Povestea cânepei

BASARABIA PROFUNDĂ // Vai de Justiţia şi timpurile în care trăim

În această poveste adevărată, nu e vorba de cânepa mătuşii Mărioara pătulită de Nică al lui Ştefan a Petrei, nici de cânepa cultivată veacuri de-a rândul de străbuneii, buneii şi părinţii multora dintre noi pentru îmbrăcăminte, aşternuturi, alte obiecte gospodăreşti, şi nici de cânepa toarsă cu voie bună de flăcăi şi fete mari pe la şezătorile de altădată. E o poveste actuală despre nişte fire de cânepă care i-au lăsat o rană adâncă pensionarei Feodosia Nenescu din Popeştii de Jos, Drochia.

Feodosia e o femeie credincioasă, mamă a doi copii, bunică a doi nepoţei. Are 63 de ani şi, până la mijlocul acestei veri, şi-a dus viaţa în pace. Însă, pe 13 iulie, liniştea casei i-a fost tulburată de o maşină venită din centrul raional, Drochia, din care au coborât doi poliţişti şi un bărbat îmbrăcat în civil. Unul dintre ei era poliţistul de sector, Artur Nalban.

Musafirii nepoftiţi s-au prefăcut că se interesează de cine lucrează lotul pe care s-a aflat casa bătrânească a socrilor Feodosiei, situat la câteva sute de metri de casa acesteia. Femeia le-a răspuns: „Noi semănăm şi strângem roada de pe el”. Şi s-a grăbit să-şi ceară scuze că a dus acolo băligarul, crezând că acesta e motivul pentru care oamenii legii o invită la lotul cu pricina. Însă mare i-a fost mirarea când aceştia au dus-o la nişte fire de cânepă care creşteau chiar lângă drum, printre nişte tufari de salcâm.

Învinuită fără vină

Feodosia, care nu ştia cum şi de unde au apărut firele de cânepă acolo, s-a grăbit să le smulgă. Însă poliţiştii au oprit-o: „Stai, mătuşă, mai întâi, să fotografiem, să chemăm televiziunea ca să arătăm cu ce te ocupi”. „De ce, dragii mei? Doar nu port nicio vină în toată treaba asta. Chiar nu pricep de unde s-au luat aceste fire? Când am prăşit păpuşoii, nu am văzut nimic, iar de atunci nu am mai trecut pe aici. Jur pe ce am mai scump că nu ştiu cum a crescut această cânepă. O fi crescut aşa de la Dumnezeu, cum a mai crescut şi prin alte locuri după ploile de la începutul verii.”

Între timp, s-au apropiat vecinele Nina Micu, Vera Murzac şi Elena Coţofană care au încercat să îi ia apărarea Feodosiei. Acestea le-au spus poliţiştilor că e loc bătrânesc şi poate că au rămas nişte seminţe încă de pe vremea când se cultiva cânepa.
Şi acum, după ploi, au crescut, că oamenii aceştia sunt oneşti, crescuţi cu frică de Dumnezeu, şi nu se ocupă cu asemenea prostii. Şi atunci unul dintre poliţişti s-a răstit la o vecină: „Da’voi ce treabă aveţi?! Plecaţi de aici!”. Femeile au plecat, iar Feodosia a rămas să răspundă la întrebările poliţiştilor.

După ce aceştia au întocmit procesul-verbal, au rugat-o să-şi pună semnătura, avertizând-o: „Vezi să nu te scapi cu vorba când vei fi chemată la raion că aici au fost mai mult de 10 fire!”. Nedumerită, femeia a semnat, crezând că, după ce va nimici această plantă, care i-a adus atâtea bucurii în copilărie şi adoşescenţă, va fi lăsată în pace.

Umilită de organele de anchetă

Însă n-a fost să fie. Coşmarul abia începuse. Sărmana femeie urma să fie umilită la comisariatul de poliţie, biroul de avocaţi şi procuratură. Anchetatoarea comisariatului raional de poliţie, Lilia, pentru a o ajuta, chipurile, a trimis-o la avocata Svetlana Popovschi. Aceasta, văzând că are de a face cu o biată ţărancă care nu cunoaşte legile, a făcut târgul: „Plăteşti o mie de lei cu chitanţă, mai dai încă 500 pe deasupra şi ai scăpat”. Învinuita fără de vină, s-a îngrozit. Pentru ea, care ţine casa cu pensia mizerabilă, soţul fiind şomer, 1500 de lei este o avere întreagă. Dar nu avea altă soluţie. Au vândut oamenii nişte ardei, au mai împrumutat şi au adunat suma pe care trebuiau să o ducă plocon avocatei. Bucuroşi că vor scăpa de drumurile costisitoare şi umilitoare la centrul raional, Feodosia şi soţul acesteia i-au mai dat dnei Popovschi încă o sută de lei – numai să-i lase în pace – şi s-au întors acasă.

Însă n-a trecut mult după aceea şi Feodosia a fost chemată la procuratură, fiind audiată de procurorul Iancu Zaporojan, „jurist de rangul I”. „Este foarte dureros când ştii că eşti absolut nevinovat şi când omul care trebuie să-ţi apere drepturile te face criminal şi te obligă să recunoşti că ai făcut ceea ce, de fapt, nu ai făcut. Disperată, am început a striga în biroul procurorului ca să fiu înţeleasă că nu am semănat blestemata de cânepă. Acesta însă mi-a amintit că mă aflu la procuratură şi nu am dreptul să strig, spunându-mi să ies şi să vin în altă zi. Când am auzit că trebuie să mai fac un drum, nu vedeam nimic înaintea ochilor. Soţul m-a ajutat să nu mă poticnesc şi să ies afară”, spune cu lacrimi Feodosia.

S-a depăşit absurdul

La următoarea întrevedere cu procurorul, a scris, ca pe vremea lui Stalin, ceea ce i s-a dictat, ca în Ordonanţa de încetare a urmăririi penale „juristul de rangul I” să constate: „Nenescu Feodosia, fiind audiată în calitate de învinuit, a recunoscut faptul cultivării ilegale a plantelor de cânepă, neavând însă scopul de a le înstrăina. Vina acesteia se probează prin procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 13 iulie 2010, raportul de expertiză chimică nr. 521 din 22 iulie, declaraţiile martorului Nalban Artur, declaraţiile martorului Ţurcan Jan, declaraţiile martorului Nenescu Ion…” Stop! Aici s-a depăşit absurdul! Martorul Nenescu Ion, soţul învinuitei fără de vină, în ziua respectivă, nici măcar nu era acasă!

Să vă spun ce a urmat mai departe. Dl procuror a dispus: „A o elibera pe Nenescu Feodosia de răspundere penală, aplicându-i pedeapsa în temeiul articolului 55, alineatul 2, Codul Penal al RM – amendă contravenţională în valoare de 50 u/c, ce constituie suma de 1000 de lei”. Chiar dacă în articol e stipulat că persoana eliberată de răspundere penală se pedepseşte cu o amendă de până la 150 unităţi convenţionale, atât procurorul, cât şi avocata, după ce au înţeles că bieţii oameni nu au de unde plăti pe nedrept 3000 de lei, i-au redus amenda până la 1000 de lei. Pe 1 septembrie, Feodosia nu avea această sumă. Zaporojan a obligat-o până luni, 6 septembrie, să achite amenda.

Nu a mai avut puteri să se prezinte la procuror

Luni dimineaţa, Feodosia era stoarsă. Nu închisese un ochi toată noaptea, s-a frământat, s-a întrebat: „De ce au venit aceştia pe capul ei şi o învinuiesc fără de vină? Pe ea, care s-a străduit toată viaţa să fie bună, onestă cu toată lumea, nu o crede nimeni că nu a semănat acele plante! De ce au pus-o să scrie neadevăruri în acele hârtii? De ce avocatul nu i-a apărat interesele, doar i-a promis?”.

Şi pentru că a găsit cu împrumut numai 500 de lei, eu fiind sora ei, m-a telefonat să o ajut cu încă 500. Ea nu a mai avut puteri să să achite amenda. L-a trimis pe soţul ei pe care am decis să-l însoţesc.

De vorbă cu cei care au cusut dosarul cu aţă albă

Am intrat mai întâi la avocat. După ce am discutat aspectul moral al jafului aplicat omului nevinovat, în timp ce adevăraţii infractori – în complicitate cu organele de drept – şi-au făcut o afacere din cultivarea plantelor interzise, am întrebat-o de ce, ca avocat, nu i-a dovedit surorii mele nevinovăţia? A evitat să răspundă. Am înregistrat toată discuţia. „După ce ţi-am achitat 1500 de lei, mata ai spus că n-o să mai plătim nicio amendă, de ce nu te-ai ţinut de cuvânt?”, a întrebat-o cumnatul. „Eu aşa am vrut, dar dacă nu s-au înţeles”, a fost răspunsul.

Pe doamna anchetatoare am întrebat-o cum de a putut să-l pună martor pe soţul învinuitei care, în ziua respectivă, nu era acasă şi care n-a făcut nicio declaraţie. Iată ce ne-a răspuns: „Eu nu am scris că aţi fost martor, dar că eşti soţul ei, că aveţi grijă de grădină. Adresaţi-vă procuraturii, mai departe, toate întrebările le puneţi procurorului”.

La procuratură, o altă nedumerire. Colegul de birou al procurorului ne-a spus că Zaporojan e în concediu. La ieşire însă, am dat nas în nas cu procurorul. M-am prezentat şi l-am întrebat: „Dvs. sunteţi dl Zaporojan?”. „Nu! Vă rog frumos să nu mă interogaţi”. Şi a intrat în birou. Soţul Feodosiei mi-a spus că acesta este procurorul care s-a ocupat de caz. Am intrat în birou şi i-am spus doar atât: „De ce minţiţi? Sunteţi procurorul care s-a ocupat de acest caz. De ce nu recunoaşteţi acest lucru?”. „Eu, de astăzi, sunt în concediu. Duceţi-vă la procurorul raionului.” Era ora mesei. După masă, am mers la procurorului raionului Igor Vrabie.

Secretara acestuia ne-a spus că nu este, dar, din clipă în clipă, trebuie să sosească. Ne-am pus pe aşteptat. După 40 de minute, l-am întrebat pe un domn care a ieşit dacă are rost să mai stăm. Ne-a răspuns că va sosi în curând, ca, după încă 40 de minute, să iasă secretara şi să ne anunţe că procurorul nu va fi până la sfârşitul zilei. Cu un gust amar, cumnatul a mers la avocată şi a întrebat-o unde să achite amenda de 1000 de lei. După ce a plătit banii la bancă, a lăsat bonul la secretara procurorului raionului.

Câteva concluzii

Din cele relatate, aţi înţeles, stimaţi cititori, că trăim într-un stat în care este mimată aplicarea legii, unde, de fapt, drepturile şi libertăţile omului nu se respectă. Nu este exclus ca chiar unul dintre poliţiştii prezenţi la faţa locului să fi aruncat o mână de seminţe ca să demonstreze ulterior că „lucrează”. Au mai fost asemenea cazuri. Să ne gândim la mintea cocoşului, dacă sora mea ar fi cultivat cânepă, ar fi semănat-o la marginea drumului?! Şi apoi cum să demarezi o acţiune de urmărire penală fără a te documenta, fără a audia vecinii, fără a cerceta celelalte loturi agricole, lucrate de aceşti oameni, şi încă multe altele?! Vai de justiţia şi timpurile în care trăim!

Nina Neculce

The following two tabs change content below.