Post-scriptum: Comisia lui Cojocaru porneşte cu stângul

În sfârşit creata Comisie pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar a pornit, din punctul nostru de vedere, cu stângul, grăbindu-se să elimine din start perioada 2001-2008 din planul său de lucru. Argumentele aduse însă nu sunt deloc convingătoare, seamănă mai curând a improvizaţie, rod al unui calcul politic, decât ştiinţific, e un act condiţionat probabil chiar de cel care a decretat formarea comisiei în cauză, preşedintele interimar Mihai Ghimpu, pentru a nu fi învinuit de „răzbunare” faţă de PCRM.

Imediat după formare, dl Gheorghe Cojocaru, preşedintele comisiei, a declarat că perioada 2001-2008 nu va fi supusă cercetării, deoarece PCRM a venit la putere în mod democratic şi, prin urmare, nu există motive să ne interesăm în mod particular de guvernarea lor. După cum se ştie, şi Hitler a venit la putere în mod democratic. Contează nu venirea, ci modul cum s-a guvernat.

De altfel, această declaraţie a dlui Cojocaru o contrazice pe cea făcută de el cu ocazia bilanţului politic al anului 2009. Întrebat de ”Europa Liberă”, pe data de 24 decembrie 2009, care ar fi ”principalul „contra-eveniment”, cu conotaţie negativă, aşa-zisul „simbol negativ al anului 2009”, Gheorghe Cojocaru a răspuns: ”Represiunile sălbatice, crimele şi omorurile pe care le-a săvârşit sub acoperirea nopţii regimul comunist împotriva tinerilor care au ieşit în stradă. Aceste crime au scos la iveală faţa hidoasă a regimului fostului preşedinte Voronin, care şi-a încheiat printr-o vărsare de sânge cel de-al doilea mandat prezidenţial.”

Iată că dl Cojocaru se răzgândeşte şi nu mai consideră necesar ca ”faţa hidoasă” a regimului comunist din 2001-2008 să fie arătată lumii.

PCRM a apărut ca o emanaţie a trecutului sovietic şi a venit la putere ca o forţă revanşardă, încercând să repună RM pe fundamentul ideologic al RSSM, cu ajustări ce ţin de noile condiţii istorice. Începând cu 2001, au fost activate, într-o variantă soft, toate instrumentele represive ale regimului comunist de până la 1991, inclusiv procuratura, poliţia, cenzura, epurarea celor ”neloiali”, folosirea SIS ca poliţie politică etc. Şi asta nu numai în interes economic, pentru îmbogăţirea unui grup restrâns de oameni, a unui clan, dar şi în interes politic şi geopolitic, pentru perpetuarea unui sistem politic pervers, viciat, şi a unei influenţe externe dominante. PCRM, ca şi PCUS, a uzurpat toată puterea în stat, cu singura diferenţă că a permis, de dragul imaginii şi a relaţiilor cu Occidentul, existenţa unei opoziţii de buzunar.

”Chestia comunismului de după ’91 este o chestie de care trebuie să se ocupe Ministerul de Interne, Procuratura şi Ministerul Justiţiei. Şi nu numai din 2001 până în 2008, dar şi din ’91 până în 2001”, declară, tot la ”Europa Liberă”, un alt membru al comisiei, istoricul Octavian Ţâcu. E aşa şi nu e chiar aşa.

Perioada 1991-2001 este esenţial diferită de perioada 2001-2008, şi această diferenţă constă în faptul că până la 2001 abaterile, derogările de la principiile democraţiei au fost ocazionale, conjuncturale, reflexive, nu de sistem. Monitorizările externe demonstrau că încet, dar sigur, RM se mişca înainte pe calea democraţiei şi a reformelor. După 2001, situaţia s-a inversat. Democraţia, procedurile democratice nu mai erau un scop în sine, ci doar un instrument de menţinere a puterii PCRM, un paravan care să camufleze natura totalitaristă a guvernării. Era ca o uniformă civilă pentru soldaţii comunismului. Faptul că PCRM nu mai promitea viitorul luminos nu îi schimba esenţa totalitaristă, determinată de intenţiile unui grup restrâns de oameni de a controla instituţiile statului, economia şi societatea.

Cucerind puterea în mod democratic, Voronin a mers pe urmele lui Putin, care, având în mâinile sale toate pârghiile statului, inclusiv serviciile de securitate, şi-a creat mai multe partide, unul de guvernământ şi altele ”de opoziţie”. Şi la noi au fost formate, în mod artificial, mai multe partide de ”opoziţie”, fie pentru a sprijini PCRM, care a fost transformat în partid-stat, fie pentru a le torpila pe cele aflate în opoziţie reală, fie pentru a zăpăci alegătorii. Dar nu e numai asta. Instituţiile statului au fost puse în serviciul PCRM. Guvernul Republicii Moldova a fost supus unor consilieri ai preşedintelui PCRM, ca în perioada sovietică. Guvernarea comunistă acţiona ca o guvernare „veşnică”. O demonstrează şi documentele desecretizate în ultima vreme.
În timp ce sute de oameni îşi pierduseră casele în urma inundaţiilor, guvernul acorda, în secret, apartamente gratis clientelei comuniste.

Anchetatorii de la procuratură pot doar să constate nişte abuzuri, nişte abateri evidente de la legea penală şi administrativă. Monopolizarea presei sau suprimarea independenţei justiţiei, uzurparea puterii şi concentrarea acesteia în mâna unui singur om, construirea ”verticalei puterii” sunt lucruri care trebuie analizate cu alte ”instrumente” decât cele pe care le posedă nişte simpli funcţionari. Introducerea cenzurii, propaganda la TV Moldova 1 şi la Radio Moldova nu s-au făcut printr-un ordin administrativ şi trebuie constatate prin alte mijloace (rezultatele monitorizărilor, cercetările experţilor etc.).

Crimelor din 7-8 aprilie – incendierea sediilor parlamentului şi preşedinţiei, uciderea şi torturarea fără sens a tinerilor etc. – trebuie să li se dea nu numai o apreciere juridică, ci şi politică. Într-un regim democratic aceste lucruri ar fi fost imposibile. Până la 2001, ar fi fost imposibile şi în RM.

Comisia, din punctul nostru de vedere, ar trebui să facă o analiză comparativă pentru a identifica similarităţi în sistemele de guvernare între perioada 2001-2008 şi perioada de până la 1990, ca, în baza acestor studii, să fie corectată legislaţia RM, aşa încât să poată fi preîntâmpinată repetarea situaţiei de până acum. Dacă se va demonstra că natura acestor două regimuri comuniste este identică în esenţă, trebuie pusă chestiunea interzicerii PCRM, nu doar a simbolicii comuniste.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)