Povești adevărate: Să te îndrăgosteşti pe ritm de balade adeline

Iubirea mea, când te-am cunoscut, aveam sufletul obosit şi îl simţeam scurgându-se prin vârfurile degetelor. Eram ca o frunză uscată, ca un copac gol în plină iarnă care îşi aştepta trezirea la viaţă. Mi-e greu să uit unde a început totul. Ştiu doar că m-am trezit iubindu-te în ritm de Richard Clayderman (ballade 4 adeline), suav ca o partitură divină, cu grija unui suflet fragil, cu zgomot de note muzicale ca de fâlfâit de aripi de îngeri şi totul mi se părea ca într-un joc etern. Auzi, iubirea mea, şipotul clapelor de pian; cât de inconstant lovesc sunetul?
Oh, dragul meu, zâmbeşte-mi, de nu… ai avea un zâmbet lipsit de valoare, iubeşte-mă, altfel iubirea mea va fi doar o carcasă goală pe care ţi-o dăruiesc, sărută-mă, altfel aş rămâne acelaşi veşnic aisberg netopit, strânge-mă în braţe, altfel aş începe să plâng, râde-mi, altfel o să fiu tristă, ia-mă de mână, altfel m-aş rătăci în neantul acestei lumi. În dragoste, ori ambii pierd, ori ambii câştigă. Priveşte-mă în ochi pentru că altfel aş muri când aş constata că jocul nostru e unul cu o miză pierdută din start, aş muri dacă aş constata că viaţa mea fără tine ar fi ca o umbră a ceea ce ar fi putut fi, că fără tine aş fi ca Richard Clayderman fără „ballade 4 adeline”.
Nu vreau să mă trezesc în întuneric acolo unde ştiam că există lumină. Nu vreau ca aceste sunete divine să picure în sufletul meu ceara de regrete, pentru că aş avea doar o iubire arsă din temelii, ar rămâne o iubire distructivă în locul uneia constructive… şi… ce se va întâmpla cu mine? Păi… o să se întâmple că va fi un târziu al târziului, o să se întâmple că văd mereu jumătatea goală a paharului, o să se întâmple că secunda va fi mereu cu o secundă în faţă grăbindu-mi paşii spre capăt… m-aş trezi visând că visez… totul ar fi ca o repetiţie a ultimei clipe alături de tine… aceeaşi clipă fără de care nu voi mai refuza să trăiesc, acea clipă-umbră… acea clipă-viaţă… te-aş iubi şi atunci când voi păstra în sufletul meu doar urmele de paşi a ceea ce a fost… ţi-aş zări privirea abandonată într-un cui – dovada că ai fost… te-aş iubi necontenit fără să învăţ vreodată să te uit… şi cu toate astea te-aş mai aştepta o viaţă, pentru că te iubesc.
De la Franceska pentru Sorin
Pentru Tine
Nu ştiu de ce am ieşirile astea. Ştiu că te deranjează, dar, crede-mă, în momentele alea, simt că nu mai sunt eu. Furia mea ajunge la cote maxime şi îmi vine să-ţi spun toate răutăţile din lume şi chiar să te lovesc… Îţi vine să crezi că toate chestiile astea urâte le fac din dragoste? Şi din gelozie? Am încercat să mă abţin, dar nu pot. Şi am impresia că nu mă iubeşti, că îţi baţi joc de mine, că râzi de mine cu prietenii şi „prietenele”. Ajută-mă! Chestiile astea au urmări şi asupra fizicului. Simt că ameţesc în momentele alea, că îmi sare inima din piept, că mă sufoc. Şi simt dacă nu-ţi arunc în faţă ce gândesc eu în momentul respectiv o să mă prăbuşesc. O să-mi revin vreodată? Mmmm… Am ajuns până într-acolo încât să cred că cineva îmi vrea răul şi îmi face vrăji… Eu să cred asta? E grav… Nu mai dorm noaptea şi dacă reuşesc într-un final, mă agit mereu, visez foarte ciudat şi mă trezesc cu un sentiment de frică.  Te pup.
De ce aşa?
A fost frumos ceea ce a fost… de ce nu mai este şi acum? Nu sunt  în măsură să spun. Credeam că mă iubeşti şi că vom fi mereu împreună, dar ai spus nu! Cum te poţi despărţi de cineva pe care susţii că îl iubeşti? Cum poţi spune adio iubirii în doar câteva secunde? Cum poţi şterge cu buretele iubirea ca şi cum ar fi doar câteva rânduri scrise cu cretă albă pe tăbliţa de aur a inimilor noastre? Întrebări lăsate în urmă, fără răspuns. Credeam că mă vei iubi la nesfârşit, dar acum ai plecat şi mi-ai răpus inima de durere! Lacrimile reci şi sărate îmi curg acum pe obraji. Eşti departe şi nu le vezi! Iartă-mă dacă am greşit cu ceva şi învaţă-mă cum să fac să trăiesc fără tine! Te iubesc!
Anonim
Micuţa prinţesă mexicană către Dan
Dragostea, fericirea, încântarea au fost, de-a lungul veacurilor, cântate în diferite moduri de rapsozi celebri. Oameni educaţi, oameni simpli au gustat din dulcele amar al iubirii. Lacrimi de bine, lacrimi de dor, de împlinire, de durere s-au născut în urma ei. Astăzi, noi putem spune că le-am trăit pe rând, pe toate.
Lângă tine am învăţat să spun „te iubesc”, am învăţat să simt cu inima, să trăiesc fiecare clipă ca pe cea din urmă. Am pierdut noţiunea timpului în braţele tale, am fost a ta „fără a fi prizonieră”, am trăit pentru dragostea noastră, pentru un viitor împreună.
Am greşit iubindu-te? Păcatul meu îl plătesc cu lacrimi amare, cu dorul de tine, cu imposibilitatea de a-ţi spune în fiecare seară: „Noapte bună, somn uşor şi vise plăcute, dragul meu drag”.
Fără tine, a trebuit să iau viaţa de la capăt. Am învăţat pe rând să merg, să vorbesc; am învăţat ce înseamnă „soare”, ce înseamnă „zi”; am învăţat ce înseamnă „lună şi stele”, când începe noaptea şi când se termină. Nimic nu mi se pare cunoscut, totul e străin de mine. Soarele nu luminează la fel, stelele nu mai au strălucirea feerică din nopţile noastre. Au rămas lângă tine toate minunăţiile naturii, toate bucuriile fireşti ale vieţii.
Tu reprezinţi crezul meu în viaţă, şi totuşi, mă întreb, cum te-a lăsat inima să mă laşi să plec atât de departe de tine, îngerul meu drag. Atâtea zile fără zâmbetul tău frumos, atâtea nopţi fără îmbrăţişarea ta. Ne-a trădat iubirea, viaţa ne-a pus sentimentele la încercare, dar vom depăşi toate obstacolele şi finalul va fi fericit. Te iubesc!
Scrisoare de dragoste de la Florin pentru Iubirea Sa
Frumoasă, tristă, delicată domnişoară, de m-aş putea preface într-o pasăre, aş zbura mai întâi la geamul tău şi mi-aş face cuib în lumina ochilor tăi.
Iar atunci când toate păsările vor pleca în ţările calde, aş rămâne lângă tine, căci altfel voi muri de dor. Aş rămâne lângă răsuflarea ta care mă va încălzi şi îmi va da viaţă.
Aş vrea să fiu fructul pe care îl mănânci, dar din păcate toate sunt numai visuri, căci a iubi fără să speri că vei fi iubit vreodată e semnul veşnicei iubiri.
The following two tabs change content below.