Povestea ciudată a unei căsnicii dintre un frate şi o soră

639771601_oŞi dintr-odată frunzele uscate de sub bătrânul stejar s-au prefăcut în pat moale. Acolo aveau să-i prindă zorii înlănţuiţi, nebuni de fericire…

A văzut-o la o serbare studenţească. Iulian era student la drept, iar Niculina – la istorie. A pus ochiul pe ea. Îi plăcuse că era îmbrăcată foarte îngrijit. A privit-o o dată, de două ori, de trei. Încerca cu coada ochiului să surprindă vreo reacţie şi din partea ei. Nimic. O privire absentă printre genele lungi ce împodobeau doi ochi mari căprui. La ultimul vals, şi-a luat inima în dinţi şi a invitat-o la dans.

Fata dansa foarte frumos. Iulian ar fi vrut ca dansul să nu se mai termine niciodată, dar valsul se încheia şi flăcăul i-a sărutat, pe ultimele acorduri, ceremonios mâna frumoasei dansatoare, cerându-şi permisiunea să o conducă acasă. Afară ningea liniştit şi fulgii pufoşi se topeau pe genele ei. El era cuprins de emoţii, dar ea nu arăta nicio tulburare. Chipeş, timid şi romantic, cu lipici la fete, Iulian se îndrăgostise lulea la prima vedere.

Niculina era o persoană deschisă la minte, interesantă. Era una la părinţi. Tatăl său lucra la căile ferate, iar maică-sa – asistentă medicală. Iulian nu-şi cunoştea părinţii, crescuse la orfelinat. Când şi-a deschis inima în faţa fetei şi i-a cerut prietenia, ea l-a respins, motivând că nu e pregătită psihologic, pentru că tocmai se despărţise de băiatul pe care îl mai iubea. Dar Iulian nu s-a lăsat învins, a tot bătut la poarta inimii ei până i-a deschis.

Într-o noapte de primăvară, cu miros de liliac, buzele lui s-au atins de buzele Niculinei şi mâinile ei l-au cuprins de gât neiertătoare. Să vezi şi să nu crezi! Niculina cea rece şi distantă s-a transformat pe loc într-o duioasă alcătuire. Şi dintr-odată frunzele uscate de sub bătrânul stejar care îi adăpostea s-au prefăcut în pat moale. Acolo aveau să-i prindă zorii înlănţuiţi, nebuni de fericire…

Purta pruncul până la 5-6 luni în pântece şi îl pierdea

A trecut primăvara, a trecut vara. A venit toamna din ultimul an de studii. Îndrăgostiţii se topeau în uitare. Au hotărât să se căsătorească. Viitorii socri, cuceriţi de buna cuviinţă, buna creştere şi respectul arătat de viitorul ginere, le-au promis tinerilor că le vor face cea mai frumoasă nuntă din oraş.

Şi s-au ţinut de cuvânt. Iulian a declarat că va avea grijă de costumul de mire şi rochia de mireasă. Zis şi făcut. Priceput la tencuit, a tencuit toată luna septembrie câteva case într-o suburbie a Chişinăului. Cu banii câştigaţi, şi-au cumpărat cele mai frumoase haine de mire şi mireasă. În ziua nunţii, Iulian a îmbrăcat pentru prima dată un costum. Îi stătea foarte bine, aşa îmbrăcat şi aranjat, era atât de frumuşel, încât Niculinei mai că îi venea să-l mănânce de drag ce îi era. O mânca din ochi şi el pe ea, căci era nespus de frumoasă.

Porniţi cu dreptul în viaţa de familie, au absolvit cu succes facultatea, Iulian a obţinut un loc bun de muncă la procuratură, iar Niculina – la şcoală. Apoi, ajutaţi de părinţi, şi-au durat nu o casă, ci un castel frumos ca din poveste. Aveau de toate, le mergea bine în aspect profesional, un lucru însă îi întrista şi îi necăjea, nu puteau să aibă copii. Rămânea însărcinată biata femeie, purta pruncul până la cinci-şase luni şi îl pierdea. Trecuse de trei ori prin astfel de suferinţe sfâşietoare. Obosită de tratamente pe la medici şi de rugăciuni pe la mănăstiri, au hotărât în cele din urmă să înfieze un copil.

A aflat că părinţii care au crescut-o nu sunt ai ei

În acele clipe de compasiune şi revoltă, maică-sa cu lacrimi în ochi avea să-i deschidă o taină: „Draga mamei, nu ţi-am spus-o până acum, dar vreau ca tu să ştii că şi eu te-am înfiat pe tine. Eu nu sunt mama ta biologică. Aveai şase luni când părinţii tăi au murit într-un accident de maşină. Noi, după zece ani de căsnicie, exact aşa ca voi, am hotărât să înfiem un copil, căci încercasem toate apele tămăduitoare şi toate ierburile, dar degeaba. Căutam tocmai unul mic, îmi doream foarte mult o fetiţă şi Dumnezeu ne-a îndreptat paşii spre spitalul în care stăteai tu şi fratele tău de doi ani…”.

Niculina, cu ochii mari de uimire, n-a mai aşteptat ca maică-sa să-şi termine vorba, a izbucnit: „Cum? Am un frate de care nu ştiu nimic?! Nu voi sunteţi părinţii mei?! Dumnezeule! Nu se poate!” „Ba se poate, scumpa mamei, se poate. Nu ţi-am dezvăluit secretul mai devreme, aşteptând momentul potrivit. Acum, când aţi hotărât şi voi să înfiaţi un copil, am considerat că a sosit momentul adevărului”, i-a spus mama pe un ton liniştit. „Bine, dar fratele? Unde e fratele?”, a întrebat Niculina. Şi maică-sa i-a răspuns că nu ştie nimic despre el, că atunci când a înfiat-o pe ea, altcineva era gata să-l ia într-o familie.

Încă un adevăr şocant

Şi Niculina a hotărât dintr-odată ca a doua zi să meargă cu maică-sa la spitalul cela din Bălţi. Acolo aveau să afle încă un adevăr de-a dreptul şocant. Pe fratele Niculinei îl chema Iulian şi fusese dus de la spital la orfelinatul în care crescuse şi soţul ei. Au pus cap la cap lucrurile şi Niculina a înţeles imediat că s-a îndrăgostit, fără să ştie, de fratele ei cu care e căsătorită de nouă ani… S-a tulburat foarte tare. Sugrumată de emoţie, când s-a întors acasă, i-a comunicat noutatea soţului. Totuşi nu le venea să creadă. În încercarea de a alunga acest gând, au hotărât să facă testul ADN. Pe atunci, la noi, nu se făcea acest test şi au plecat tocmai la Sankt Petersburg. I-a costat foarte scump, în schimb, testul le-a spulberat îndoielile. Erau cu adevărat frate şi soră!

Muţi de uimire, s-au întrebat ce să facă, cum să meargă mai departe? După lungi dezbateri şi analize, până la urmă, au hotărât să rămână împreună, deşi canoanele bisericeşti interzic acest lucru. Cei doi consideră că aşa a fost voia Domnului şi nu fac niciun păcat. Sunt convinşi că Dumnezeu a vrut să-i arate Niculinei cum e să porţi un copil în pântece, dar nu l-a lăsat să se nască cu modificări genetice.

„Nici nu vreau să-mi imaginez că alta ar fi fost situaţia dacă am fi ştiut acest lucru dinainte. Aşa ne-a fost scris. Avem atâtea lucruri de făcut împreună! Am înfiat o fetiţă şi vrem să mai înfiem şi un băieţel. Nimic nu poate să ne despartă, poate numai moartea, care vine nechemată”, mi-a spus Iulian, iar Niculina a adăugat: „Indiferent de ce ne va mai rezerva viitorul, legătura dintre noi va rămâne puternică pentru totdeauna”.

 

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce