnă, au mers la Sinaia. Cavalerul îi trimitea permanent flori, o trata cu politeţe şi respect. Şi Dan credea că a descoperit în Silvia viitoarea lui soţie. Dar toate au mers bine până în clipa în care Silvia a început să-şi impună autoritatea şi dorinţa de a-l dirija.

 

Deşi într-un anume fel îi plăcea de Dan, Silvia nu s-a îndrăgostit de el. Se întâlnea cu el, visând la o altă dragoste. Când i s-a destăinuit unei prietene că nu e dispusă să se căsătorească cu Dan, aceasta a făcut ochii mari: „Cum?! Nu vrei să devii membră a acestei familii bogate?!”. „Cum să mă mărit cu el dacă nu-l iubesc?”, a fost răspunsul.

 

Relaţia lor s-a rupt la finele anului de studii. Motivul nu a fost Silvia, ci Dan, care se îndrăgostise de o altă fată. Această nouă relaţie a ţinut mai puţin de un an. S-a sfârşit în Antalia, cei doi îndrăgostiţi plecaseră pentru o săptămână pe litoralul Mării Mediterane şi acolo romanticul Dan s-a îndrăgostit de o franţuzoică. După şase luni de iubire ca în filme cu franţuzoaica, Dan a întâlnit-o pe Lucia, iar peste câteva luni, pe Mirabela.

 

Fata care i-a găsit ac de cojoc

 

Mirabela studia la Academia de Arte, Teatru şi Film. Nu întâlnise alţi bărbaţi până la el, nu avea experienţă în materie de sex. Era primul ei bărbat, chiar prima iubire. Învăţată de mama, că flăcăului, cât de mult nu l-ai iubi, nu trebuie să-i oferi dragoste pe săturate, ci să-l laşi mereu flămând, multe luni nu l-a lăsat pe Dan nici măcar să o sărute. Avea alte drăgălăşenii cu care îl cucerea de la o zi la alta: înţelepciunea vorbelor, felul elegant de a se îmbrăca. Mirabela dădea culoare zilelor, făcea în aşa fel ca să nu semene unele cu altele, Dan se simţea mereu atras de ea. Până la ea, toate femeile erau la fel. De când o  cunoscuse însă, femeia a devenit unică, avea un singur nume – Mirabela.

 

Lucrurile i se păreau frumoase, totul îi sporea. Muncea cu tragere de inimă la scrierea tezei de licenţă pe care a dat-o gata mai repede decât se aşteptase. Citea cu multă inspiraţie literatură de calitate. Dar, într-o zi, plăcuta euforie ce-i stăpânea fiinţa s-a preschimbat în suferinţă. Trecuse un an de zile fericite trăite alături de Mirabela, când tatăl său a fost ucis. Moartea tragică l-a zguduit. Marea durere i-a deschis o rană care nu se mai vindecă, pentru că de la moartea tatătului nimeni nu s-a mai ridicat la înălțimea rolului pe care acesta l-a jucat în viața lui.

 

Dezolat şi zdrobit de durere, a găsit tot sprijinul în Mirabela. Dragostea lor a devenit şi mai profundă în acea perioadă. Iar energia şi căldura iubitei erau tot de ce avea nevoie în asemenea clipe de restrişte. Mirabela i-a redat încrederea în forţele proprii, avea întotdeauna un sfat bun pentru el, aşa cum avea şi răposatul său tată.

 

Astfel, Dan a înţeles că Mirabela este femeia cu care trebuie să se căsătorească. Fiind convins că i-a cucerit inima, a început s-o pregătească de rolul pe care avea să-l joace tot restul vieţii – cel de soţie. Peste câteva luni, i-a cerut mâna. Marea pasiune de înainte de a se căsători nu s-a stins după primii ani de căsătorie, aşa cum se întâmplase la câţiva prieteni. Mirabela a rămas  încântătoare, vioaie şi plină de strălucire şi după zece ani de viaţă în comun. Lecţia învăţată de la mama a funcţionat, i-a reuşit să ţină iubirea mereu proaspătă, oferindu-i lui Dan câte puţină dragoste în fiecare zi.

 

Moartea Mirabelei

 

Am uitat să vă spun că Dan şi Mirabela au preluat afacerea tatălui. Muncind şi iubind, au înţeles că numai dragostea şi munca cu pasiune fac viaţa vrednică de a fi trăită. Se bucurau din plin de viaţă, aşteptau al doilea copil, însă o altă nenorocire le-a intrat în casă – Mirabela a fost lovită mortal de o maşină în timp ce traversa strada. A murit între Paşti şi Înălţarea Domnului. A venit multă lume s-o petreacă, deoarece a fost un suflet blajin, gata în orice clipă să facă un bine. Tot cortegiul funerar a fost numai lacrimi şi suspine. Corul de la biserică i-a cântat „Hristos a înviat!…”

E de neconceput cum a trecut Dan peste această durere. S-au rânduit cinci ani de la tragicul accident, însă bărbatul văduv nici gând să se recăsătorească.

 

Mirabela s-a făcut una cu fiinţa lui, încât şi după plecarea ei pe alte tărâmuri, a rămas în el întreagă. Totul îi aminteşte de ea: casa, obiectele din casă, cabinetul de lucru, locurile pe unde s-au plimbat. În gânduri şi în vis, în bucurie şi tristeţe e pururea vie, pururi prezentă. Şi de acolo de unde a plecat parcă îi luminează drumul pe care l-ar fi străbătut împreună. În vis îi şopteşte care sunt perspectivele afacerii, îi vorbeşte despre succesele care îl aşteaptă.

 

Mirabela s-a făcut una cu fiinţa lui

 

Dar toate îi par şterse fără Mirabela. Îi lipseşte îndemnul ei pe viu, vorba ei dulce şi înţeleaptă. La cimitir, Dan încearcă impresia că vorbeşte cu ea. Merge foarte des la cele două morminte aflate mereu în bună ordine. Florile de la crucile oamenilor dragi nu se ofilesc niciodată. În duminica Paştelui Blajinilor, Dan îşi ia fiul şi merg în răsăritul soarelui ca să aprindă candelele şi să pună flori proaspete la morminte, lalele şi  narcise sădite de mâinile Mirabelei în grădina din faţa casei. Apoi merg la biserică şi se roagă cu multă căldură şi uitare de sine. În aceste clipe, ochii lui Dan se scaldă în lacrimi, iar faţa lui ia chipul durerii. Uniţi în durere şi la acest Paşti al Blajinilor, Dan va proceda la fel. Atât la morminte, cât şi în biserică, prin lumina lumânărilor, va lua legătura cu tata şi Mirabela plecaţi în veşnicii. Îi va mulţumi Mirabelei, aşa cum îi mulţumea când era în viaţă că l-a învăţat să sufere, să ierte şi să iubească şi îi va spune cu drag: „Hristos a înviat!”.

 Nina Neculce

The following two tabs change content below.