Povestea Anettei Kawasaki, voluntară, promotoare a imaginii Republicii Moldova în Japonia

 

 

Conaţionalii noştri, pe care vi-i prezentăm număr de număr la rubrica „Cealaltă Basarabie”, sunt cu toţii „ambasadori fără paşaport diplomatic” ai Republicii Moldova în lume. E şi cazul Anettei Kawasaki (32 de ani), basarabeancă stabilită de patru ani în Japonia, unde e promotoare a culturii statului în care s-a născut. Iar atunci când revine la baştină, le vorbeşte moldovenilor despre valorile culturale nipone.

Nina TOFAN

Anetta Kawasaki, fiica Veronicăi şi a lui Anatol Petraşescu, s-a născut la Orhei, a copilărit în or. Briceni, iar facultatea a absolvit-o la Chişinău, la Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova. Acum locuieşte în Ţara Soarelui Răsare, alături de soţul ei, cetăţean nipon, iar în cadrul activităţii de voluntariat pe care o desfăşoară le vorbeşte japonezilor despre bucătăria, cultura şi tradiţiile noastre.

A început a studia japoneza din facultate

„Am plecat din Republica Moldova după ce am absolvit facultatea, în 2014. M-am căsătorit cu un cetăţean nipon şi, respectând legea strămoșească, eu, mireasa, m-am dus să locuiesc în casa mirelui. Soţul meu e inginer în domeniul maşini şi utilaje industriale. Ne-am cunoscut la Chişinău, unde el venise într-o vizită de lucru. A urmat o perioadă în care am comunicat pe internet, apoi, la invitaţia sa, am mers să-i vizitez ţara. Era în perioada vacanţei de vară, în iulie-august, acestea sunt cele mai umede şi fierbinţi luni ale anului în Japonia – afară eşti ca-n saună, iar în casă e imposibil să stai fără aer condiţionat”, ne povesteşte Anetta Kawasaki, locuitoare a or.Koganei, zona metropolitană Tokyo.

Basarabeanca afirmă că Ţara Soarelui Răsare a fascinat-o încă din adolescenţă, iar odată ajunsă acolo nu a fost dezamăgită, căci nimerise într-o ţară deosebită, cu o cultură cristalizată pe parcursul mai multor secole, iar bucătăria tradiţională japoneză abundă de bucate delicioase şi sănătoase. Cu siguranţă, între Republica Moldova şi Japonia sunt deosebiri majore, dar Anetta afirmă că nu ele o interesează. „Prefer să caut puncte comune. Şi, v-o spun din propria experienţă, acestea există. Sunt chiar mai multe decât m-am așteptat la început”, ne povesteşte ea.

Bariera lingvistică, mai greu de depăşit

În 2014, când s-a mutat în Japonia, basarabeanca avea deja ceva experiență în studierea limbilor străine, căci la Chişinău absolvise Facultatea de Limbi Străine la IRIM, specializare engleză şi franceză, dar când a început a învăţa japoneza, care e printre cele mai grele limbi din lume, a înţeles că în Japonia bariera lingvistică va fi ceva mai greu de depăşit decât se aştepta ea la început.

„Am început a studia japoneza încă în Republica Moldova, după ce l-am cunoscut pe cel care avea să-mi devină soţ. Atunci am făcut un curs pentru începători, vreme de un an, dar s-a dovedit a fi prea puțin. Şi pentru că aici am constatat că japonezii, în marea lor majoritate, nu vorbesc fluent engleza, singura soluţie a fost să învăț limba lor”, afirmă ea.

În Ţara Soarelui Răsare, străinii pot studia japoneza gratis în centrele comunitare – instituții publice unde pe post de profesori sunt voluntarii. În cadrul acestora, basarabeanca a dobândit cunoștințe lingvistice la nivel liceal şi mai are de studiat un nivel pentru ca să cunoască japoneza la perfecţie.

Anume acolo, la centrul comunitar unde studiază japoneza, Anetta a făcut cunoştinţă cu activitatea de voluntariat, pe care a ajuns s-o practice şi ea.

Le vorbeşte niponilor despre R.Moldova

„Cu trei ani în urmă, am acceptat propunerea să vorbesc despre Republica Moldova în cadrul unui eveniment destinat copiilor, cu genericul ‚Să cunoaștem lumea’, proiect pe care îl organizau cei de la centrul comunitar – o dată pe lună, cineva originar de peste hotarele Japoniei vine să le povestească elevilor despre țara sa. Deoarece pe atunci încă nu cunoşteam suficient de bine japoneza, le-am făcut o prezentare în PowerPoint, iar profesorul le traducea copiilor ceea ce explicam eu în engleză”, îşi aminteşte voluntara.

I s-a părut interesantă această activitate, de aceea a decis să se ducă să vorbească despre Republica Moldova şi despre bucătăria noastră tradiţională ori de câte ori va avea ocazia. De obicei, este invitată în şcoli, la disciplina ‚Înţelegerea comunităţii internaţionale’, dar a organizat o serie de lecţii şi pentru maturi, în comun cu Ambasada Republicii Moldova în Japonia. Iar după eveniment cei prezenţi în sală au gustat din bucatele şi vinurile moldoveneşti.

„Mămăliga a fost regina mesei! Participanții la eveniment au manifestat interes deosibit față de modul de preparare a acesteia, ei arătându-se impresionaţi mai ales de faptul că ea se amestecă cu melesteul. Cu ocazia acestui eveniment, mulți dintre ei au auzit pentru prima oară de Moldova. În general, puţini japonezi pe care i-am cunoscut ştiu unde se află republica noastră”, adaugă Anetta Kawasaki, care în cadrul unor astfel de ateliere îi învaţă pe niponi să coacă pâine şi colaci, să facă izvar sau să confecţioneze mărţişoare.

Basarabeanca afirmă că acest schimb cultural îi este util şi ei personal: pe de o parte, conversând, învăţă mai uşor japoneza, iar pe de alta, află mai multe despre niponi şi cultura lor, cunoştinţe pe care  le împărtăşeşte şi moldovenilor, atunci când revine acasă. Aşa s-a întâmplat în noiembrie 2017, când în cadrul unui atelier didactic demonstrativ ea le-a făcut cunoştinţă studenţilor de la Universitatea Tehnică din Moldova cu bucătăria japoneză, inclusă în patrimoniul UNESCO.

De ce nu-şi poate găsi un loc de muncă permanent

Voluntariatul nu este singura activitate a Anettei Kawasaki. Ea lucrează part-time, ca majoritatea străinilor aflaţi în Ţara Soarelui Răsare.

„Japonia are un sistem foarte complex de primire a imigranților. Eu, în calitate de soţie a unui cetăţean japonez, am obţinut drept de şedere pentru un an. Vizele ulterioare au termene de valabilitate limitat, dar din ce în ce mai lung: a doua –  de trei ani, a treia – de cinci. Iar cei ce locuiesc în Japonia de mai mult de zece ani şi nu părăseşte teritoriul ţării pentru o perioadă mai lungă de trei luni pot obţine un permis de şedere permanent. Tocmai din cauza acestor reguli nu-mi pot găsi un loc de muncă permanent. În timpul liber, fac voluntariat în cadrul Asociației Internaționale din Kokubunji şi în cadrul Salonului de Cooperare Internațională din Koganei”,  afirmă basarabeanca.

În 2017, a fost în Moldova de două ori

Anetta Kawasaki spune că vine pe-acasă cam o dată sau de două ori pe an.

„Atunci când vorbesc de dorul de casă, îmi amintesc un vers de-al lui Lucian Blaga: „La obârşie, la izvor,/ nicio apă nu se-ntoarce,/ decât sub chip de nor./ La obârşie, la izvor,/ niciun drum nu se-ntoarce,/ decât în chip de dor”. Cei dragi încă nu m-au vizitat în Japonia, dar merg eu să-i văd. Anul trecut, de exemplu, am fost de două ori. Ţin legătura şi cu conaţionalii noştri stabiliţi aici, dar şi cu cei rămaşi acasă. Iar acum, că avem ambasadă la Tokio, pot să-mi exercit mai uşor şi dreptul la vot”, a mai spus ea.